Ionuț Mișa, noul șef al ANAF

Update:  Decizia privind numirea fostului ministru de Finanțe Ionuț Mișa în funcția de presedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, semnată de premierul Viorica Dăncilă, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.

”Ionuț Mișa se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală”, se arată în decizia Vioricăi Dăncilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 275/2018.

Monitorul Oficial a publicat și decizia privind eliberarea din funcția de președinte al ANAF a Mirelei Călugăreanu.

Ionuț Mișa, fostul ministru de Finanțe, a fost propus șef al ANAF de către ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, propunerea fiind transmisă deja premierului Viorica Dăncilă.

„Am făcut o propunere în acest sens și nu am făcut o propunere ca să mă aflu în treabă”, a răspuns ministrul Eugen Teodorovici dacă l-a propus pe Ionuț Mișa și dacă fostul ministru este recomandarea sa personală.

„Este o propunere făcută către prim-ministru de numire a domnului Ionuţ Mişa în funcţia de şef al ANAF. (…) Toate explicațiile și argumentele vor fi date, după ce numirea apare în Monitorul Oficial”, a mai spus Teodorovici.

Întrebat dacă a demis şefi de la ANAF: „Nu, nu”. În spațiul public apăruseră informații că peste 20 de directori din ANAF urmează să fie schimbați.

„Evaluări trebuie să fie în permanenţă pentru că vorbim despre o structură extrem de importantă a statului, de a cărei activitate depinde cam tot ce înseamnă economiei în această ţară şi nu numai. Evaluarea pe care o face viitoarea conducere, va veni cu un plan clar de măsuri de schimbare a situaţiei, soluţii care să ducă la o abordare mult mai corectă şi eficientă”, a declarat ministrul de Finanțe.

Ionuț Mișa a fost ministru al Finanțelor înaintea lui Eugen Teodoriovici, iar la schimbarea din ianuarie 2018, Mișa a declarat: „Un mandat greu cu foarte multe provocări, cu multe măsuri din programul de guvernare de realizat. Bănuiesc că ați văzut situația centralizată. E ministerul care a realizat cele mai multe măsuri din programul de guvernare”.

Ionuț Mișa este considerat a fi artizanul Revoluției Fiscale, anterior numirii sale ca ministru de Finanțe, în 2017, ocupând funcția de director al Direcției Marii Contribuabili din cadrul ANAF.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

4 Comentarii

  1. La vremuri noi,tot noi.Nimic nu se schimba ,nimic nu se pierde ,totul se transforma.Jalnic!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.