Judecătoarea Elena Turcu de la Tribunalul Dâmboviţa – acuzată că a condus sub influenţa alcoolului şi achitată de instanţa supremă întrucât proba alcoolemiei a fost viciată – s-a prezentat la serviciu, vineri, după ce CSM a decis reîncadrarea sa pe post, ea declarând că „Dumnezeu a făcut dreptate”.
„Mi s-a părut o sentinţă corectă, dreaptă. În sfârşit Dumnezeu a făcut dreptate!”, a declarat judecătoarea Elena Turcu, la intrarea în Tribunalul Dâmboviţa.
Întrebată de jurnalişti dacă poliţiştii care au acţionat în cazul sau au fost vinovaţi, judecătoarea a răspuns: „Mai multe nu pot să vă spun. Nu comentez altceva. Vă spun doar că s-a făcut dreptate şi îmi pare bine”.
Conducerea Tribunalului Dâmboviţa afirmă că în momentul în care Consiliul Superior al Magistraturii va trimite oficial decizia de repunere în funcţie a Elenei Turcu, aceasta va reveni pe postul de judecător, ocupat înaintea demisiei din funcţie.