Jurnalul de front al unui soldat neinstruit (I)

Militarismul e la mare modă. Nu demult, am cumpărat de la norvegieni cât ai zice pește două flote de avioane F16. Cândva ni se spunea că astfel de achiziții erau obligatorii doar din spațiul UE. Dar Norvegia nu e în UE. Norvegian este însă dl Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. Domnia sa își va încheia mandatul în septembrie și va reveni la Oslo unde are deja rezervat postul de guvernator al băncii centrale. În această funcție, domnia sa se va ocupa, între altele, de supravegherea puternicului fond suveran al bunăstării pe care îl deţine Norvegia, cel mai mare din lume, cu active de 1.400 de miliarde de dolari. Cumpărarea celor 32 de avioane F-16 din Norvegia nu era prevăzută în vreo investiție a României, dar poate reprezenta une coupe d’honneur pentru instalarea dlui Stoltenberg în noua funcție.
Ni s-a spus că avioanele vechi de 40 de ani și casate de armata norvegiană vor contribui la „consolidarea aprofundată” a flancului estic al NATO. Le-am cumpărat taman la timp când ne pregătim să ne apărăm de ruși. Susținătorii militarismului juisează. Rusofobia este o bună marfă de comerț. Ne trebuie și mai mulți bani pentru înarmare. Sloganul „Vin rușii!” este pe buzele tuturor. „Analiștii militari” dau în clocot. Rezerviștii primesc țidule acasă să scoată cazarmamentul din pod și să fie gata de luptă.
În politică, șoricelul tropăie cu emfază pe podul cu elefanți.

Nimic despre românii din Ucraina!

A avut loc și-o ședință CSAT. Iohannis a citit pe prompter un text pe care unii îl scriseseră cu vreo trei zile înainte. Ședința putea nici să nu se mai țină. Mult rumeguș pe țeavă. În text i s-a băgat și puțină reziliență, că tot e un cuvânt la modă: „Susținem consolidarea rezilienței partenerilor estici”, a declarat Iohannis solemn.
Mesajul său urbi et orbi este, însă, că vrea în țară trupe străine fără număr, fără număr. De când cu prezența nemților și apoi a rușilor timp de decenii în secolul trecut, românii or fi făcut o mare pasiune să se frece de soldați străini prin iarmaroace. Forma lor de răzbunare este să le mai șmanglească din motorină.
Iohannis n-a cerut vreun acord al Parlamentului pentru o astfel de decizie. Dacă tot susține – împreună propagandiștii de mucava care bat tobele războiului – că situația e foarte gravă, ar fi trebuit să adreseze un mesaj națiunii, așa cum scrie la Constituție. Comisiile de Apărare din parlament ar fi trebuit sesizate, iar miniștrii instituțiilor de forță trebuia să spună țării care este realitatea. Aurescu țopăie pe lângă cine poate, bătând apa-n piuă fără să spună nimic în afară de răsucirea pe toate părțile a aceluiași lucru – „consolidarea aprofundată a prezenţei NATO pe flancul estic”.
În declarația de după ședința CSAT, Iohannis s-a săltat pe călcâie, întinzându-și privirea mult peste capetele noastre, pentru a îmbrățișa toată planeta cu ideile sale vizionare. Am aflat astfel că Ucraina e doar un detaliu, deoarece „criza de securitate creată de Rusia” nu este despre noi, nici despre Marea Neagră, nici despre Europa, ci despre atoatăcuprinderea lumii, pentru că „afectează securitatea și stabilitatea internaționale”.
Dar, ca-n filmele proaste, concluzia este optimistă: „Nu este cazul ca vreun cetățean al României să se teamă!”. Dacă nu ne spunea Iohannis chestia asta muream de frică. Ne-a rămas șansa să murim de frig. Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a zis-o p-a dreaptă: „Pentru populație în acest moment cea mai mare amenințare sunt facturile la energie”. „Am vorbit despre amenințarea pentru populație, nu despre amenințările la adresa României”, și-a revenit el repede, simțind că a cam mișcat din front.
Lucrul cel mai dureros din discursul de rumeguș al lui Iohannis este că n-a rostit o vorbuliță despre situația în actualele condiții a românilor din Ucraina, ale căror drepturi au fost spulberate de regimul de la Kiev. Sunt vreo 400 000 numai în zona Cernăuți. Dorind să lovească în minoritatea rusă (majoritară înCrimeea), aventurierii revoluției portocalii au anulat prin lege toate depturile minorităților, victime colaterale fiind ungurii, românii și polonezii.
Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina a adresat lui Iohannis mai multe memorii în care reclamă încălcarea, de către autorităţile de la Kiev, a dreptului la educaţie în limba maternă acuzând „un genocid cultural-lingvistic”. „În discursul public din Ucraina s-a creat imaginea faptului că doar Ungaria, Polonia şi Rusia au de obiectat faţă de politica asimilaţionistă ucraineană, în timp ce România e mulţumită de ceea ce se întâmplă”, se arăta într-un comunicat mai vechi al reprezentanților românilor din Ucraina. De partea cui vor lupta aceștia, dacă țara care-i surghiunește va fi atacată de ruși?
În discursul de după ședința CSAT, Iohannis n-a avut niciun cuvânt pentru conaționalii noștri din Ucraina. La el nici ne-așteptam, să spun drept. Pentru că Iohannis nu simte românește, n-are sensibilitate la problemele oamenilor, n-are stofă de președinte de țară, este analfabet funcțional pentru o astfel de postură. Dar măcar textierii care-i fac compunerile ar fi trebuit să știe că nu poate exista discurs de la București despre Ucraina fără să fie amintită situația românilor de acolo. Pentru acest subiect nu este niciodată prea târziu și nici prea mult să fie discutat.

Conflictul lipsei de aer

Rusia și NATO se acuză reciproc că-și iau aerul una alteia.
Rusia acuză înghesuiala militară din fața porții sale, iar NATO, învinsă în Afganistan, își găsește obiectul muncii în agitația rușilor din jurul Ucrainei.
„Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați”, zic rușii. „Prea multe rachete, tancuri și avioane americane pe la fereastră”, susțin ei.
Americanii sunt și ei foarte nervoși, dar nu pentru că rușii i-ar stânjeni cu oarece rachete lipite de Florida sau Panama, ci pentru că s-au apucat de niște manevre militare prea aproape de Ucraina atât de dragă lui Biden jr, Victoriei Nuland și, mai nou, dnei Wendy Sherman.
Rușii spun că fac manevre pe teritoriul lor. Americanii spun și ei că aduc armament pe teritoriul Alianței lor.
Rușii declară că nu vor intra în Ucraina. Și NATO spune la fel – că nu va contraataca în Ucraina în caz de invazie rusească pentru că Ucraina nu e membră NATO.
Între timp, toți lasă lampa mai mică. Din senin, americanii și-au adus aminte de ONU. Statele Unite au solicitat organizarea, luni, 31 ianuarie, a unei reuniuni publice a Consiliului de Securitate pentru a discuta „ameninţarea clară la adresa păcii şi securităţii internaţionale şi a Cartei Naţiunilor Unite”, cum se arată într-un comunicat al ambasadoarei SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield.
Președintele Joe Biden a afirmat vineri că va trimite în curând soldaţi americani în Europa de Est, dar un număr mic. „Voi trimite în curând trupe americane în Europa de Est şi în ţările NATO. Nu foarte mulți”, le-a declarat preşedintele american jurnaliştilor la coborârea din avion, după o vizită în statul Pennsylvania. Joe Biden a repetat că nu se pune problema trimiterii de trupe americane în Ucraina, care nu este membră a alianţei militare.
Tot vineri, preşedinții Franței (care deține președinția UE) și Rusiei au avut o convorbire telefonică timp de o oră. „Preşedintele Putin nu a exprimat nicio intenţie ofensivă (…). El a spus foarte clar că nu va căuta confruntarea”, anunță un comunicat oficial la președinției franceze.
„Răspunsurile Statelor Unite şi NATO nu au ţinut cont de îngrijorările fundamentale ale Rusiei”, a arătat și Kremlinul într-un comunicat privitor la discuţia telefonică dintre liderii rus şi francez.
Cei doi lideri au căzut de acord asupra „necesităţii unei dezescaladări şi a unei continuări a dialogului” în criza ucraineană, comunică preşedinţia Franței.

Zelenski: „Occidentul să nu producă panică”

Joe Biden a avut joia trecută o convorbire telefonică și cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Sunt opinii potrivit cărora convorbirea „nu a mers bine”, întrucât cei doi președinți nu au fost de acord cu privire la „nivelul de risc” al unui posibil atac din partea Rusiei.
În cadrul dialogului, pe care președintele ucrainean l-a descris drept „lung și deschis”, Biden l-a avertizat pe Zelenski că un atac rusesc ar putea fi iminent și că invazia a devenit „aproape certă” odată ce temperaturile de iarnă vor duce la înghețarea solului în februarie. Zelenski și-ar fi reafirmat poziția, spunând că amenințarea rusească este „periculoasă, dar ambiguă” și ar fi spus că nu este sigur că un atac va avea, într-adevăr, loc.
Zelenski l-ar fi îndemnat pe Biden să „mai reducă mesajele alarmiste”, avertizând cu privire la impactul economic al panicii, menționând și că serviciile de informații din Ucraina percep în mod diferit amenințarea.
O sursă americană a confirmat că la Casa Albă se consideră că Zelenski are „publicuri diferite” și că încearcă să găsească răspunsuri echilibrate pentru fiecare dintre ele. „Pe de-o parte, Zelenski vrea ajutor, însă trebuie să își asigure și populația că are situația sub control. E complicat”, este explicația Casei Albe pentru atitudinea relaxată a lui Zelenski.
A doua zi după convorbirea cu Biden, Zelenski s-a întânit la Kiev cu jurnaliștii străini, transmițând occidentalilor același mesaj – să nu creeze panică în jurul tensiunilor cu Rusia. El a menționat că principalul risc pentru ţara sa îl reprezintă „destabilizarea din interior”. Cu alte cuvinte, Zelenski se teme nu de invazia rușilor, ci de faptul că-și va pierde funcția sub presiunea străzii, așa cum s-a întâmplat și cu predecesori de-ai săi, împinși pe scări de „reziștii” de pe Maidan.
Dacă ne luăm după media internaţionale şi „chiar după şefi de stat respectaţi”, s-ar putea crede „că suntem deja în război” în toată ţara, „că sunt trupe care avansează pe şosele. Dar nu este cazul”, a arătat Zelenski, vineri, la conferința de presă cu jurnaliștii străini. „Cât costă această panică pentru Ucraina?”, a adăugat el (Va urma).