Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au fost huiduiţi în timp ce îşi susţineau discursurile, la Iaşi, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Unirii. Câteva zeci de participanţi prezenţi la eveniment şi-au manifestat nemulţumirea şi i-au huiduit pe cei doi oficiali.
Unii dintre aceşti protestatari au declarat că actualul guvern nu este cu adevărat tehnocrat şi că, din cauza corupţiei clasei politice, românii se află într-o stare socio-economică precară.
De asemenea, printre cei câteva mii de participanţi la manifestările din Piaţă Unirii din Iaşi au venit şi câteva zeci de foşti angajaţi ai fostului Combinat de Utilaj Greu – FORTUS SA.
Aceştia sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile de aproape trei ani şi speră că actualul guvern să le rezolve problema salariilor restante.
Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au participat duminică la evenimentele organizate la Iaşi cu ocazia Zilei Unirii Principatelor. Preşedintele a susţinut un discurs în Piaţa Unirii, în timpul căruia s-au putut auzit fluierături din rândul oamenilor prezenţi la eveniment. De acelaşi tratament a avut parte şi premierul, în timpul discursului acestuia oamenii continuând să huiduie.
La Iaşi s-au aflat, de asemenea, şi liderii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga.
Duminică se împlinesc 157 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), iar ziua de 24 ianuarie a fost declarată zi de sărbătoare legală în anul 2014, în urma unei propuneri legislative semnate de 106 parlamentari, aparținând mai multor partide politice.