Jean-Claude Juncker, prima vizită în România

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker se află joi în vizită în România, ocazie în care va susţine un discurs în plenul Parlamentului şi se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Sorin Grindeanu.

Deputații și senatorii se reunesc în şedinţă de plen comună, joi dimineaţă, de la ora 10.30, pentru a asculta alocuţiunea lui Juncker, intitulată ”Viitorul Europei”.

Ulterior, la orele prânzului, preşedintele Comisiei Europene va merge la Cotroceni, unde va avea o întrevedere cu preşedintele Klaus Iohannis.

”Discuţiile vor viza subiecte prioritare de pe agenda următoarelor reuniuni ale Consiliului European, precum procesul de reflecţie privind viitorul Uniunii Europene şi negocierile legate de retragerea Marii Britanii din Uniune. Vor fi abordate şi aspecte legate de priorităţile politice ale viitoarei Preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene pe care România o va deţine în primul semestru din 2019”, se arată într-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.

Începând cu ora 15.00, Juncker se va întâlni, la Palatul Victoria, cu premierul Sorin Grindeanu.

De asemenea, va avea o întâlnire cu cetăţeni la ora 16.30, organizată de către Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti la Muzeul Naţional de Artă al României, întâlnire la care Juncker va veni însoţit de comisarul Corina Creţu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.