Israel amenință să ”ardă„ Teheranul

Iordania, Siria și Libanul au anunțat sâmbătă

De L.V.
Israel amenință să ”ardă„ Teheranul

Iordania, Siria și Libanul au anunțat sâmbătă

Iordania, Siria și Libanul au anunțat sâmbătă redeschiderea spațiilor lor aeriene, după ce le-au închis vineri din cauza atacului israelian asupra Iranului, urmat de riposta acestuia din urmă, relatează AFP.

Iordania, care vineri a anunțat că a interceptat drone și rachete deasupra teritoriului său, și-a redeschis spațiul aerian de la ora 7.30 (4.30GMT), a precizat aviația civilă iordaniană.

Libanul și Siria au făcut anunțuri similare.

Compania aeriană libaneză Middle East Airlines și-a reprogramat zborurile spre și dinspre Beirut, mai mulți pasageri fiind nevoiți să-și petreacă noapte în aeroport din cauza anulării sau întârzierii curselor.

Aeroportul Ben Gurion de lângă Tel Aviv, principalul aeroport internațional al Israelului, va rămâne închis până la noi ordine, a indicat la rândul ei sâmbătă o purtătoare de cuvânt a aeroportului, în urma tirurilor de rachetă lansate de Iran în cursul nopții în răspuns la atacul israelian din ajun.

În același timp, agenția de presă de stat iraniană IRNA a relatat că secțiunea militară a aeroportului Mehrabad a fost vizat în cursul nopții de raidurile israeliene, un hangar folosit pentru avioane de luptă fiind avariat. Traficul aerian pe aeroport rămâne suspendat, a consemnat dpa.

Mehrabad, lângă Teheran, deservește în principal rute interne și găzduiește flota aeriană a guvernului. Aeroportul internațional din Teheran este situat la circa 40 kilometri sud de capitală.

Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a avertizat sâmbătă că Teheranul ‘va arde’ dacă Iranul lansează iar rachete asupra Israelului.

‘Dictatorul iranian e pe cale să-și transforme cetățenii în ostatici și să creeze o realitate în care locuitorii din Teheran în special vor plăti un tribut greu din cauza pagubelor criminale provocate civililor israelieni’, a subliniat Katz într-un comunicat. ‘Dacă (ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali) Khamenei continuă să lanseze rachete pe frontul intern israelian, Teheranul va arde’, a adăugat el

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.