Juncker: E timpul să aducem România în Schengen

Uniunea Europeană trebuie să primească rapid Bulgaria și România în spațiul Schengen, dar și Croația la momentul potrivit, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul său anual privind starea Uniunii, relatează Reuters.

„E timpul să aducem România și Bulgaria în Schengen. Și Croația trebuie adusă în Schengen, după ce îndeplinește conditionalitățile tehnice”, a spus oficialul european.

În același discurs, Juncker a spus că Uniunea Europeană trebuie să își intensifice acțiunile pentru expulzarea imigranților care nu se califică la statutul de refugiați. Potrivit acestuia, blocul comunitar va propune până la sfârșitul lunii o nouă politică privind expulzarea imigranților, transmit Reuters și DPA, conform Agerpres.

Juncker a lăudat de asemenea Italia pentru „perseverența și generozitatea” de care a dat dovadă în gestionarea crizei imigranților. „Italia a salvat onoarea Europei”, a spus el.

Președintele Comisiei Europene a mai afirmat că sunt de „absolută necesitate” mijloace pentru o migrație legală spre UE, precizând că Bruxellesul va lucra pentru găsirea mai multor posibilități în acest sens.

„Migrația ilegală se va opri numai atunci când imigranții au o altă opțiune decât cea de a se aventura în călătorii periculoase”, a declarat Juncker.

El a mai subliniat că „Europa este un continent care îmbătrânește”, astfel că țările membre sunt nevoite să accepte mai mulți imigranți.

Juncker a atras de asemenea atenția că statele membre ale blocului comunitar trebuie să respecte deciziile instanțelor UE, făcând referire la refuzul Ungariei de a primi refugiați.

Oficialul a mai spus în discurs că Europa „are din nou vânt în pupă” datorită unei îmbunătățiri a situației economice și a unei mai mari unități a liderilor săi.

„Europa are din nou vânt în pupă. Avem acum o fereastră de oportunitate, dar aceasta nu va rămâne veșnic deschisă. Să facem tot ce putem pentru a profita de această dinamică”, a declarat Juncker în fața eurodeputaților.

În același timp, el și-a anunțat intenția de a deschide negocieri comerciale cu Australia și Noua Zeelandă, pe care vrea să le finalizeze până la încheierea mandatului său în 2019.

„Propunem deschiderea de negocieri comerciale cu Australia și Noua Zeelandă”, a spus Juncker. „Aș vrea ca aceste acorduri să fie finalizate până la sfârșitul acestui mandat” în 2019, a adăugat el, precizând că discuțiile vor fi purtate „în cea mai mare transparență”.

În privința negocierilor în derulare, el a spus că blocul comunitar are „o șansă foarte bună” de a finaliza discuțiile cu Mexicul și țările sud-americane până la sfârșitul lui 2017.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.