Adriana Stoicescu analizează un complicat dosar despre tineri și obiceiurile lor. Fosta șefă a Tribunalului Timiș nu se află într-o sală de judecată și nici nu aplică sentințe. Face însă un rechizitoriu și interpretează cu uimire și indignare noțiunile de ”libertate și democrație” din”lumea nouă”.
„Bun venit în mirifica lume Nouă….
În lumea în care profesorii sunt bătuţi de nişte puştani de 15 ani, care au învăţat acasă că asta înseamnă democraţie şi libertate: să baţi pe oricine, oriunde.
Doar să baţi. Suprema dovadă de “măreţie” a noii fiinţe umane este imbecilitatea agresivă şi urlătoare.
Bun venit în lumea în care consumul de droguri ar trebui legalizat, pentru că altfel tinerii se simt oprimaţi şi li se încalcă dreptul fundamental la a face “ce vrea muşchii lor”.
În lumea Nouă în care ne grăbim să facem comitete şi comisii de “analiză a factorilor care conduc la violenţă în şcoli” pentru că nimeni nu are curajul să urle: educaţi-vă copiii acasă!
A, dar, staţi… Părinţii, cei care ar trebui să îşi educe progeniturile, nu ei sunt cei care îi învaţă pe dascăli tabla înmulţirii în lumea Nouă?”
UE:își reafirmă angajamentul neechivoc de a respecta, proteja și garanta toate drepturile omului și de a apăra universalitatea acestora
este un susținător ferm și unanim al sistemului Organizației Națiunilor Unite pentru drepturile omului și va continua să susțină, să apere și să promoveze în mod activ toate drepturile omului ca prioritate a acțiunii sale externe
Concluziile Consiliului privind prioritățile UE pentru 2023 în cadrul forurilor ONU însărcinate cu apărarea drepturilor omului (comunicat de presă, 20 februarie 2023)
Deci Ue”garanteaza toate drepturile omului”inclusiv al min sexuale,inclusiv al consumului de droguri in „scop medical”-vezi AMsterdam unde canabisul(si altele)se vind pe strada si la butic etc.mai nou la UE se cere „legalizarea pedofiliei”,nu stiu daca euthanasierea asistata,sinuciderea asistata au fost „recomandate”spre aplicare.
Asdar asa zisele „dr.fundamentale”aberante, nascocite de UE printr-o „carta”ce contravine flagrant Declarației Universale a Drepturilor Omului adoptată la 10 decembrie 1948, prin Rezoluția 217 A ,a ONU!
Adica sistemul judiciar-magistrati, politie,securitate,toate insti de forta si de neforta aliniate credincios la oficina elitelor cele mai malefice de la UE,au aderat la aberatii.
Judecatoarea AS,operind pe culoarul ei strimt al antisocialului existent in rindul tinerilor -droguri,violenta ,”condamna”familia,acasa”.Desigur e un factor esential,insa ce te faci cin o familie mafiota,cum e fam.Voicu,bogata si cu fonduri strica si pe altii in jur,raminind aproape nesanctionata?Aici bogatul corupe si omoara pe altii,dincolo ,de saracie,tinerii sunt atrsi de consum si trafic etc.Un regim politic-social pliat dupa modelul vatamator vestic,pe care dna.Adriana Stoicescu il slujeste desi toata Romania tb.sa fie Independenta,Autonoma,Suverana,nu doar complicii,slugile si privilegiatii.