Preşedintele american Joe Biden, în campanie în Nevada pentru alegerile din noiembrie, a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunţat miercuri Casa Albă într-un comunicat, precizând că are „simptome uşoare”, notează AFP.
Preşedintele de 81 de ani, „complet vaccinat”, va intra într-o perioadă de izolare în fieful său din Delaware, a indicat Casa Albă, într-un moment în care îndoielile cu privire la abilităţile fizice şi mentale ale liderului de a face campanie reapar după apeluri din partea unor democraţi de a se retrage.
Joe Biden a spus, miercuri, că se simte bine după ce a fost testat pozitiv la COVID-19 în cursul unei deplasări de campanie în Nevada.
„Mă simt bine”, le-a declarat el jurnaliştilor, în timp ce urca la bordul avionului prezidenţial „Air Force One”.
Boala lui Biden vine în timp ce acesta se confruntă cu apeluri tot mai mari de a se retrage din cursa electorală. Biden tocmai spusese pentru prima dată că, dacă va suferi din cauza vreunei boli, va renunța la cursă
Covidul joaca pentru echipa lui trump. Nazdravan acest covid reduce pierderile financiare ale donatorilor bidenisti. Uol sstriit aplauda/