Japonia, protest faţă de o vizită a lui Medvedev

Japonia a protestat sâmbătă faţă de o vizită a premierului rus Dmitri Medvedev pe una dintre cele patru insule de la Pacific aflate în centrul unei dispute teritoriale între Moscova şi Tokyo, care le tensionează relaţiile de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, conform Reuters online, transmite Mediafax în pagina electronică.

După ce Medvedev a vizitat sâmbătă Insula Iturup, Hajime Hayashi, un oficial japonez de rang înalt din cadrul Ministerului japonez de Externe, a protestat pe lângă ambasadorul rus în Japonia, Evgheni Afanasiev, într-o notă telefonică, a anunţat ministerul japonez.

Acest protest ar putea afecta eforturile premierului japonez Shinzo Abe de a curta Rusia în privinţa resurselor sale bogate şi de a ţine uşa deschisă dialogului, în pofida crizei din Ucraina. Tokyo şi Moscova sunt implicate de mai multe decenii într-o dispută cu privire la aceste insule situate la nord de Hokkaido, numite de către ruşi Kurile, iar de către japonezi Teritoriile Nordice.

Rusia le-a ocupat imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial, iar această dispută a împiedicat cele două ţări să semneze un tratat de pace.

Ministrul japonez de Externe Fumio Kishida îşi va amâna o vizită programată în Rusia la sfârşitul lui august, potrivit cotidianului de afaceri Nikkei, care nu a oferit detalii în acest sens.

Vizita lui Medvedev este susceptibilă să aibă un impact negativ asupra relaţiilor Rusiei cu Japonia, care lucrau la organizarea unei întâlniri, anul acesta, a preşedintelui rus Vladimir Putin cu Shinzo Abe, potrivit agenţiei Kyodo.

Rusia a dispus, în iunie, urgentarea construirii unor instalaţii militare pe insulele disputate, după ce Putin afirma, în aprilie, că este dispus să discute această problemă, dând totodată vina pe Japonia pentru o lipsă de dialog.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.