Chiar săptămâna trecută, din scrisoarea de intenție a Guvernului Băsescu-Boc, aflam că bugetofaga Companie Națională de Autostrăzi are datorii de 734 milioane RON și că va trebui să concedieze 622 de angajați. Despre CNADNR- compania care se ocupă cu construirea de autostrăzi într-o țară în care de fapt, nu există nici o autostradă, și jaful organizat care se practică acolo, s-au scris mii de articole, mai ales în ultimii șase ani. Inutil! În ciuda datoriilor enorme și disponibilizărilor pe care trebuie să le facă, această companie de stat continuă să toace banul public cu înverșunare.
Una din cele mai simple metode prin care CNADNR și firmele clientelei puterii drenează banul public este aceea a acordării de contracte de consultanță-juridică, tehnică, economică, fiscală, etc. În zadar a atras atenția Curtea de Conturi în raportul de anul trecut că domnii de la CNADNR au cheltuit din decembrie 2008 până în octombrie 2010, cu onorariile avocaţilor din firmele de avocatură apropiate PDL, suma de 89.334.579 lei, adică 20,9 milioane euro, deşi compania dispune de un serviciu juridic format din 635 de angajaţi cu specialitate juridică! Compania aflată în subordinea Ministerului Transporturilor continuă dezmățul acordării de contracte de consultanță juridică. Ce importanță are că CNADNR – o companie aproape inutilă având în vedere situația dezastruoasă a infrastructurii rutiere din România, trebuie să disponibilizeze oameni și că are datorii enorme la bugetul de stat? Niciuna, evident! Important e ca firmele de avocatură și cele de consultanță apropiate puterii să trăiască bine.
Pentru asta CNADNR a publicat în 14.05.2011 pe SEAP anunțul de intenție privind „achiziționarea de servicii de reprezentare si asistenta juridica pt exproprierea suprafetelor de teren necesare executarii lucrarilor la obiectivul de investitii Centura de ocolire Craiova – varianta Sud DN56-DN55-DN6 Impartire in loturi”. Valoarea acestui contract de asistență și reprezentare juridică este de 900.000 RON (219.500 euro).
Iar CNADNR nu s-a oprit aici cu anunțurile de intenție privind contractele de consultanță. În aceeiași zi a publicat și anunțul referitor la achiziționarea de „servicii de arhitectura, servicii de inginerie specializata si servicii de inginerie integrata, servicii de proiectare urbanistica si peisagisitica, servicii conexe de consultanta stiintifica si tehnica, servicii de testari si analize tehnice” pentru șantierele de la aceeiași centură ocolitoare Craiova-varianta Sud. Pentru aceste servicii de de arhitectură și consultanță tehnică CNADNR aruncă pe masă suma de 1.700.710 RON (aproximativ 414.807 euro).
Și asta nu e tot! Compania din subordinea Ancăi Boagiu (ministrul Transporturilor care s-a angajat acum o lună de zile în fața lui Emil Boc și a camerelor de luat vederi că anul acesta românii vor parcurge mai ușor drumul spre Litoral) a anunțat în aceeiași zi pe SEAP că pune la bătaie 1.205.000 RON (293.902 euro) pentru achiziționarea de ” servicii de intretinere parcari pentru autostrada A2 (București-Constanța)”.
Facem precizarea că niciunul din aceste trei contracte de achiziție ale CNADNR_ului nu sunt finanțate din fonduri europene. Toate trei vor fi suportate din fonduri alocate din bugetul de stat. Adică, din banii noștri, ai tuturor.
Vedeți cât de ușor se fac autostrăzile în România, în regimul Băsescu-PDL (partidul care în douăzeci și unu de ani a deținut de cele mai multe ori portofoliul de ministru al Transporturilor)?! Dintr-un singur condei, în aceeiași zi, CNADNR aruncă 1,2 milioane euro pe niște contracte de consultanță fantasmagorice pentru autostrăzi și centuri ocolitoare fantomă!
Să circulați bine!!!