Judecătorii CSM s-au decis, cer lămuriri Comisiei Europene  

Secţia pentru Judecători a CSM a stabilit, în urma şedinţei de marţi, să transmită o scrisoare Comisiei Europene prin care cere lămuriri privind solicitarea din 2012 a instituţiei legată de evoluţia unor dosare de corupţie. Magistraţii vor trimite şi Ministerului Justiţiei o cerere de clarificare.

„Prin hotărârea nr. 237 pronunţată azi, 27 martie 2018, Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului, convinsă fiind de rolul Comisiei Europene în evaluarea progreselor României în domeniul justiţiei, ţinând cont de ampla dezbatere determinată de apariţia în spaţiul public a documentului datat 10 octombrie 2012, trimis Ministerului Justiţiei de către Comisie, a apreciat ca utilă transmiterea unei scrisori acestui organism european, în vederea lămuririi exacte a sensului solicitărilor cuprinse în paragrafele 18 şi 20, aceste informaţii fiind menite să înlăture orice speculaţii în această privinţă. Totodată s-a hotărât transmiterea unei solicitări Ministerului Justiţiei, în vederea comunicării oricăror clarificări în legătură cu documentul menţionat, inclusiv cu privire la instanţele angrenate în procedurile de evaluare în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare”, se arată în decizia de marți a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Precizarea vine după ce judecătoarea Gabriela Baltag a cerut, marţi, în şedinţă, ca Secţia pentru Judecători a CSM să ceară explicaţii din partea Comisiei Europene referitor la solicitarea din 2012 a instituţiei legată de evoluţia unor dosare de corupţie.

Gabriela Baltag a precizat că este important de ştiut dacă au existat solicitări concrete care să vizeze dosare aflate pe rolul instanțelor.

„Pornind de la acest document al Comisiei Europene din 10.10.2012, este important de știut dacă în cazul misiunilor MCV au existat solicitări concrete care să vizeze dosare aflate pe rolul instanțelor noastre. Ar fi o solicitare. În caz afirmativ, care a fost fundamentul acestor solicitări care au un vădit potențial de înfrângere a independenței judecătorilor? O altă întrebare – care a fost sursa listelor nominale? Dacă autoritățile române solicitate au răspuns și în ce modalitate? Este foarte interesant de aflat aceste lucruri”, a spus Gabriela Baltag.

Judecătorul a propus, de asemenea, ca Secţia pentru Judecători să revină cu o cerere către Ministerul Justiţiei, pentru ca instituţia să precizeze dacă sunt instanţe unde reprezentanţii Comisiei Europene au purtat discuţii punctuale în cadrul misiunilor.

„Dacă e adevărat, să ne confirme ministrul Justiţiei acest aspect şi pe urmă vom putea vedea ce se întâmplă mai departe”, a mai precizat Baltag.

Judecătorul Andreea Chiş s-a opus suplimentării ordinii de zi cu această solicitare.

Este vorba despre un document din 10 octombrie 2012, adresat Guvernului României, care prezintă o listă de 21 de cerințe ale Comisiei Europene în legătură cu MCV, prezentat de Antena 3. Unul dintre puncte prevede descrierea situaței si stabilirea pașilor de urmați în cazuri de corupție cunoscute, fiind date și nume: Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Șerban Brădișteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeș, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu. Comisia Europeană a transmis, într-un răspuns pentru MEDIAFAX, că documentul din 2012, în cadrul MCV, face parte din schimburile tehnice uzuale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

4 Comentarii

  1. In cadrul emisiunii Radio „Vreau sa stiu”; sambata (programul 2, ora 11.00) cu care au copilarit si o parte din CSM-isti de azi, acestia,rosi de curiozitate vor intreba Comisia Europeana „- Ce-ai cu noi, mă? Pentru ce să dăm cu var?”

  2. Ce rol are „procurorul european” în activitatea sistemelor de justiție din statelor membre, cu justiții independente ?

  3. Cum și-ar desfășura activitatea „procurorul european” pe lângă ÎCCJ ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.