Jeanne Moreau, o actriță de legendă

Actriță, scenaristă și regizor. Într-un cuvânt: o legendă. Jeanne Moreau a plecat dintre noi pe 31 iulie 2017, dar a lăsat în urmă amintirea unei femei libere, o actriță complexă și o personalitate a cinematografiei franceze.

Jeanne Moreau a jucat în peste 130 de filme, sub aripa unora dintre cei mai mari regizori din lume, precum Wim Wenders, Francois Truffaut, Orson Welles, Elia Kazan sau Rainer Werner Fassbinder. S-a născut pe 23 ianuarie 1928, la Paris, dintr-un tată patron de restaurant și o mamă dansatoare. La doar 19 ani, după terminarea studiilor la Conservator, și-a făcut debutul la Comedia Franceză. Întâlnirea cu regizorul Louis Malle, din cadrul filmului „Ascenseur pour l’echafaud“, a fost momentul determinant pentru cariera sa de actriță, iar un an mai târziu, cu prestația din filmul „Les Amants“, Jeanne reușea să câștige Leul de Aur la Veneția, fiind și punctul de despărțire de regizor. „Am plecat întotdeauna, nu mi-a plăcut să fiu abandonată“, spune Moreau.

În 1960, la Festivalul de la Cannes, a fost desemnată cea mai bună actriță pentru interpretarea din „Moderato cantabile“. Doi ani mai târziu, odată cu rolul din „Jules et Jim“, a început colaborarea cu Francois Truffaut. „Mi-au fost atribuite multe aventuri amoroase cu regizori, dar nu au fost 36. Cu Francois nu s-a întâmplat, chiar din cauza dragostei lui pentru femei, nu am vrut să fiu una din multele lui cuceriri“, povestea, la acel moment, actrița. În 1964, organizatorii Festivalului de la Karlovy Vary a recompensat-o pentru rolul din „Le journal d’une femme de chambre“. În cadrul activității de la Comedia Franceză a înregistrat mai multe albume, inclusiv cântecul cult „Le tourbillon“, din filmul „Jules et Jim“, pe care l-a cântat împreună cu Vanessa Paradis la Cannes, în 1995.

În 1998 a avut loc un moment memorabil pentru actrița franceză, deoarece a primit, chiar din partea lui Sharon Stone, un Trofeu Oscar onorific pentru întreaga sa carieră, iar 10 ani mai târziu, un Premiu Cesar de onoare. A fost sărbătorită cu fast și de British Film Institute, în 1990, urmând ca șapte ani mai târziu să primească distincția onorifică a Festivalului de Film de la San Sebastian, dar și cea a Galei European Film Awards.

În 2000, la Berlinale, Jeanne Moreau a primit Ursul de Aur onorific. Actrița spunea mereu despre ea că era „mititică și frivolă“. Îi plăcea să compare viața cu o grădină „necultivată unde ni se dă naștere și pe care trebuie să o lăsăm frumoasă atunci când părăsim pământul.“ Președintele francez Emmanuel Macron i-a adus un omagiu regretatei actriței și i-a apreciat spiritul liber și modul în care se revolta împotriva ordinii stabilite: „A știut să nu cadă pradă șabloanelor, însă munca ei a mers în direcția în care să nu se coaguleze într-o mitologie“.

Despre (A.C.) Articolele 81
Author