Iranul, model pentru regimul de la București

A fost de ajuns ca, în luna octombrie, Curtea Constituțională să invalideze candidatura unui singur pretendent la fotoliul de la Cotroceni, apoi să anuleze întregul proces electoral și deja ne-am obișnuit cu atmosfera de autoritarism a unui regim care nu mai vrea să se lase dus. Dintre oamenii cu care mă întâlnesc astăzi, întâmplător sau nu, majoritatea cred că este foarte probabil ca, înainte de eventualele alegeri prezidențiale re-convocate, aceeași Curte Constituțională să decidă invalidarea a cel puțin uneia dintre candidaturile depuse, inclusiv a unei candidaturi validate fără emoție în 2024. Ba chiar există unele trompete ruginite ale unui iohannism pe cât de ridicol, pe atât de desuet, care cer, nici mai mult nici mai puțin decât invalidarea oricăror candidați din opoziție!, scrie Petrișor Peiu, potrivit  qmagazine.ro

Nu numai mie mi se pare că, atât politicienii, cât și simplii alegători au cam înghițit pe nemestecate un asemenea scenariu.

Riscăm astfel, prin banalizarea răului comis de Curtea Constituțională, să alunecăm spre o dictatură aparent dorită de unele auto-promovate „elite”, pe modelul dictaturii odiosului Carol al II-lea, dorită și aplaudată frenetic de o bună parte a „lumii bune” din 1938.

Dacă vrem cu adevărat o Românie membră a clubului democrațiilor occidentale trebuie să pricepem cât se poate de clar că o dictatură este o dictatură, indiferent de cine o susține și din ce motiv. Încălcarea regulii de bază a unui sistem democratic, alegerile libere, nu poate să justifice nimic bun sau drept.

Poate mulți s-au întrebat cum a fost posibilă decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024. Sau cum de a fost posibil ca aceeași Curte Constituțională să invalideze candidaturi ale unor cetățeni care îndeplineau toate condițiile legale pentru a candida.

Trebuie spus, de la bun început, că dreptul de a fi ales face parte din categoria drepturilor și libertăților fundamentale și îl regăsim formulat simplu, clar și concis chiar în Constituția României:

„Art. 37 alin.1 Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).

alin. 2 Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.”

Deci singura condiție pentru a fi ales prevăzută în Constituție este cea din art 16 aliniatul 3: „Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. ”

Condițiile legii, de exemplu pentru alegerea președintelui sunt și ele exprimate cât de clar în legea pentru alegerea președintelui țării (Legea 370/2004), articolul 28:

„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 37  (respectiv 16 (3) din Constituţia României:

trebuie să cetățenia română și domiciliul în țară

trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv vârsta de cel puţin 35 de ani

trebuie să nu le fie interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3) – nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.

Nu pot fi alese persoanele care au fost alese deja de două ori, ca Preşedinte al României.

Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea.”

Deci un cetățean român are dreptul de a candida la funcția de președinte dacă nu se află în niciuna din situațiile descrise în articolul 4 al legii de mai sus. Și totuși, Dianei Șoșoacă i s-a interzis să participe la cursa electorală, deși nu se afla în niciuna din situațiile precizate în lege. Indiferent ce scrie în decizia Curții Constituționale, interzicerea candidaturii nu are legătură cu legea, ci instituie o practică nemaiîntâlnită nicăieri în Europa, ca un organism numit politic să aibă dreptul de a aproba, în prealabil, candidații la alegeri.

O astfel de practică nu există nicăieri în Uniunea Europeană sau în Occidentul în sens larg. Și totuși ea este inspirată de undeva. Iar dacă nu există state democratice unde puterea aflată în funcție să poată să selecteze pe baze arbitrare candidații în alegeri, atunci înseamnă că trebuie  să ne uităm la statele considerate a avea regimuri „autoritare”. Și astfel vom găsi imediat sursa de inspirație pentru regimul Iohannis: constituția iraniană. Căci în regimul constituțional iranian există un fel de Curte Constituțională, numită Shourā-ye Negahbān , Consiliul Gardienilor în traducere.

Citeste mai mult pe qmagazine.ro