Irak: Pe unde își poate scoate cămașa Barack Obama

În urmă cu o săptămână, în plină ofensiva a jihadiștilor din gruparea Statul Islamic în Irak și Levant (ISIS), Congresul american a fost informat că militarii irakieni însărcinați cu menținerea securității în Zona Verde din Bagdad au fost zăriți purtând haine civile pe sub uniforma militară, pregătiți să dezerteze în orice moment și să se facă nevăzuți în mulțime.

Militanții jihadiști, mult sub 10.000 au reușit să surprindă o armată irakiană în pregătirea căreia SUA au investit zeci de miliarde de dolari. 90.000 de militari irakieni au fugit din fața radicalilor islamiști, deoarece numai retragere ordonată nu se poate numi abandonarea uniformelor, a armelor și tancurilor și dispariția în deșert. Astfel a căzut provincia Nineveh și capitala sa, Mosul, oraș în care jihadiștii au pus mâna pe cele peste 400 de milioane de dolari din safeurile băncilor și pe tancurile americane M-1 Abrams și elicopterele de luptă și unde au executat sumar circa 2.000 de irakieni care au încercat să-și câștige traiul în ultimii ani lucrând ca funcționari publici.

Școliți de al Qaeda, finanțați de salafiștii din Golf, susținuți tacit de Vest

Desigur, Statul Islamic in Irak și Levant este, într-adevar, o organizație puternică, care s-a dezvoltat în strânsă colaborare cu Al Qaeda, în ultimii zece ani. La început un grup de sunniți care au pierdut totul (putere, influență, familii) după invazia americană din 2003 și după instalarea guvernului șiit condus de Nouri al-Maliki, organizația a beneficiat din plin de pe urma războiului din Siria. A primit sprijin, inițial, din partea Turciei, premierul Recep Tayyip Erdogan dorindu-și mult să vadă regimul Al-Assad îndepărtat de la putere. Când, la începutul lui 2014, premierul Erdogan a realizat ca SIIL a devenit o organizație mult prea periculoasă și, pe de altă parte, că regimul al-Assad se menține pe poziții, Turcia și-a retras sprijinul.

Au intrat în scenă însă monarhiile salafiste din Golf, care au încercat să se folosească de SIIL pentru a atinge un obiectiv refuzat de SUA și Occident – eliminarea regimurilor șiite din Siria și chiar Iran și crearea unei forțe sunnite suficient de amenințătoare la adresa Israelului. Astfel, tehnica militară americană de ultimă oră oferită de SUA acestor monarhii a ajuns în mâinile radicalilor ce controlează teritoriile din vestul Irakului și estul Siriei.

Niciuna dintre aceste mari operațiuni de sprijin logistic și financiar pentru jihadiștii din SIIL nu ar fi fost posibilă fără acceptul Statelor Unite, aliatul monarhiilor din Golf si al Turciei. The Daily Beast scria recent că ”SIIL, care amenință acum Bagdadul, a fost finanțată timp de ani de zile de donatori bogați din Kuweit, Qatar, Arabia Saudită, trei aliați ai SUA care joacă la două capete în războiul împotriva terorismului”.

La fel, în 2013, cotidianul britanic Telegraph scria că SUA și Europa au ajutat la transportul a nu mai puțin de 3.000 de tone de arme pentru luptătorii SIIL din Siria. Armele ar fi fost cumpărate de saudiți. Totodată , în martie 2013, New York Times arăta că operațiunea de transport a acestor arme a fost realizată cu ajutorul CIA, care a sprijinit guvernele arabe și Turcia în acțiunile lor în favoarea SIIL.

Saudiții, mai abili decât adminsitrația Obama

Având în vedere cele de mai sus, informația apărută în cursul acestei luni în presa americană, potrivit căreia administrația SUA nu a răspuns premierului Irakului, Nouri al-Maliki, care a cerut sprijin militar din partea american de mai multe ori în decurs de câteva săptămâni, pentru a reuși să respinga atacurile SIIL, ar putea indica că adevăratul plan al Washingtonului este rastrurnarea regimului șiit de la Bagdad și a-l slăbi pe cel de la Teheran, prin intermediul jihadiștilor.

Acesta era, în viziunea jurnalistului American Seymour Hersh, laureat al Premiului Pulitzer, planul SUA stabilit încă din 2007. ”Pentru a submina Iranul, care este predominant șiit, administrația Bush a decis să își revizuiască prioritățile în Orientul Mijlociu. În Liban, administrația a cooperat cu guvernul Arabiei Saudite pentru acțiuni clandestine menite să slăbeasca Hezbollah, organizația șiită sprijintă de Iran. Statele Unite au luat parte, de asemenea, la operațiuni clandestine împotriva Iranului și a aliatului său, Siria. Un produs secundar al acestor activități a fost întărirea grupărilor sunnite extremiste, care promovează o viziune militantă a islamului și care sunt ostile Americii și sunt apropiate de Al Qaeda”, scria Seypour Hersh pentru New Yorker.

Nu aceasta a fost însă și viziunea administrației Obama. Dar aliații salafiști din Golf ai SUA (cu Arabia Saudită în prim plan) au încercat mereu să atragă Statele Unite din nou pe linia politicii intervenționiste neoconservatoare, cu scopul de a impune regimuri sunnite în Orientul Mijlociu. Aceste încercări s-au intensificat și mai mult, după ce Barack Obama a semnalat o apropiere de noul regim moderat de la Teheran, dusmanul numărul unu al Arabiei Saudite. Un rol principal a revenit șefului serviciilor secrete saudite, printul Bandar bin Sultan, apropiat al administrațiilor republicane Bush. Acesta a spera fie ca atacul cu gaze toxice imputat regimului Assad, fie băile de sânge din Siria, fie ofensiva unor organizații sprijite de monarhiile din Golf, precum SIIL, îl vor determina pe Barack Obama să redeschidă un front în Orientul Mijlociu. Îndepărtaeea din funcție a prințului Bandar bin Sultan, în aprilie 2014, nu garantează însă că scenariile concepute de acesta în regiune nu vor fi puse în practica pe mai departe.

Presa rusă a relatat că Bandar bin Sultan l-a amenințat chiar și pe președintele Vladimir Putin cu comiterea unei serii de atentate în Federația Rusă, în cazul în care nu-și retrage sprijinul oferit regimului Assad. Se întâmpla la finalul anului 2013, după ce, într-o primă întâlnire, în iulie 2013, Bandar bin Sultan i-a propus președintelui Federației Ruse un târg: retragerea sprijinul rus pentru Assad în schimbul majorării prețului mondial la petrol, acțiune favorabilă marelui exportator rus. Vladimir Putin a refuzat oferta, înăa ezitările președintelui Obama arată că administrația de la Washington nu este la fel de hotărâtă, influențată fiind de neoconservatorii rămași în functii cheie.

Un autocrat limitat la conducerea Irakului

Această susținere de care s-a bucurat SIIL nu poate însă explica nici pe departe ocuparea provinciilor irakiene. Dotarea armatei irakiene și numărul militarilor ar fi trebuit să fie suficiente pentru a face față jihadiștilor. Însă regimul al-Maliki a gândit totul într-un registru sectar și i-a înlocuit de la comanda armatei pe majoritatea generalilor sunniți (coloana vertebrală a armatei profesioniste din timpul lui Saddam Hussein). Succesorii lor șiiți sunt responsabili de actualul dezastru și de dezertarea a divizii intregi. Pe lângă aceasta, mare parte din fondurile americane destinate pregătirii armatei au fost deturnate de elitele politice aflate la putere (șiiți în marea lor majoritate), pentru a-și finanța propriile armate de mercenari, singurele în care au încredere.

Aceeași viziune sectară poate duce la izbucnirea unui război civil sângeros, pentru că liderii religioși șiiți, precum ayatollahul Ali al-Sistani, au început să facă apel la populația șiită, dar și la sunniții moderați, pentru a se ridica la luptă și a reface vechile miliții din perioada de după invazia americană din 2003. Este extrem de grav faptul ca guvernul de la Bagdad poate accepta asemene chemări la arme, în conditiile în care dispune încă de o armată de zece divizii, mult mai bine dotată decât cele câteva mii de jihadiști.

Un cadou otrăvit pentru Iran

Abia când, în umbra mediatică a crizei din Ucraina și în contextul unor alegeri parlamentare extrem de prost gestionate de guvernul de la Bagdad, SIIL a reușit lovitură după lovitură împotriva regimului al-Maliki, întreaga lume a devenit conștienta de pericolul jihadist din Siria si Irak.

În ciuda amplorii pe care o ia, războiul nu pare a fi văzut însă mai mult decât unul regional. Washingtonul își dorește ca SIIL să șicaneze regimul al-Assad, dar nu-și poate permite să privească cum Irakul este înghițit într-un califat islamic. Este motivul pentru care Vestul preferă să pună pe umerii Iranului sarcina salvării regimului de la Bagdad, prin trimiterea Gărzilor Revoluționare împotriva inamicilor militari și sectari din SIIL, SUA urmând să se limiteze doar la lovituri aeriene și operațiuni speciale.

Deschiderea drumului către o intervenție militară iraniană în Irak este însă un cadou otrăvit pe care Washingtonul îl face Teheranului, și care, odată acceptat, ar putea duce la destabilizarea Republicii Islamice – uunl dintre obiectivele pe termen mediu și lung ale SUA. Singura modalitate prin care Iranul poate contribui la salvarea regimului șiit de la Bagdad este o intervenție lipsită de cea mai mică urmă de cooperare cu SUA, în caz contrar riscând să toarne gaz peste foc și să ducă la izbucnirea unui razboi sectar intre sunniți și siiti, pentru a nu mai vorbi despre discreditarea acasă a actualului președinte moderat Hassan Rouhani.

Din nefericire pentru irakieni, războiul actual nu pare a fi o prioritate nici pentru Vest, nici pentru Israel, atât timp cât petrolul curge în parametrii normali. Marile exploatari de petrol din sudul Irakului, unde s-au facut investiții majore de către ExxonMobil, Lukoil, BP, Royal Dutch Shell și chinezii de la CNPC sunt încă, întâmplător sau nu, la o distanță sigură de aria de acțiune a jihadiștilor. Totodată, mari exportatori precum Rusia sau Arabia Saudită nu pot fi decât mulțumiți că instabilitatea din zonă duce la creșterea prețului petrolului, în limite încă acceptabile pentru Washington. Iar pentru kurzi, faptul că Regiunea Autonomă Kurdistan a început să exporte petrol fără a mai cere aprobarea guvernului central de la Bagdad este echivalentul obținerii independenței si a protecției unui membru NATO – Turcia – care își pune la bătaie infrastructura de transport pentru exportul petrolului din Kurdistan.