Iranul nu cedează: criză în Asia și nebunie pe piața petrolului

Agenția Internațională pentru Energie  a avertizat că războiul cu Iranul a redus producția de petrol și gaze a regiunii cu cel puțin 10 milioane de barili de petrol pe zi. Acest conflict creează „cea mai mare perturbare a aprovizionării din istoria pieței globale a petrolului”, spune AIE. Scăderea aprovizionării globale cu petrol depășește cu mult reducerea cererii globale de petrol cauzată de război. Agenția a redus prognoza cererii globale de petrol pentru acest an cu 1 milion de barili pe zi, din cauza activității mai reduse de rafinare și a scăderii transportului aerian în Orientul Mijlociu.

10 martie a fost ziua cu cele mai multe atacuri americane asupra țintelor iraniene, după prima zi a acestui război. A urmat însă cea mai puternică ripostă pe care Iranul a dat-o pentru închiderea Strâmtorii Hormuz. Cel puțin șase nave au fost lovite acolo în noaptea de 11 spre 12 martie.

Iranul exportă mai mult decât înainte de război

La aproape două săptămâni de la primul atac israeliano-american, Iranul controlează de facto Strâmtoarea Hormuz. Exporturile iraniene de petrol au crescut sensibil față de perioada ultimelor sancțiuni – din toamna anului 2025 și până acum. The Wall Street Journal scrie că, după 28 februarie, Iranul a exportat circa 1,5 milioane de barili pe zi – aproape de media din 2025. Exporturile merg doar către state cu care Iranul are alianțe sau interese comerciale. Rezultatul de până acum al războiului este că Iranul exportă la nivel normal, în vreme ce monarhiile arabe din Golf și-au limitat drastic producția și au oprit exporturile.

India cere favoruri Iranului bombardat

India se luptă să obțină favoruri din partea regimului iranian bombardat de SUA și Israel. ”India este în discuții cu Iranul pentru a asigura trecerea a mai mult de 20 de tancuri petroliere prin Hormuz”, scrie Bloomberg, citând surse. ”Negocierile sunt purtate de ministrul de Externe. Strâmtoarea este practic închisa de la începutul războiului din Gloful Persic”. Asta s-a întâmplat și în cazul conflictului cu rebelii houthi din Yemen (susținuți de Iran), în urmă cu doi ani. Aceștia controlau intrarea în Marea Roșie și permiteau doar trecerea navelor Rusiei si Chinei. SUA au atacat bazele hutiților, însă nu au reușit să-i anihileze. Președintele Trump a semnat un acord de pace cu hutiții din Yemen.

Încă două săptămâni de război? Sau un an?

Președintele Donald Trump a declarat că SUA sunt pregătite să ofere protecție militară navelor care tranzitează strâmtoarea, ”cât mai curând posibil”. Acest lucru nu este posibil. Reuters citează surse care arată că Marina SUA a respins aproape zilnic cererile din partea companiilor de transport pentru escortă militară. Aceste operațiuni ”sunt imposibile pentru moment”. Iranul controlează strâmtoarea.

”Nu există nicio cale ușoară de ieșire din războiul lui Trump”, arată un editorial publicat de Financial Times. Prețul politic pe care președintele ar urma să-l plătească pentru o retragere în fața Iranului este mai mare decât cel economic și militar pe care l-ar implica continuarea ostilităților. Cât timp? Cel puțin două săptămâni, scrie presa israeliană. Asta înseamnă o prelungire cu o săptămână a termenului oferit recent de președintele Trump. Sau poate dura un an, după cum spun miniștri israelieni, potrivit Times of Israel. ”După ce se încheie campania, va fi rândul poporului iranian să-și facă treaba. Durata atacului este în ceață”, spun miniștri israelieni. Operațiunea se axează pe eliminarea liderilor, a industriei militare și nucleare. Traficul petrolului in Golf nu pare a fi neapărat o prioritate, cel puțin pentru guvernul israelian. Iar The Telegraph scrie că ”războiul orizontal” al Iranului îl poate împinge pe Trump într-o capcană precum cea din Vietnam.

China-SUA: șantaj contra șantaj

În China, South China Morning Post se întreabă dacă șantajul cu minerale rare al Chinei poate forța Statele Unite să încheie războiul din Iran. Presa chineză insistă pe epuizarea rezervelor americane de minerale rare, necesare inclusiv pentru refacerea arsenalului care se consumă acum în Golf. Pe de altă parte, presa americană insistă pe șantajul petrolier în relația cu China. Donald Trump ar trebui să avertizeze Beijingul că o criză asemănătoare cu cea de acum se poate repeta, pentru a regla relația dintre cele două puteri. Însă daunele colaterale ar fi majore și ar fi plătite și de aliații SUA dependenți de importuri de energie.

Criză energetică în Asia, oamenii trimiși acasă

Europa și Asia se luptă pentru încărcături de gaz natural lichefiat, scrie Financial Times. Câștigă cine plătește cel mai mult pentru fiecare navă cu GNL. Până acum Asia câștigă, deoarece navele își schimbă ruta în mijlocul oceanelor. Iar asta când începe sezonul aprovizionării Europei pentru iarna următoare, în condițiile în care Europa a consumat mai mult cu circa 180 de asemenea nave în iarna ce s-a încheiat, în comparație cu precedentă.

Începe și sezonul agricol, iar prețurile îngrășămintelor ar putea afecta grav situația, cu impact ulterior asupra prețurilor alimentelor. În Europa, scumpirea carburanților nu a atins limita unei crize. Dar mare parte din Asia adoptă schimbări de politici de tipul celor luate doar în crizele majore. Vietnamul trece la munca de la distanță, o premieră după pandemie, pentru a economisi energie. Pakistanul a ordonat o săptămână de lucru de patru zile pentru sectorul public și închiderea școlilor timp de două săptămâni. Bangladesh a închis universitățile și a limitat vânzările de combustibil. China are rezerve pentru circa patru luni, însă sute de milioane de oameni din alte state asiatice sunt deja loviți direct.

Apel la rezerve strategice pentru pace sau pentru război?

În acest context, The Wall Street Journal scrie că Agenția Internațională pentru Energie va propune, pe 12 martie, cea mai mare livrare de petrol din rezervele strategice, peste cea promisă recent de statele din G7. SUA anunțaseră că vor scoate pe piață circa 172 de milioane de barili. AIE a anunțat că are în vedere o cantitate de cel puțin 400 de milioane de barili. Asta ar putea calma, pentru moment, piața. Însă ar putea închide un cerc vicios. În acest fel, presiunea pe SUA și Israel pentru a încheia războiul mai repede ar scădea. China ar obține timp pentru și mai mult control pe mineralele rare, pentru a răspunde șantajului petrolier american.

Vizita președintelui Trump la Beijing, pe 31 martie, nu a fost amânată. Doar deplasările lui în China au fost limitate la Beijing, din motive de securitate. Tot mai multe articole din presa lumii încep să facă o paralela cu momentul ce a marcat finalul Europei ca mare putere – criza Suezului din 1956. Atunci, Statele Unite și-au asumat statutul de mare putere, în dauna Franței și Marii Britanii. Întrebarea este dacă, la distanță de 70 de ani, Statele Unite se află în locul europenilor, iar Beijingul în locul de atunci al Washingtonului.