Jurnaliști în plin orgasm al urii

Trompetele globalismului nivelator au intrat în vrie. Dacă până mai ieri discursul lor se dorea democratic și sancționa, prompt și abrupt, orice sintagmă care aducea o cât de mică nuanță, care le punea sub semnul întrebării așa-zisele principii /axiome, acum au răbufnit, astfel că valul de epitete și sintagme denigratoare îndreptate spre matricea suveranist /naționalistă devine din ce în ce mai mare și tonul din ce în ce mai vehement.

Îngroziți că, odată cu venirea președintelui Donald Trump la Casa Albă, paradigma politicii globale se schimbă, iar globalismul, așa cum s-a dezvoltat și a fost susținut în ultimii ani pe tot mapamondul, nu mai are sprijinul majorității oamenilor din întreaga lume, unii jurnaliști au renunțat la minima deontologie, aducând în scenă (dincolo de minciuni!) un limbaj sulfuros, plin de etichetări și invective dintre cele mai grosolane. Chiar ei, așa-zișii apărători ai eleganței, adepții unui anumit stil de a face gazetărie de salon, în straturi atmosferice rarefiate, cu grimase studiate când mai coborau la firul ierbii.

Desigur că ne sunt cât se poate de familiare etichetările precum (și să nu uităm că, uneori, etichetarea merge mână în mână cu manipularea) extremiști, naționaliști, trădători, retardați, dacopați, izolaționiști, eurosceptici, putiniști, rusofili, suveraniști, conservatori, antidemocrați, retrograzi, naivi, debili, manipulați, reacționari, legionari, teroriști, …, etc. practicate cu obstinație și o consecvență feroce de anumiți gazetari.

Ei în schimb se cataloghează ca fiind democrați și progresiști. Nici mai mult, nici mai puțin.

Este de la sine înțeles, că cei din prima categorie nu-și iubesc țara cu adevărat și, prin acțiunile lor, o destabilizează, discreditează și, în principiu, îi fac foarte mult rău, timp în care, cei din a doua categorie îi vor numai binele, un bine pe care, se pare, acum, cei mai mulți compatrioți nu și-l doresc.

Și, bineînțeles, potrivit autointitulaților progresiști, retrograzii, reprezentanții și simpatizanții acestora, trebuie hăituiți pe o gamă largă, întinsă între mediatic și juridic.

Din perspectivă mediatică, unii jurnaliști au trecut cu seninătate bariera ridicolului, căzând, surprinzător (sau nu?) într-o zonă, pe care aș numi-o eufemistic, problematică, dacă nu chiar periculoasă.

Să ne explicăm. Două voci, dintre multe asemenea (care uneori par a se înțelege ca un duet pe anumite teme), ies, mai nou, în evidență prin vehemența și consecvența atacurilor suburbane, cu atât mai mult cu cât, au trecut din zona arealului național, la cel de peste Atlantic și, cu atât mai mult cu cât, până mai ieri, își dozau bezelele către administrația americană pe care acum o blamează din toate viscerele. O să urmeze la rând, desigur, și europenii, pe măsură ce suveraniștii vor căștiga alegerile în respectivele țări.

“Premisa de la care ar trebui să înceapă, în opinia mea, orice discuție (sic!) despre perioada pe care o trăim la nivel global este că SUA au încăput pe mâna unui infractor condamnat și a camarilei sale de oligarhi.”, opinează, fără nicio urmă de nuanță, doamna Ioana Ene-Dogioiu. „Nu e nicio bătălie ideologică reală, de fond, între conservatorism și progresism”mai declară domnia sa, ci avem de-a face, nici mai mult nici mai puțin, cu „un cezarism al tâlhăriei și cinismului care s-a ridicat pe dezlănțuirea urii.”

Oarecum în oglindă, pentru Dan Tăpălagă „America lui Trump și Vance nu mai este aliatul pe care Europa și România pot conta, ci inamic”, unul „periculos și imprevizibil”.

Trecem peste faptul că doamna se face că nu observă (sau, cine știe?, poate chiar nu realizează) că, în fapt, exact aceasta este bătălia care acum s-a acutizat (bătălie care a început chiar cu debutul globalismului, de acum câteva decenii, căruia unii analiști i-au văzut limitele și slăbicunile).

În ciuda faptului că România, prin instituțiile de resort, a reafirmat că avem un parteneriat strategic foarte bun cu SUA și aceasta, la rândul ei, l-a reconfirmat, avem voci, ca cele două de mai sus, care privesc SUA drept inamic. Păi, în acest caz, este foarte grav – inamicul deja, potrivit acestora, este chiar în interiorul țării (pe la Deveselu, de pildă!).

Acum, retorica aceasta deșănțată și iresponsabilă nu afectează grav interesele strategice ale României? Nu este ea de natură a ne îndepărta de singurul aliat care ne poate garanta cu adevărat securitatea, anume SUA, câtă vreme Bruxelles-ul este complet debusolat la noile provocări contemporane? Să înțelegem că aceștia – care se declară democrați – pot să emită orice fel de judecăți, împachetate oricum, timp în care celor declarați de ei retrograzi trebuie să li se închidă gura prin orice mijloace, inclusiv polițienești și juridice? În acest sens, câteva instituții, foarte zeloase, în alte cazuri, au ceva a spune?

Am sentimentul că unii, inclusiv jurnaliști – școliți, cointeresați și îndoctrinați potrivit unei anumite ideologii, străină complet de interesele naționale – aflați acum în plin orgasm al urii, au nevoie urgentă (ca să nu fie și ei, la rândul lor, „idioții utili” ai altora) de o minimă alfabetizare identitară.