Judecătorul Horaţius Dumbravă, fost preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii şi actualmente membru, a susţinut joi la Alba Iulia că asupra CSM se exercită din exterior o presiune, aceasta fiind „una difuză, nu direcţionată”.
„Nu suntem sunaţi, nu suntem ameninţaţi, dar simţim o presiune, nu neapărat politică. Se simte o presiune din exteriorul CSM-ului. Nu e una direcţionată, nu e un Palat sau altul, dar se simte această presiune şi nu este normal’, a declarat fostul preşedinte al CSM, citat de Agerpres.
Magistratul a mai afirmat că „tot ce s-a întâmplat în data de 4 ianuarie s-a întâmplat în afara clădirii CSM”. „Datoria noastră, într-adevăr, este să internalizăm problemele CSM şi să le găsim rezolvare în CSM şi nu rezolvare în afara CSM. De aceea, ar fi de dorit ca nicio instituţie publică, actor public sau politic, putere executivă, preşedinţie, parlament, să nu intervină în problemele interne ale CSM”, a subliniat Horaţius Dumbravă.
Dumbravă a mai declarat că Secţia de judecători doreşte să se implice, din perspectiva autorităţii publice care este CSM, în discuţiile din Comisia privind revizuirea Constituţiei, în ceea ce priveşte instanţele şi judecătorii.
„Ce este foarte important, şi unde vrem neapărat să ne spunem punctul de vedere, viitoarea Constituţie să prevadă foarte clar relaţiile dintre puterile politice şi puterea judecătorească, adică Preşedinţie, putere executivă, Parlament, în raport cu instanţele şi judecătorii, în ideea de a se prezerva şi a garanta independenţa justiţiei”, a subliniat fostul preşedinte al CSM.
Dumbravă a spus că i se pare absurd ca la un Palat, indiferent care, să se discute despre cine să conducă Parchetul General sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „Este absurd. Nu este de dorit aşa ceva. Noi trebuie să fim întrebaţi. Noi, până la urmă facem propunerile, că este Secţia de judecători sau Secţia de procurori”, a declarat membrul CSM. Acesta a subliniat că sunt o sută de judecători la ICCJ şi o sută de judecători se pot califica pentru funcţia de preşedinte sau pentru funcţiile de vicepreşedinte.
„Mi se pare foarte periculos să se discute în afara sistemului judiciar cine ar trebui şi cum ar trebui să fie numit”, a declarat Dumbravă, care a amintit că în vară va urma numirea preşedintelui ÎCCJ. „Va fi un proces transparent, un proces prin care opinia publică va fi informată din timp, va fi un proces de propunere către preşedintele României”, a spus magistratul, care i-a încurajat pe judecătorii de la ÎCCJ să participe la o competiţie cinstită şi onestă.