Israel: pregătire pentru izolare, autarhie și război

Pe 14 septembrie, secretarul de Stat Marco Rubio a aterizat în Israel. Vizita era programată de ceva vreme, însă faptul că a avut loc la cinci zile după atacul israelian cu rachete în capitala Qartarului, vizând uciderea liderilor Hamas care negociau o propunere de pace lansată chiar de Statele Unite, a făcut ca Marco Rubio să pară omul trimis pentru a face curățenie, mai cu seama că apoi s-a deplasat în Qatar.

Pe 16 septembrie, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului publica ”analiza legală a acțiunilor Israelului în Gaza în lumina Convenției pentru prevenirea și pedepsirea genocidului”. Concluzia arată că ”autoritățile și forțele de securitate israeliene au comis și continuă să comită următoarele elemente ale infracțiunii de genocid (i) uciderea membrilor grupului; (ii) provocarea unor grave suferințe fizice și mentale membrilor grupului; (iii) degradarea calculată a condițiilor de trai, pentru a duce la distrugerea fizică a întregului grup sau a unei părți a acestuia; (iv) impunerea unor măsuri pentru a împiedica nașterile în cadrul grupului.”. ”În ce privește incitarea la genocid, Comisia conchide că președintele Israelului, premierul și ministrul de atunci al Apărării au incitat la comiterea genocidului și că autoritățile israeliene nu au luat măsuri împotriva lor pentru a pedepsi această incitare”.

În aceeași zi de 16 septembrie, după publicarea raportului ONU și la câteva minute după plecarea secretarului de Stat Rubio, guvernul Netanyahu a început ofensiva terestră în Gaza City.

Tot pe 16 septembrie, un grup uriaș de 250 de aleși în congresele statelor americane s-au adunat în sudul Israelului pentru a planta arbori în zona atacurilor Hamas din urmă cu doi ani. Acțiunea a fost sponsorizată de Fondul Național Evreiesc. Au participat la conferința ”50 de state, un Israel”. Au vorbit despre importanța interzicerii prin lege in SUA a boicoturilor anti-Israel, exrtinderea definiției antisemitismului și a combaterii vocilor pro-palestiniene.

În iunie anul acesta, la fel ca și acum în Qatar, Israelul a lansat un atac asupra Iranului cu puțin timp înainte de convorbiri de pace inițiate de Washington. Atunci, SUA doreau încheierea unui tratat nuclear, nu un război. Guvernul Netanyahu dorea abandonarea căii diplomatice și schimbarea guvernului de la Teheran. În cele din urmă, SUA au bombardat facilitățile nucleare iraniene. Acum, în timpul vizitei lui Marco Rubio în Israel, Steve Bannon, fost consilier al președintelui Trump în primul său mandat, a declarat în podcastul său: ”Rubio este în Israel acum și, credeți-mă, sursele mele sunt foarte bune, încă încearcă să schimbe regimul din Iran”.

Începând din octombrie 2023, de la lansarea operațiunii anti-Hamas în Gaza și pentru eliberarea ostaticilor, guvernul Netanyahu a atacat nu numai Gaza și Cisiordania, ci și Liban, Siria, Iran, Irak, Qatar, Yemen (unde, recent, a fost ucis premierul guvernului Huti din Sanaa, în fostul Yemen de Nord), posibil și Tunisia (Israelul este suspectat pentru un atac cu drone în apele teritoriale tunisiene, pe 9 septembrie, asupra navelor dintr-o ”flotila” a activiștilor europeni care doresc să spargă simbolic blocada Fâșiei Gaza).

Pe 12 septembrie, Adunarea Generala ONU a votat cu majoritate covârșitoare în favoarea soluției cu două state pentru conflictul israeliano-palestinian. A urmat raportul privind elementele infracțiunii de genocid de care sunt acuzați oficiali israelieni. Se adaugă rezilierea contractelor cu companii militare israeliene de către Spania și interzicerea exportului de arme în Israel. Inclusiv tonul cancelarului german s-a înăsprit, iar Franța a anunțat că va recunoaște statul Palestina. Marea Britanie a suspendat parțial licențele pentru export de arme în Israel. Pe plan intern, guvernul Netanyahu este tot mai contestat, iar presa de stânga susține că singurul scop al războiului și crimelor din Gaza este supraviețuirea politică a premierului.

Pe acest fond, guvernul Netanyahu a lansat o campanie mediatică, în special în SUA și în special după asasinarea activistului conservator Charlie Kirk. Acesta din urma a fost liderul celei mai mari organizații de tineret conservatoare din SUA și avea o linie pro-Israel. Dispariția lui Kirl este o lovitură pentru Ierusalim, pentru că segmentul demografic care susține cel mai mult Israelul, al americanilor trecuți de 60 de ani, se reduce tot mai mult, iar atragerea tinerilor devine esențială. De altfel, această strategie este evidentă și în Europa, unde ministrul israelian pentru Diaspora, Amichai Chikli (44 de ani) încearcă o apropiere de partidele și mișcările conservatoare, populiste și suveraniste, aflate pe val: Rassemblement National în Franța, Vlaams Belang în Belgia, Democrații Suedezi, FIDESZ în Ungaria, VOX în Spania. Chikli a organizat o Conferință despre antisemitism în acest an, la Ierusalim, unde au fost invitați lideri ai unor partide europene care sunt catalogate de rivalii lor politici naționali ca fiind de extremă dreapta. În decembrie 2024, ambasadorul României în Israel,  Radu Ioanid, îl critica pe ministrul Chikli pentru că a avut o conversație telefonică cu Călin Georgescu, după câștigarea de către acesta a primului tur al prezidențialelor. Ioanid se declara atunci ”consternat” și ”șocat” de demersul oficialului israelian.

Israelul lui Netanyahu își caută noi prieteni în Occident și vorbește despre ”guvernele slabe din Vest” care cad sub influența islamică. ”Antisemitismul în ascensiune și guvernele slabe care pun presiune asupra noastră pentru că se prăbușesc sub presiunea minorităților islamiste constituie pentru noi o defăimare îngrozitoare. Vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul de neclintit pentru dreptul Israelului de a se apăra, pentru ca v-ați opus celor care vor să ne izoleze și sa ne demonizeze”, i-a spus Netanyahu secretarului de Stat Rubio.

Benjamin Netanyahu continuă lupta pentru supraviețuirea Israelului, așa cum o prezintă el, sau pentru propria supraviețuire politică, cu orice preț. Strategia a fost prezentată într-un discurs ținut la Ministerul de Finanțe, pe 15 septembrie, în timpul vizitei lui Marco Rubio în Israel.

”State precum Qatar investesc sume uriașe pentru a influența statele vestice cu agenda anti-israeliană, prin boți, inteligență artificială și publicații. Presa tradițională se aliniază cu minoritățile islamice care se opun politicilor guvernelor vestice. Situația aceasta ne pune într-un fel de izolare. Putem ieși din ea? Da. În primul rând, putem lupta pe frontul mediatic. Am discutat despre asta cu ministrul de Finanțe. Va trebui să investim în asta foarte mult, o contramăsură la această incitare din presă și la părtinirea arătată de rețelele sociale. Este absolut necesar.

Acum, lumea se împarte în blocuri. A existat un bloc al Statelor Unite și unul al rivalilor, dar acum se sparg în mai multe blocuri, iar noi nu aparținem niciunuia. De aceea suferim aceste atacuri și trebuie să le reducem. De ce vă spun toate astea? Este o introducere pentru ce urmează.

În primul rând, avem câteva avantaje chiar și atunci când unii încearcă să ne izoleze. Un avantaj este capacitatea noastră științifica și tehnologica, care stârnește interes pentru alte țări. În al doilea rând, trebuie să ne adaptăm economia în anumite domenii. Sunt un susținător al pieței libere și asta ne-a adus creșterea despre care vorbeam. Însă există riscul să ajungem în niște situații în care să fim blocați în industria de apărare. Trebuie să dezvoltam industria de apărare în țară, nu să ne concentrăm doar pe cercetare și dezvoltare, nu doar pe excelența tehnologică, ci și pe capacitatea de a produce toate tipurile de arme în cantități foarte mari. Suntem Atena și Sparta. Vom fi Atena și Super-Sparta. Nu avem de ales. Cel puțin în următorii ani, când va trebui să ne confruntam cu aceste încercări de izolare. Cel mai important, va trebui să ne dezvoltăm capacitatea de a ne apăra și de a-i lovi pe inamici”.

Pentru Statele Unite, susținerea acțiunilor unui guvern israelian tot mai izolat în restul lumii arată că administrația de la Washington își reorientează strategiile. SUA au susținut atacul Israelului asupra Iranului și apoi s-au alăturat acestui atac, totul pe fondul unor negocieri între Washington și Iran. Liderii Hezbollah s-au adunat pentru a aproba o propunere americană de pace atunci când au fost spulberați de bombele israeliene, în Beirut. Liderii Hamas negociau pe o propunere americană când au fost atacați de avioane israeliene, în Qatar. Ba chiar guvernul israelian a lansat o bombă în presa, susținând că administrația Trump fusese informată în prealabil despre atacul de la Doha. Pentru rivalii SUA de pe alte fronturi, toate acestea sunt semnale de alarmă. Pentru regimul Putin, întâlnirea recentă din Alaska a avut ca scop aflarea nivelului de autonomie de care se bucură Trump în Statele Unite, ce dorește președintele SUA și ce ar putea face mai departe. Concluzia poate fi că administrația Trump nu manifestă un angajament clar pentru pace, poate escalada oricând și nu renunță la înarmarea Ucrainei, ci transferă sarcina aliaților europeni.

Susținerea arătată Israelului de administrația Trump mai poate însemna și că oficialii de la Washington consideră că singura opțiune strategică semnificativă care le-a rămas, pe lângă dominația în Emisfera Vestică, este Iranul (alături de influența mai crescută în Caucazul de Sud, prin medierea păcii intre Armenia si Azerbaidjan și controlul pe unul din culoarele comerciale Asia-Europa, cu prețul abandonării Georgiei în mâinile Rusiei). Prudența cu care SUA tratează China arată că la Washington devine limpede că este prea târziu pentru a mai opri ascensiunea Chinei. La fel, un război cu Rusia este de neconceput. ”Pot urma o serie de modificări geopolitice, pe măsură ce Trump va renunța să mai fie perceput ca un pacificator global. Poate că Trump nu știe exact ce vrea să facă și, cu atâtea țări care vor să-și facă loc în spațiul strategic rămas gol, este probabil ca SUA să recurgă la acele tactici israeliene de război pe care Trunmp le admiră atât de mult”, scrie fostul diplomat britanic Alastair Crooke.