Inelul de logodnă al Josephinei Beauharnais
Legenda napoleoniană continuă. Purtată până în Statele Unite de presă, vestea scoaterii la licitaţie a inelului de logodnă oferit în 1796 de către Napoleon Bonaparte Josephinei de Beauharnais s-a răspândit printre colecţionarii din lumea întreagă. Unii n-au ezitat să se deplaseze până la Fontainebleau pentru a licita în sală şi nu la telefon. Mai multe ţări din America de Sud, China şi chiar Dubay au mărit numărul amatorilor străini, între care figurau desigur şi americani, canadieni şi europeni, alături de cei francezi. Interesul colecţionarilor a ridicat preţul preţioasei bijuterii de la estimarea de 15.000 de euro la 896.400 de euro. Această emoţionantă amintire de dragoste fierbinte a viitorului Împărat pentru frumoasa văduvă, repertoriată printre piesele ce i-au aparţinut lui Napoleon al III-lea, provenea din colecţia prinţului Victor Napoleon, rămând în familia acestuia până la licitaţia de la Drouot.
Vasele prinţului elector de Saxa
Unul din cele trei vase din portelan de Meissen, marcate Augustus Rex
Provenienţa a fost importantă şi pentru trei vase din porţelan de Meissen, licitate la un preţ triplu faţă de estimare, adică la 400.000 de euro. Ele au aparţinut favoritei regentului Philippe d’Orléans, marchiza de Parabère, şi sunt marcate cu inscripţi “AR”, pentru “Augustus Rex”, adică August II cel Puternic, regele Poloniei şi prinţ elector de Saxa. Suveranul,a cărui Curte poate fi comprată pentru strălucirea celei de la Versailles, nu precupeţea nicio cheltuială pentru a satisface dragostea pentru porţelanurile asiatice ale iubitei sale. Până în momentul în care Boetteger a reuşit să descopere secretul preţiosului material obţinut din caolin, la începutul secolului al XVIII-lea. Ambiţia colecţionarului regal a fost atunci să arate supremaţia Saxei, prezentându-şi porţelanurile de Meissen alături de piesele asiatice, în cadrul unui palat japonez construit la Dresda. Estimarea numărului de piese comandate manufacturii, printre care figurează şi aceste vase cu decor kakemono, este de 35.798. Vasele din licitaţie au fos adjudecate la 500.000 de euro.
Efemerul Napoleon al II-lea
.jpg)
Peter Krafft, Portrettul Ducelui de Reichstadt (Napoleon al II-lea)
Figură romantică a familie napoleoniene, destin frânt, cum se spune de obicei, fiul lui Napoleon I şi al Marei Luiza de Hambsburg era celebru din mai multe motive. O pânză pictată în 1823 de Peter Krafft reprezintă portretul în picioare al moştenitorului regelui Romei, atunci în vârstă de 12 ani. Pentru acest “Portet al ducelui de Reichstadt (Napoleon II) în uniformă albă de sergent major al Regimentului I de Infanterie, în faţa aripii Bellaria al palatului Hofburg”, un colecţionar n-a ezitat să liciteze până la suma de 330.000 de euro.
Efigia a fost executată la cererea bunicului său, împăratul Francisc I al Austriei, pentru a fi oferită lui Ferdinand, Regele celor Două Sicilii, străbunicul său. Băiatul, care n-a purtat numele de Napoleon al II-lea decât câteva zile, în urma abdicării tatălu său şi înaine ca Ludovic al XVIII-lea să reia puterea, trăia la Curtea de la Viena din 1815. Crescut ca un prinţ austriac, a sfârşit prin a uita limba franceză. Dar cum aceasta era limba diplomică, a reînvăţat-o destul de repede, ceea ce i-a adus unui colecţionar plăcerea de a citi 30 de pagini redactate de el, la vârsta de 17 ani, în ianuarie 1829. Acest manuscris intim, cuprinzând mai ales scrisori adreate mamei sale şi texte care aveau legătură cu studiul, a fost vândut cu 83.000 de euro.
Jérôme Bonaparte şi sabia lui Jean d’Harambure
Peter Krafft, Portrettul Ducelui de Reichstadt (Napoleon al II-lea)
Cel mai tânăr frate al lui Napoleon I, Jérôme Bonaparte, a fost şi el celebrat în licitaţia de la Drouot, defăşurată sub titlul “Din dragoste pentru istorie”. Portretul lui, în costumul de ceremnie ca rege al Westfaliei – titlu obţinut graţie lui Napoleon I –, pictat de baronul Gérard şi atelierul său, a fost achiziţionat cu 180.000 de euro.
Dar nu numai piesele “napoleoniene” au fost vedetele licitaţiei. A fost evocată şi amintirea “bunului rege Henri”, graţie săbiei salvatorului lui Henric al IV-lea asediul Rouen-ului din 1592, Jean d’Harambure. În memoria acestui act de bravură, regele a comandat montura acestei recompense oferite credinciosului său “Borgne”, frate de lapte şi tovarăş de arme. Cizelată cu sirene şi tritoni, în rondbos, sabia şi-a triplat estimarea, fiind adjudecată la 125.000 de euro.
Pictura franceză din secolul al XVIII-lea
O licitaţie tot la Douot a fost dominată de două personalităţi-far ale Secolui Luminilor: François Boucher, maestru al scenelor galante cu frumoase eroine, şi Hubert Robert, incomparabilul autor al peisajelor cu ruine animate de personaje care se plimbă.
Semnată de primul, ilustrator devenit pictor al regelui, a fost propusă o schiţă pe pânză, “Odihnă la vânătoare”, datată 1733. O temă dragă artistului, care a mai realizat şi trei studii cu acelaşi subiect. Acest ciclul versaillez, dedicat vânătorii, a fost comandat celor mai importanţi artişti ai vremii de Ludovic al XV-lea pentru apartamentele sale. Compoziţia, prezentând vânători într-un luminiş, alături de vânatul lor, înconjuraţi de servitori, a fost estimată la 120.000-150.000 de euro.
Francois Boucher, Scena de vanatoare
În cea de a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, celălalt artist-vedetă a fost Hubert Robert, a cărui operă cuprinde în special peisaje şi vederi de arhitectură. Mare admirator al lui Panini, au fost inventariate 25 de picturi ale acestuia în colecţia artistului după moartea sa, pictorul a obţinut, în 1759, un loc de bursier la Academia Franţei de la Roma. Împreună cu prietenii săi, Jean-Honoré Fragonard şi abatele de Saint-Non, el pictat grădinile şi ruinele cu mase aerate, animate adesea de personaje, care i-au adus succes şi comenzi de decoraţii pentru amatorii parizieni. Piesa în licitaţie, “Fântână sub portic”, este asemănătoare unei alte lucrări a pictorului, cu acelaşi subiect, păstrată în Muzeul Lvru şi provenind dintr-un număr de 583 de picturi donate celebrei instituţii muzeale de către Louis La Caze, în 1869.
Hubert Robert, Fantana sub portic
În aceeaşi licitaţie, un “Buchet de flori în vas de cristal şi fructe puse pe masă”, de Anne Vallayer-Coster (1744-1818) a fost estimat la 200.000-250.000 de euro. Realizat în 1791, compoziţia delicată se detaşează pe un fond neutru. Ea a fost citată în acelaşi an, în catalogul Salonului Academiei Regale, dar n-a fost expusă, manifestarea fiind anulată. Oferită de artist reginei, al cărui atelier de pictură Anne Vallayer-Coster fusese numit. Tabloul a dispărut în jefuirea Palatului Tuilleries, la 10 august 1792, a aparţinut apoi reprezentanţilor Convenţiei, Vadier şi Courtois, înainte de a fi oferit de fiul acestuia din urmă contelui şi contesei de Seraincourt, în familia cărora a fost păstrat până acum.
Anne Vallayer-Coster, Buchet de flori in vas de cristal si fructe puse pe masa
Candelabrele de vis ale lui François-Gérard Seligmann
Candelabrele cu sirene din epoca lui Ludovic al XVI-lea
Înalte de 1,45 de metri, patru candelabre cu sirene, din bronz patinat şi aurit, din epoca lui Ludovic al XVI-lea, către 1785, sunt estimate la 1,5 milioane de aur. Ele vor fi scoase la licitaţie, în 19 iunie, de Casa “Piasa”, la Hôtel Douot.
Este o vânzare specială. Piesele se află, din 1896, când au fost cumpărate de familia acestui descendent al unei adevărate dinastii de negustori de artă, istalată la Paris şi New York, în aceeaşi colecţie.
După dispariţia lui François-Gérard Seligmann, în 1999, candelabrele au fost donate de soţia acestuia, Françoise, Fundaţiei Seligmann, care luptă împotriva rasismului şi antisemitismului.
Dispărută şi ea, la vârsta de 93 de ani, senatoarea Françoise Seligmann a fost vicepreşedinta Teatrului Châtelet, când scriitorul, omul de televiziune care a condus canalul ARTE de la apariţia acestuia şi colecţionarul Jérôme Clément era preşedinte.
“Aceste candelabrele au un pedigree de vis!”, a exclamat Pierre-François Dayot, expertul licitaţiei, citat de jurnalista Valérie Sasportas.
“Precedentul proprietar le cumpărase într-o licitaţie mitică din secolul al XIX-lea: cea de la Hamilton Palace, în 1882. Această vânzare, decisă de William, al 12-lea Duce de Hamilton, a marcat începutul declinului acestei familii scoţiene. Credem că bronzierul care le-a realizat în 1785 este Pierre Gouthière. Numele lui apare în vânzarea de la Choiseul-Praslin en 1793, care a fost probabil prima lor apariţie publică”, a adăugat expertul.
