Unele animale sunt, potrivit naturii lor, agresive. Agresivității unui animal nu este însă acceptabil să i se răspundă cu agresivitatea umană. Chestiunea a devenit de o rară penibilitate când primăriile de București (în trecut) sau Târgu Jiu (recent) au dispus omorârea câinilor. Și când guvernul decide mai nou să fie omorâți urși. Se vede că primari, guvern și decidenți ai unei țări sunt fără idei, încât hotărăsc teatral omorârea de animale, în loc să le îngrădească, să le canalizeze și să le tempereze agresivitatea.
Să nu fie într-o țară alte urgențe decât omorârea de ființe, fie ele și nonumane? Nu vedem spectacolul grotesc al sărbătorilor, când televiziunile se întreg în etalarea „bucatelor” constând din animale sacrificate? Mai mult, se lasă impresia că prin acest consum se măsoară calitatea de creștin! Nu cumva se umple de rușine o țară exhibând asemenea excese?
Această raportare primitivă la animale mi-a stârnit mereu revolta. Dar și reflecția în favoarea recunoașterii sensului vieții și la alte ființe.
Conceperea sensului vieții în literatura universală este inspirată direct și aproape exclusiv de ființarea umană. Numai că există și alte ființe în afara oamenilor. Și ele au viață, năzuiesc la ceva, chiar dacă nu au propriu-zis aspirații de felul celor umane, și fac ceva pentru satisfacere. Oricum, azi problema sensului vieții se pune mai larg decât oricând odinioară.
Prima probă în sprijinul acestei afirmații este că se pune tot mai insistent problema admiterii în comunitate a roboților. Pe măsură ce aceștia sunt construiți în așa fel încât să aibă capacitatea de a-și descrie structura și chiar de a interacționa cu mediul înconjurător, uman și neuman, statutul lor se schimbă. Așadar, pe măsura obținerii de roboți cu înzestrare analoagă cu biologia umană, se pune problema „libertăților și drepturilor” lor. De altfel, vedem tot mai des în sfera reprezentărilor artistice roboți amestecați printre oameni și domnișoare sărutându-se cu roboți costumați în bărbați! La urma, urmelor, nu cumva sunt și oameni care se comportă ca roboții?
Se poate discuta îndelung cum să se dezlege o asemenea problemă. În opinia mea, două observații sunt hotărâtoare. Roboții pot fi oricât de elaborați, dar ei depind de ceea ce se „instalează” (instrucțiuni, programe etc.) în ei. Nu se poate atribui viață de sine stătătoare roboților, întrucât ei depind oricând de butonul de pornire. Se poate specula la nesfârșit constatând că o seamă de proprietăți ale vieții umane – intenționalitatea, trăirea timpului, reflexivitatea – lipsesc roboților. Această lipsă îi privează de înfruntarea sensului vieții.
A doua probă a aserțiunii de mai sus este aceea că problema sensului vieții se pune astăzi mai explicit în cazul animalelor. Acestea au viață și și-o promovează activ, încât se poate vorbi și în cazul lor de sensul vieții.
În opinia mea, trei concepții de lungă tradiție trebuie însă depășite atunci când discutăm sensul vieții.
Este de depășit vitalismul, potrivit căruia, mai presus de baza fizico-chimică, există o forță vitală și în plante. Este adevărat că ea există, numai că, la plante, nu avem promovarea de sine, dacă prin aceasta înțelegem coagularea sensibilității orientată cel puțin spre apărare activă.
Apoi, este de depășit hylozoismul,după care totul pe lume este însuflețit. Asumpția nu se confirmă, multe realități fiind inerte, fără sensibilitate.
Este de depășit, în sfârșit, „șovinismul regnurilor”, potrivit căruia ceea ce este pe lume, adică materiale, plante, animale, ar fi doar mijloace puse de Creator la dispoziția omului. În definitiv, animalele își au viața proprie, pe care năzuiesc să și-o păstreze și caută, pe cât pot, măcar să supraviețuiască în condițiile lumii, la fel ca și oamenii.
La drept vorbind, chiar dacă se forțează și se ajunge la practicarea acestor concepții de către oameni, sunt probe infime în favoarea lor. Argumentele pledează însă pentru a recunoaște un sens al vieții în cazul oamenilor și, totodată, în cel al ființelor nonumane.
Din istoria culturală a acestei recunoașteri au rămas durabile, fiind mai temeinic argumentate și păstrate prin vestigii, trei viziuni care converg în dreptul devizei după care fiecare ființă are a fi conform naturii proprii și ordinii lumii. Vechii chinezi au considerat că toate cele ce sunt se supun unei legi universale, Dao. Vechii evrei au considerat că cele ce sunt se supun legii universale date de Dumnezeu. Vechii greci au considerat că există o lege universală, Dike, a naturii și a oamenilor. Conotațiile legii universale sunt, în fiecare caz, extrem de bogate, dar esențial este faptul că în fiecare dintre aceste viziuni se asumă că orice trebuie să fie conform naturii proprii. Fiecare viziune conține o înțelegere a „vieții bune”, apelează la etică și solicită „caracterul” care asigură conformitatea cu natura lucrurilor.
Mulți au reflectat la viața ființelor umane și neumane. Rezultatele au fost diferite. De pildă, Aristotel și-a imortalizat cățelușa, pe nume Issa. Dar tot el spunea că „aşa cum natura nu face nimic, niciodată, în van, este de netăgăduit că ea a făcut toate animalele pentru binele omului”(Politica). Plutarh a criticat desconsiderarea suspinului animalelor: „credem, de altfel, că strigătele ce se aud ar fi sunete nearticulate, şi nu rugi şi implorări justificate din partea lor”. Augustin susținea că „ţine de ordinea dată de Creator ca viaţa animalelor şi moartea lor să fie subordonate folosinţei noastre”. Toma d’Aquino scria că „animalele şi plantele nu au o viaţă raţională” şi sunt, deci, „servitori după natură, făcute pentru a fi folosite de ceilalţi” (Summa teologica). Montaigne era încredințat că și pisica are o reprezentare proprie a lumii din jur. Descartes vedea în animale „maşini”, care nu resimt plăcere, nici durere (Discurs asupra metodei) și făcea experimente oribile aruncând pisici în gol. Newton cerea, în schimb, extinderea la ființe în general a principiului „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!”. Kant însă susţinea că „animalele nu au conştiinţă de sine şi nu sunt, prin urmare, decât mijloace în vederea unui scop” (Lecţii de etică) . Voltaire atenţiona că animalul are toate organele de simţire care sunt în om (Dicţionarul filosofic). Schopenhauer a avut mereu alături un câine, a cărui „voință de a trăi” fără iluzii a imortalizat-o conceptual. El a mai scris că „o eroare fundamentală şi inexplicabilă a creştinismului a fost aceea de a despărţi omul de lumea animalelor căreia îi aparţine, dând valoare exclusivă omului, până la a considera animalele doar nişte obiecte” (Parerga und Paralipomena). Desigur, omul are o demnitate conferită prin crearea sa după chipul şi asemănarea Creatorului său – dar de aici nu rezultă că această demnitate trebuie clădită pe nimicirea altora.
Recent, mereu creativul John Gray (Katzen und der Sinn des Lebens. Philosophische Betrachtungen, Aufbau, Berlin, 2024) a repus în mișcare reflecția asupra atitudinii oamenilor față de animale aducând în discuție sensul vieții lor. El apără, de pildă, ideea că, la pisici, bunăstarea este de la sine înțeleasă, încât comportamentul este ghidat de obținerea ei, în mod concretistic. Mă alătur, și prin intervenția de față, acestei idei.
Unii caută temeiuri în Scripturi pentru considerarea animalelor ca simple obiecte. În fapt, însă, Vechiul Testament, Noul Testament şi tradiţia iudeo-creștină nu sunt univoce. Interpretarea mai plauzibilă este aceea că ele se opun categoric brutalizării animalelor (vezi Enzo Bianchi…, Oameni şi animale, 2013). Bunăoară, Dumnezeu l-a pus pe om „în comunitate cu animalele” (Geneza, 2, 18), cu care împărtăşeşte „acelaşi destin” (Ecleziastul, 3,21), şi nu îngăduie „cauzarea de durere creaturilor vii”. „Toată firea suspină şi suferă durerile naşterii” scrie apostolul Pavel (Epistola către Romani, 8, 19-20). Ioan Gură de Aur a observat că „noi imităm moravurile lupilor, leoparzilor, sau, mai curând, facem mai rău decât aceştia” și a cerut atitudine creştină faţă de orice fiinţă. Creștinismul conţine principiul grijii faţă de cel slab, aflat în suferinţă sau fără apărare. Mari Muftii spun că sacrificarea oilor nu este canonică în Islam.
Peste toate, pe drept, Milan Kundera (Insuportabila lejeritate a fiinţei, 1984) întreba ironic: ce am spune dacă ar veni un extraterestru şi ar pretinde, invocând voința divină, ceea ce noi le pretindem animalelor? Din păcate, o întrebare mereu ocolită!
Astăzi, suntem în punctul recunoașterii faptului că și alte ființe – altele decât oamenii – au reprezentări ale lumii din jur și urmăresc și ele o viață anume. Așa stând lucrurile, două generalizări filosofice pot îndruma atitudinea oamenilor față de animale. Este vorba de postulatul lui Aristotel, care susținea că există un telos în lume, ce face ca fiecare ființă să caute să-și împlinească natura proprie. Este vorba apoi de poziția lui Spinoza (Etica, partea a IV-a, Regula 18), care suținea că viața conform „propriei naturi (conatus)” este sursa fericirii.
Dar putem duce mai departe aceste două generalizări spre un rezultat nou. Cum scrie John Gray, aici este un bun punct de plecare pentru a accepta că oamenii năzuiesc la binele pe care îl cere natura lor, dar rămân în această privință asemenea altor creaturi (p.71). Altfel spus, și acestea au îndreptățirea la bine conform naturii lor. Și pisicile sunt solicitate de natura lor la o anume viață, iar restul animalelor așișderea.
În alt loc (Reclădirea eticii, 2022) am evocat faptul istoric că reflecţia organizată, cu noi perspective, asupra vieţii oamenilor a debutat după Al Doilea Război Mondial cu cartea Dialektik der Aufklärung (1947), a lui Adorno și Horkheimer, care interoga felul în care oamenii se raportează la natură. Teza cărţii – după care „supunerea a tot ceea ce este natural de către subiectul stăpân pe sine culminează, în cele din urmă, tocmai cu dominaţia a ceea ce este luat orbeşte ca obiectiv, a naturalului nud” – exprima primele îngrijorări privind distorsiunile lumii civilizate. Observaţia era aceea că, dacă natura este luată doar ca obiect de prelucrat, atunci, la limită, oamenii vor ajunge, prin intermediul întortocheatelor organizări care anonimizează răspunderea, să se prelucreze unii pe alţii. Prin natură, cei doi autori aveau în vedere multe (floră, faună, cosmos), dar privirea era pe ceea ce s-a petrecut în Al Doilea Război Mondial – atacarea naturii umane ca atare. Şi cel care alimentează necontenit incendiul ajunge să fie cuprins de flăcări! – era semnalul de alarmă tras de renumita scriere, pe care şi un critic constant, Joseph Ratzinger, în Wendezeit für Europa?, (1992), l-a recunoscut ca adevăr al epocii în care trăim.
Azi, la mișcarea ecologistă, favorabilă, cum știm, schimbării atitudinii mai ales față de floră, se adaugă mişcarea pentru schimbarea atitudinii față de animale. Ea susține justificat că dacă animalele sunt doar obiect al pornirilor brutale, atunci, la limită, oamenii vor ajunge să se brutalizeze între ei.
Atitudinea faţă de animale prefigurează atitudinea faţă de oameni. De altfel, istoriceşte, s-a constatat de multe ori (în colonii, în dictaturi etc.) că atitudinea faţă de animale se prelungește în atitudinea faţă de oameni (Charles Patterson, Un eternell Treblinka, 2008). Mulţi dintre organizatorii genocidului veneau, profesional, din zona brutalei „gestionări a animalelor”.
Dincoace de toate, se poate observa că Darwin însuşi (The Descent of Man, 1871) a sesizat, ca nimeni altul, implicaţiile relaţiilor cu animalele. El scria că „numai atunci când ne preocupăm de totalitatea fiinţelor sensibile, moralitatea noastră atinge cel mai înalt nivel”. Curentul creat astfel nu a rămas fără adepți.
Poate ne intrigă faptul că, de pildă, un veterinar vestit este preocupat de tehnicile de a face fericiţi câinii, în timp ce nenumărați oameni sunt nefericiţi (Cesar Millan, Short Guide to a Happy Dog, 2013). Într-adevăr, fiind loc pentru fericirea fiecăruia, m-am întrebat, la rândul meu: de ce nu îi facem fericiţi şi pe unii şi pe alţii? De ce, dincolo de condiţiile vieții de azi, nu se înlocuieşte în jur truda cu munca, sărăcia lucie cu minimul necesar, favoritismul cu promovarea pe merit, deformarea pe faţă a spuselor cu cinstea, minciuna calculată cu onestitatea, reaua credinţă cu seninătatea, invidia calomnioasă cu recunoaşterea valorii, nedreptatea voită cu respectul fiecăruia?
Dincolo de multele considerente ce pot fi discutate, îmi amintesc mereu ceea ce spunea Shelley: să privim în ochii unui miel şi să luăm aminte! Să oprim agresivitatea! Celebrul poet avea dreptate, căci cine poate privi împăcat cu sine în ochii unui animal inocent este, cu siguranţă, alt om.
Putem, așadar, considera în profunzimea lor aceste lucruri. Aici o fac spunând simplu: și animalele au un sens al vieții pe care și-l promovează și-l apără atât cât pot. Și ele se încadrează în conceptul sensului vieții pe care l-am conturat în alte locuri. Anume, sensul vieții este imanent vieții; este al vieții luate ca întreg; este asumat de fiecare ființă în funcție de aspirațiile și de împrejurările vieții sale; fiecare angajează întreaga sa ființă, chiar dacă acțiunile sale sunt contextuale; abia prin „înțelegere” sau, tradus altfel, „comprehensiune” sensul vieții este accesibil înțelegerii de către cei care se întreabă asupra lui.
Poate că cei doi bichoni ai mei, Pit și Isy, mă impresionează căci și-au însușit înțelesul unor cuvinte din dialogul cotidian pe care-l port cu ei și reguli de conduită. Dar oricine poate institui un fel de dialog cu animalele, încât faptul că ele nu vorbesc articulat o limbă sau alta nu este argument al lipsei sensului vieții lor. Și ele își trăiesc viața pe o anumită direcție, pe care și-o promovează și o apără cât le stă în putere.
Nu vreau să alunecăm în compararea oamenilor cu alte ființe, din nici o direcție. Cu siguranță, oamenii sunt îndeobște deasupra animalelor. Dar nu sunt excluse deloc situații inverse. Când îți dai seama de vocabularul cu care unii reacționează, de ignoranța lor în a fi conform naturii umane, de minciunile în care și din care trăiesc, de ferocitatea a ceea ce au în minte, nu poți să nu relativizezi distincția om-animal.
Ceea ce ne interesează însă aici este altceva: constatarea că și aceste ființe, altele decât oamenii, au, fiecare, un sens al vieții. Nu avem cum ști cât de perceptibil îl trăiesc – dar ne dăm seama că foamea, groaza, suferința, durerea sunt trăite și de ele.
Esențial ar fi ca acest fapt să fie asumat astăzi și în raportarea noastră ca oameni la animale. După mișcarea salutară a ecologismului, a sosit timpul mișcării simetrice a unei schimbări fundamentale de atitudine față de animale. O conștientizare a faptului că există un sens al vieții fiecăruia dintre ele poate fi punctul de plecare al acestei schimbări, de care depinde tot mai mult însăși soarta raportării oamenilor unii la alții. Plierea la opinii îndoielnice, oportunismul, ura și brutalitatea nu fac casă bună cu demnitatea umană (din volumul A. Marga, Sensul vieții, în curs de apariție).
Oare autorul maninca cirnati , slanina , piept de pui , pastrav , conserva de ton ?
Sper ca autorul sa isi puna intrebarea asta in timp ce este muscat de cainii vagabonzi
Foarte bine trasată distincția dintre bestialitate și umanitate. Comportamentul față de animale este într-adevăr prefața comportamentului față de oameni este adevărată. Se verifică clipă de clipă.Primitiv, ca de obicei, bă Gmbplay! Nu-i de mirare, pricepi după puterile tale.Distincția om-animal este relativă.
iata ca autorul repune in drepturi animale de companie,cum ar fi celebra Amalthea sau magarul lui Buridan
Este bine și rafinat pusă problema atitudinii față de animale. Așa se abodează de oameni civilizați. Primitiv, gmbplay, primitiv! Doar nu te-ai înfruptat din cîrnați și slănină, ce te obsedează, omorînd cîinii din București, Tîrgu Jiu etc. sau urșii. Înțelegei lucrurile ca pisica.
Valahule, omenia și vitejia se arată altfel decât bestial. Bine zice cineva mai sus, că atitudinea față de animale este prefața atitudinii față de oameni. Ia aminte, te cam repezi. Dar omul are, în mod normal, și ceva minte și simțire.
Este ciudat ca Andrei Marga nu candideaza la Presedintie.Pacat ! Garnitura de plicticosi care se viseaza la Cotroceni va fi incompleta.
PS Oare virusii si bacteriile nu au si ei un sens al vietii ? Cat va mai dainui obiceiul barbar al omenirii de a ucide aceste entitati vii sub pretextul asa numitelor DEZINFECTII, TRATAMENYE etc. Chiar si vaccinurile care impiedica dezvoltarea inflorotoare a a acestor micuti frati ai nostrii sunt tot operatiuni criminale. Ar trebuo ca toti medicii si toate asistentelw medicalw sa fie proscrisi pentru ca toata ziua , toti , sunt ” cu coasa”.
Autorul are dreptate,.Omul se crede prădătorul suprem, distruge natura, distruge viețile și habitatul altor viețuitoare, neștiind că de fapt se sinucide,. Căci fiecare vietate iși are rostul ei pe pămînt.. Există lanțul trofic pe care deja l-a rupt, care va sfîrși cu pieirea omului, cel… ”totum factum”..Menirea omului este grija și față de animale. Azi nu ești in situația de a ucide, de rade păduri, de a murdări, otrăvi sau arde zone planetare doar in interes propriu, cu efecte pe care le vei simți ulterior,..Dar politica unora azi este că om cu persoană nu se ințelege, dar om cu natura, sau cu alte vietăți,.. Chestie de educație creștină..
Ursake, mergi, tata, la Davis și spune-le asta.P-acilea vezi tot mai puțini mocofani cu plasa la peste noaptea iar urși vâneaza primarii și varii ciușbaizeri cu butică sătească, hotele ori țiriaci.Ori ăstia nu sunt”Omul” ci, mai degrabă, antiteza lui.
Davos, telefon cretin.Si înca o fază, mulți dintre ei ar vâna oameni numai că s-ar putea să li se-ntoarcă, pentru că ucișii mai au familii care pot și ei ucide vreun netot.
De asta au inventat războaiele.D-le Marga, aștept un articol pe tema razboiului, mai ales că e cam de actualitate.
Marele Epictet ne spune că omul este creat din două mari părți: Una fizică, materială sau trupească ce se deplasează asemeni unor energii în jos și una spirituală sau rațională care se deplasează în sus. Ca atare, cea mai înaltă formă de rațiune se află deasupra noastră, în cer, la Creatorul său și al Pământului iar noi, asemeni Lui fiind, prin propria rațiune tindem spre el. Până unde poate ajunge fiecare este imposibil de aflat. Știm de la religii ca Dumnezeu este bun căci rațiunea este prin ea însăşi bună iar în marea lui bunătate Dumnezeu a dat tuturor lucrurilor și formelor de viață rațiunea de a fi, rațiune la care noi nu ne-am ridicat și nu ne putem ridica. Din acest motiv nici nu putem înțelege valoarea lor. Tot ca rațiune a dat sacrificiul unde unele dintre cele vii și raționale se sacrifică pentru altele dintre cele vii și raționale fără ca acest fapt să reprezinte un act reprobabil precum omorul sau crima care sunt fapte ale irațiunii, neacceptate de rațiunea omenească și rațiunea supremă. Omul se sacrifică pe sine pentru aproapele său ori nu, iar lipsa spiritului de sacrificiu este similară lipsei de rațiune, act neacceptat iarăși de Creator, lipsa de rațiune fiind reprezentată de răul suprem despre care mai știm că nu există căci atunci ar avea rațiune proprie iar Creația ar fi rea prin ea însăşi, ori asta este un non-sens.
Green Deal 2.0?
In sfarsit, dupa vreo 78 de ani de bajbaieli, obsedatul sfatuitor a reusit sa cunoasca natura margatilor si s-a apucat sa scrie exclusiv pentru ei.
Ca animalele au un sens al vietii, asa cum nu ma indoiesc de al meu. Traiesc intr-o casa plina de animale care, in anumite momente intunecate ale vietii mele, mi-au dat motivatia si forta necesara sa continui sa traiesc intr-o lume dominata de oameni. Atunci cand ai reusit sa faci lucruri pe care le credeai imposibile si atunci cand ai reusit sa supravietuiesti atunci cand sansele erau minimale, doar pentru ca s-a creat o legatura de suflet atat de puternica intre tine si un animal incat nu mai poti sa-ti imaginezi viata fara el, nu ai cum sa mai vezi vreo data animalele ca simple decoruri minore pe o scena a vietii umane. Unii vor spune ca omul e cel care creeaza artificial acest sens superior, dar acelasi lucru s-ar putea spune si despre relatia omului cu alti oameni. Ficare om trebuie sa participe la construirea sensurilor lucrurilor care il inconjoara, pentru ca fara participarea lui, acele sensuri ar ramane doar in stare virtuala. Deci e si o problema de alegere. Asa ca intrebarea mai importanta ar fi daca alegem sau nu sa recunoastem si sa participam la manifestarea sensurilor superioare potentiale ale vietatilor cu care interactionam in aceasta lume. Si cum poate alegerea noastra sa schimbe in bine lumea in care traim astazi.
Cand Trump devine amenințător față de migranţii care ”mănâncă pisici”,articolul lui Marga e binevenit
” Ideile se dezvoltă în minte după legile lor și nu au a face deloc cu voința dar alegerea, aprobarea sau respingerea lor este un act de voință. Oricine poate tresări o clipă la un zgomot neașteptat dar, după ce vede că este vorba despre o idee care nu merită aprobare, o respinge și zice: nu era nimic de temut. Și de aici începe deosebirea între prostie și înțelepciune. Prostul admite și aprobă tot ce bate la poarta simțirii sale ca și cum ar fi reale, pe când înțeleptul, deși zguduit o clipă, aplică imediat atitudinea critică și, cercetând temeiul părerii sale, îi dă la o parte masca arătând-o în absurditatea ei reală, așa că nu mai rămâne nimic de temut.”
Discuție matură, articol de gânditor cultivat și responsabil. Într-adevăr, expandează agresivitatea umană, ba chiar, bine zis, bestialitatea. Cum se poartă cu animalele, omul așa se poartă și cu oamenii. Se vede bine. Vezi pe cazul Altfel decât normal (Tomlin la origine, Je suis pas Charlie, Vin de regiune, Sifon etc.) că stă la subsolul articolelor și nu pricepe nici acest adevăr simplu. El închipuie că ceilalți sunt ca el. Nevoie de loc la medic.
Sensul vietii mele este sa rad de p.r.o.s.t.i ! Care-i sensul vietii la un margat, sa sus-tina un sifon stricat ?
„…Agresivității unui animal nu este însă acceptabil să i se răspundă cu agresivitatea umană”?
Zău, bre? Nu-s de acord cu asta!
Omenirea nu are nici o datorie față de „animalele de casă”! Că așa-zisele „datorii” față de animalele de casă inventate de dobitoacele care huzuresc (pe seama altora! că inegalitatea în societate nu a fost rezolvată!) la diverse niveluri în cadrul societății umane necesită consum de resurse naturale, ce implică cantități imense de noxe și gunoaie, ce DISTRUG AMBIENTUL ȘI NATURA! Asta duce la ÎNCĂLZIREA GLOBLĂ (dă care io vorovesc dă 20 dă ani, cîn’ presa mainstream dzîcea că-i o gogoriță, că așea ierea șpăguită – dîmpreună cu turma știintziphikă împrăștiată pă 5 continente ce cercetează petili dîn Soare șî dă pă Lună pă „granturi” – dă firmili petrolizde) ce face ca mii de specii sălbatice să dispară anual! Pentru ca diversitatea naturală să fie anulată, să accept eu existența cohortelor de animale de casă ce se ‘că pe trotuare, și mai ales ale acelora ce vagabondează prin preajama dobitoacelor pe două picioare, putorile cu cefe groase cu colane de aur la gîți care distrug Planeta zîmbind la volan cu burdihanurile pline?
Geo Bogza într-unul din articolele din Contemporanul spunea că visează o lume fără abatoare.
Intelectualii școlii de la Frankfurt sunt cele mai elevate drone. bravos !
Adevărul și realitatea sunt simple: tot ce este viu, de la bacterie până la om, în aer, în apă, pe și în pământ este conectat la Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul… (un infinitG) având acces la aceeași sursă de informație.
Un articol mai mult decât bun, un articol frumos și sensibil. Fostul meu câine era un câine foarte bun; o mușca deseori pe soacră-mea, odihnească-se în pace, ambii. Lăsând gluma la o parte, ființa care m-a iubit cel mai mult în afară de familie, a fost cățeaua mea bobtail, care plângea cu suspine de fericire când mă întorceam din delegații, uneori de emoție făcea pe ea. Într-o singură privință nu sunt de acord cu domnul profesor: eu cred că și plantele au o conștiință de sine și simt cumva când sunt iubite și apreciate.
„Teoria ca teoria dar practica ne omoara”. As vrea sa-l vad pe autor cum „filozofeaza” undeva pe strada incoltit de o haita de animale „miloase” sau cand este desmierdat de un urs, acum mai nou tot pe cate o strada . S-a ajuns aici caci teoria a fost impinsa la extrem , executantii sunt fricosi ,dependenti politic de niste voturi si binenteles drepturile omului in teorie au trecut la „si altele” in fata unor politici actuale.Pe cand un articol despre oamenii cu drepturi mai putine fata de animale? (vezi scavia moderna, prostitutia infantila etc.)P.S. Autorul e cumva vegetarian? Daca da atunci imi fac „mea culpa” si consider punctul lui de vedere rezonabil, daca nu e doar ipocrizie..
O forma de „intelepciune”, acest text. Nu vine neaparat cu literatura citita, nici cu experienta. Despre specia noastra, lucrurile sunt simple. Sa ne imaginam un echipaj extraterestru, intors pe planeta de origine, care face debriefing-ul si e intrebat: cu ce se hranesc aia? Pai, cu animale moarte. In stadiul asta suntem, de fapt. Mancam animale moarte. Ref. la ce avem „de depasit”, nu cunosc textele fundamentale despre hylozoism, dar iau foarte in serios panpsyhismul de tip Fechner-ian. Panpsyhismul (vezi de ex. Panpsychism – Contemporary perspectives, Ed. Bruntrup & Jaskolla; Panpsychism – Peter Ells; etc.) e privit cu real interes de specialisti in mai multe domenii si doar un reductionism materialist rudimentar (de care sufera f. multi oameni de stiinta) ne-ar putea face sa-l respingem, fara indoieli. In fine, cunostintele noastre despre universul mental al animalelor sunt insuficiente pt. a pretinde ca intelegem „ce se petrece in mintea lor”. Cert e ca toate progresele din ultimii ani arata ca sunt mai inteligente decat se estima si mai complexe mental. Anecdotic: cainele unor vecini, un animal aparent mai degraba prost, intra in alerta cand stapanul ajunge pe la 50 m de casa. Nu il vede si nici nu reactioneaza la un comportament uman. Face o achizitie de informatie subtila, D-zeu stie cum si in ce fel :).
Folosirea reprezentărilor, adică a imaginilor și sunetelor în acord direct cu natura lor, adică cu ceea ce sunt ele, poate crea convingerea că nu sunt ale tale ci că doar te folosești de ele conform propriei tale naturi iar a intra în conflict cu ele este similar cu a intra în conflict cu natura și cu tine insuți. Mai mult, odată intrat nu prea mai poți ieși căci nu știi de unde vin efectele nefaste: De la ele, de la reprezentările pe care le dețin conform naturii lor sau de la părerile diferite și divergente despre ele, fie că sunt proprii, fie că sunt tot de împrumut. Dacă privim orice ființă sau formă a realității, putem observa că nici una nu este insoțită de însușirea de a fi bună sau rea, inclusiv omul căci nu scrie asta pe chipul sau trupul nimănui. Numai ideile ce ni le facem despre ele produc cu adevărat consecințe în una din cele două direcții și ca atare, ambele direcții pot fi greșite, ambele corecte, una greșită, una corectă și deja confuzia și înșelarea și-au făcut loc. Nimic din ce este conform naturii nu este și nu poate fi rău devreme ce nu face și nu poate face rău naturii. Din acest motiv omul a învățat și continuă să invețe de la ea și nu invers căci nu s-a născut mai întâi omul și apoi natura, incluzând aici și natura sa.
Altul decît Normal=Ateul credincios=Intox – arătați ca și cum încă nu ați ajuns la nivelul unor cățeluși. Doar că așa vă tratează cei care vă plătesc. E drept, trăind toată ziua prin subsoluri la vânat aiureli, nu puteți fi nici măcar viețuitoare normale. Citiți mai bine articolul și luați aminte: e greu să fii om normal, care cugetă, e ușor să fii animal.
Margatul este un animal tinut pe langa casa turnatorului dovedit pentru a incasa el cascada de zoaie care i se varsa pe cap. Drept multumire lui ii este dedicat acest articol. Lasconi are furnicute si le rasplateste cu paine dulce. Fiecare cu damblaua lui !
Autorul il aminteste pe Schopenhauer, un filozof nihilist pentru ca a inteles gresit budhismul, care nu este nihilist. Acum 2500 de ani budhismul a explicat clar sensul existentei atat la om cat si la alte fiinte. Insensibilitatea la suferinta altor fiinte este in directa legatura cu pasajele vetero testamentare unde demiurgul ii da stapanire neconditionata lui Adam asupra tuturor vietatilor planetei, Geneza 1:26-28.
Un articol foarte nimerit pentru a sublinia că și animăluțele pot fi superioare „Ateilor credincioși”, „Altului decât cel normal” și altor jivine subdezvoltate ce s-au aciuat prin subsoluri ca să împiedice oamenii onești să discute. Vezi Ateu credincios că stăpânii tăi, Udrea-coldea-băsescu, te-au lăsat. Ai rămas în lanțurile prostiei, cu turnătoriile din capul tău, să le iei ca idealuri din care să te hrănești. Condiția de jivină este, cum dovedești cu fiece pas, aspirația ta, pe care orice cățeluș poate face…
„Nu-i bine să vorbească invățatul între neînvățați așa cum nu este bine să vorbească omul treaz între oamenii beți.”
Cunoaștem urmările ce se pot ivi și într-o situație și în cealaltă. Domnul Andrei Marga își asumă un mare risc prin aceste articole căci nu se expune doar judecăților de valoare ci și judecăților slabe sau foarte slabe cel puțin în aceiași măsură. Probabil cunoaște asta dar continuă să scrie și să publice. Măcar pentru asta și tot ar merita să fie respectat de toți dacă crede vreun necredincios că cele scrise sunt lipsite de valoare.
Ar fi bine ca, așa cum spune poetul Shelley, fiecare om să se uite în ochii unui miel și să cugete. Nimic nu-i mai tulburător decât această imagine a inocenței pe care mulți, mânați de prostie și incultură, o brutalizează. Un articol care amintește cât de importantă este cultura în relația cu animalele și oamenii.
Mihai gandesti cu picioarele, daca aveai coada, acolo iti era encefalul.
Pai daca idiotii bipezi nu taiau padurile[sau au lasat sa fie taiate si furate], atunci si ursii aveau spatiul lor natural locativ si nu se mai intalneau pe strada cu prostii care „Trag cu Teoria si Practica”. Daca cainii si pisicile ar fi fost castrati la timp nu mai aveam aceasta multime de animale nedorite si neingrijite. Daca ai putea gandi putin mai departe decat latul palmei ai avea si raspunsuri adecvate si nu ai mai veni cu „Teorii si practici” pe acest site. Suntem o singura unitate biologica si interdependeti unii de altiii de la virusi, microbi, spori si toate celelalte vietati pana la OM. Disparitia sau diminuarea unei specii pune in pericol intregul balans biologic.
Dar e greu sa vezi poza in mare, unii se uita la detalii, uneori si alea nesemnificative.
E penibil.
Sensul vietii este dinspre conceptie spre moarte.
De unde vine jertfa de ființe vii de civilizațiile mediteraneene ale soarelui greci, iudei … până la îngrozitoare civilizații precolumbiene la incași, maia, azteci… ?
@spune are dreptate. Cine se expune cu idei la noi riscă. În alte țări ideile sunt valorificate. Domnul Marga face și aici, la Cotidianul, operă de cronicar al ideilor, cum face și în alte publicații. Pe lângă cărțile sale, ce acum se vede că se reunesc într-o sistemă filosofică.Este adevărat că pe lângă comentatori cultivați și onești, mișună la noi și tot felul de „hiene” socotite intelectuale, cum bine le zice cineva. „Hiene” inculte, dar plătite, create de udrea-coldea-băsescu și rămase fără stăpân. Dar în fața lor nu ar trebui cedat. Nu-i soluție să tăcem scîrbiți. Vedem că unele hiene atacă publicația. Nou securism scăpat de sub stăpîni.
„Nu avem cum ști cât de perceptibil îl trăiesc…” Cum sa nu? Desigur ca stim! Intrebati-va animalul de putere…
Ceea ce nu se vede nu inseamna ca nu exista… Exista multa mai mult in nevazut… Iar acolo cimpul energetic de lumina, constienta, telepatia sint normalitatea in desfasurare…
diferenta dintre informatie si intelepciune…
Foarte bine evidențiate în articol percepțiile, groaza suferințele, durerea animalelor. Ele nu-și mărturisesc prin limbă acestea, dar le trăiesc. Nu știm cum și le reprezintă, căci nu putem fi în pielea lor, dar animalele au percepții, au chiar năzuințe etc. Dar, așa stând lucrurile, să nu confundăm aiurelile în jurul acestui fapt nici cu cîmpuri, nici cu idei, nici cu minte, nici cu înțelepciune. Sunt doar aiureli date pompos ca altceva decît simple infantilisme.
„asa stind lucrurile”….
ha ha ha ha ha ha ha ha
unde si cum?
Rîs de prost pe un morman de crime.
acelasi tipar cu lustragii care sterg de praf opera… hahahahaha
nimic nu se schimba, nimic nu se transforma…totul e incremenit
Rîs de prost pe prostia-i exemplară. Într-adevăr, nimic nu se schimbă.
superb! spirit ales…
ha ha ha ha
Rîs de prost – semnul sărăciei de toate felurile.
asa o fi ca tu te cunosti cel mai bine… tu credeai ca vorbesti despre altii?
ha ha ha
nu, ai vorbit doar despre tine.
neneascutii care urla despre propria lor insuficienta… ai sanse sa te vindeci. conditia e sa renunti la tot ce stii si cine esti.
bafta!
ps
cheama-ti animalul de putere, fiind acesta subiectul. o sa investi o sumedenie de lucruri interesante.
daca nu stii cum, intreaba.
Obraznicia membrului CC al UTC din Romania formolizat s-a transmis la sus-tinatorii margati. Lada cu sifoane !
Am dat și eu să văd cum se mai multiplică Tomlin. De dimineață pînă seara pe la subsoluri, doar n-o să citească fără el cineva articolele.Trebuie să fii tare dus cu pluta să crezi că inepțiile tale tomlin pot ține în loc oamenii. Și articolele care pleacă instantaneu în zeci de publicații. Zevzeci discipoli ai lui Tomlin se văd ușor pe la subsoluri – dacă nu cumva este tot el. Membrii CC al UTC? Păi tu nu ai pregătirea nici să le ștergi pantofii, mă tomlin (altfel decât normal, ateu credincios, sifon, vin de regiune etc), la membrii cc al Utc. Au fost, cred, doi. Domnul Iliescu și un ministru, Ion Aurel Stoica. Poate la dus lemne la cabană te puteau folosi. Dar după mintea ta, nu sunt sigur. Nu ai putut nici măcar măcăi o idee la ceva. Șobolan, ce mai?.
Cam sigular la noi acest articol foarte documentat și perspicace despre raportarea oamenilor la animale. Desigur, el cere un nivel de cultură. Oricum, este bine că și la noi cineva atrage atenția că atitudinea față de animale inocente prefațează atitudinea față de oameni. Trecerea în revistă a culturii subiectului este premieră.
Numai că la comandă mereu apar acești poluatori ai discuțiilor, bădărani, în afara subiectului, cu golul din capul lor: transfigurările lui Tomlin (altfel decît normal, cum bine s-a zis), gmbplay, zamolxis. Ca minte e unul singur, cine știe?
suferinta tu, dureros de dulce…
baieteii astia care tot lustruiesc opera, o alegere onoranta de altfel, zici ca-s Gollum cu „my precious” … si ala lustruia la fel pretiosul…
spor baieti! hai gata pauza ca nu va iese norma…
Un articol competitiv cu ceea ce se scrie oriunde în subiectul comportamentelor față de animale. Foarte rafinată distincția între umanitate și animalitate. Apoi între umanitate și bestialitate.
Numai că nivelul de gîndire este așa de ridicat în articol, încît unii, vădit săraci la minte și simțire, înțeleg precum grivei. Nu caută să aibă o idee, ci atacă persoane. Un gest primitiv, care arată cît primitivism mai este. Nici România nu se poate izbăvi de sărăcie și rele năravuri continuînd așa. La idei ar trebui răspuns cu idei. Altfel pustia. Se pare că la unii în cap nu e decât pustia.
Dacă arunci o privire în ceea ce se publică în țară, în ziare și edituri, îți dai seama că articolele din Cotidianul sunt dintre cele mai deschise, mai informate și mai profesionale. Cu responsabilitatea cetățenească firească. Aici, la comentarii suntem la unul de vîrf în subiectul relația oamenilor cu animalele. Presupunînd că oamenii nu trebuie să se comporte ca altceva decît sunt.
Observi însă că sunt inși fără căpătîi, trimiși să atace nu articole, ci persoana celor care le scriu: intelectuali dintre cei mai de valoare pe care îi are România de azi. Cum bine zice cineva, primitivism ce nu poate scoate țara din greaua ei situație. Inși fără pregătire, care habar nu au de subiecte, dar se agită pe la subsoluri cu prostiile ce le umplu mintea. E păcat, căci în nici o țară nu s-a ajuns ca cei mai slabi să atace valorile. Nu se ajunge cu asemenea bîrfe decît în jos.
ce sprit de observatie … hic! bea mai putzin… domnu racheta
Nu mai e rîs, dar prostul a rămas. Își mai vopsește ignoranța, dar tot acolo e. Acum îi dă cu sprițul. Bravos, băiețaș, e bine că te arăți! Numai să nu confunzi sticla cu racheta.