Negociatorii iranieni vor avea începând de luni, timp de o săptămână, o serie de întrevederi la Viena pentru a pregăti reuniunea între puterile grupului ‘5+1’ și Iran ce va avea loc la Geneva (Elveția) la 7 și 8 noiembrie, relatează AFP, citată de Agerpres.
În cursul după-amiezii urmează să aibă loc o reuniune între directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), japonezul Yukiya Amano, și negociatorul șef iranian Abbas Araghchi.
Șapte experți iranieni în problema dosarului nuclear iranian vor avea întrevederi cu omologii lor din grupul ‘5+1’ ( cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU — SUA, Rusia, China, Franța, Marea Britanie plus Germania) pentru a pregăti reuniunea de la Geneva. Aceste întrevederi se vor desfășura cu ușile închise. O singură întrevedere între AIEA și Iran va fi urmată de o conferință de presă luni după-amiază cu noul șef al inspectorilor ONU, finlandezul Tero Varjoranta.