SF Politic – Jurnalul unui Președinte iubit de popor (2)

Polul Nord? Sigur că m-am dus la Polul Nord să-l medaliez pe maratonistul care a adus victoria supremă sub stindardul nostru. E important pentru oameni, pentru țară. Victoriile în sport se adaugă la fundamentul nostru, la spiritul nostru național, oricare am fi. Ne dau un sens, ne dau aripi. Ne țin treji. Sportivii sunt repede uitați. Lumea merge mereu înainte, aproape bezmetică. Dar e stenic să-i vezi pe oameni cum se bucură pur și simplu că unul de-al lor a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Asta e. Dar, de fapt, la Polul Nord, m-am întâlnit cu niște oameni importanți de pe planeta asta. A fost o întâlnire informală, la cererea lor. Consilierii mei nu au știu nimic, nici primul ministru, nici parlamentul. E vreo greșeală aici? Nu. Parlamentul e plin de politicieni corupți, primul ministru e un fătălău. Nu e omul meu. E omul socialiștilor, o fostă slugă a dinozaurilor comuniști care acum au tras pe dreapta de ceva vreme și-și ling rănile băgând bățul prin gard pentru diverse pricini. În noaptea alegerilor, ăsta, primul ministru, a început să urle la mine în platourile de filmare, ești un nimeni bă, chiar dacă ai ieșit tu Președinte, într-o lună noi te facem praf, pricepi? Era multă lume acolo. Și, în văzul tuturor, i-am zis, pe un ton calm, surâzând, hai sictir! Faza asta a dat pe spate întreaga națiune, rețelele de socializare au luat foc realmente. Toți mi-au cerut să-l fac țăndări pe primul-ministru socialist, așa, pentru spectacol. Liberalii au făcut tot felul de piruete de-ale lor iar șefii serviciilor secrete au început să facă talente cu mine. Ar fi o prostie să te bați cu toată lumea. I-am articulat pe rând, rapid, fără prea multă vorbărie. Boală lungă, moarte curată. Între timp, o parte din televiziuni s-au raliat împotriva Președintelui în timp ce altele au hotărât că nu mai există Președinte în țara asta. Nu proveneam din vreun partid politic la modă sau la putere, eram așa, un nimeni. Analiștii politici ai momentului s-au întrecut în scenarii fanteziste despre ascensiunea mea fulgerătoare. O mulțime de editorialiști, de la marile cotidiane naționale, au început să-mi dea sfaturi și să-mi critice fiecare pas plini de aroganță. E în firea lucrurilor, nu moare nimeni din asta. De fapt, am constatat, de-a lungul vieții mele, că pe planeta asta sunt milioane de Președinți, de Regi și de Împărați. Fără portofoliu, fără sceptru, fără tron, se înțelege. Toți conduc țări, regate și imperii imaginare exprimându-se public în acest sens. Am fost sfătuit să aduc în echipa mea de consilieri câteva celebrități din lumea presei. De ce nu, am replicat sfătuitorilor mei, cu sutele. De ce nu? Ar putea fi o experiență interesantă și amuzantă. Un adevărat Președinte trebuie să aibă simțul umorului. Iar eu am cu ghiotura, nu mă plâng. Așa că m-am procopsit cu câteva celebrități jurnalistice care au îmbrățișat propunerea mea cu un entuziasm ieșit din comun. Unii își doreau gloria publică. Alții voiau să se îmbogățească, să-și rotunjească veniturile. Alții erau pur și simplu animați de dorința de putere. Oameni suntem cu toții. Dintre ei, o fătușcă isteață, o jurnalistă de televiziune, s-a remarcat din primele ore. A venit la palatul prezidențial îmbrăcată aiuristic și a căzut cu tronc tuturor. În doar câteva zile, părea să devină regina balului. I-am dat mână liberă. De ce nu?! Într-o bună zi, mi-a cerut să-l pun pe soțul ei, un tembel și jumătate, nici mai mult, nici mai puțin, șef peste serviciile secrete. Bănuisem de la bun început că vom ajunge în acest punct. Sigur că a pus piciorul în prag, spunându-mi că dacă nu voi accepta, ea va pleca din echipa mea de consilieri, că-și va da demisia cu surle și tobe. Nimeni nu bănuiește cât de vulnerabili suntem de fapt, cât de copilăroși și, mai ales, cât de tâmpiți în multe situații halucinante. Am chemat-o la o discuție între patru ochi. I-am spus că generalii din serviciile secrete sunt niște rechini periculoși și că trebuie să mă ocup de ei într-un fel mai special. A făcut ochii mari. I-am mai spus că în locul ei aș rămâne în echipa de consilieri a Președintelui. A început să joace teatru, a încercat să mă șantajeze, să mă amenințe. Sigur că m-a făcut să râd. I-am spus, ascultă fată dragă, dacă pleci, am să te fac zob. Așa i-am spus, o să te fac zob. E și astăzi în echipa mea de consilieri. Tembelul ei soț a divorțat de ea în urma unui scandal public, amoros, pus la cale de socialiști. Socialiștii voiau să mă compromită definitiv. Opinia publică a fost însă de partea mea, am crescu în sondaje ceva de speriat. Socialiștii se pricep să mintă poporul cu nerușinare și să fure meserie dar nu se pricep la finețuri amoroase. De fapt, nu mi-am schimbat echipa de consilieri, i-am păstrat pe toți ani buni. Toți cei care de la bun început au venit în echipă, sunt și astăzi cu mine, deși a trecut atâta amar de ani. Fiecare dintre ei a fost țintă în tot felul de scandaluri de corupție, de plagiat, de trafic de influență. Toate montate de liberali sau de socialiști. Vreo două scandaluri au fost puse la cale de conservatori. Nimeni nu știe, dar multe dintre scandaluri au fost opera mea. Tocmai pentru a-i atrage pe dușmanii țării în cursă. Cine își imaginează că țara asta mai e ce-a fost cândva, se înșeală amarnic. Nu. E o țară deschisă. Și care ar fi sarcina acestei țări deschise? Să fie colonie? Să fie suburbie? Hai să fim serioși, să fim realiști. Țara asta, dacă mai poate, trebuie să se îngrijească de poporul ei. E un adevăr la îndemâna oricui, nu e mare filozofie. Un adevărat Președinte, dar unul adevărat, e de fapt carne de tun. Unul care să fie patriot și idealist, e hrana mulțimilor răsculate la un moment dat. Așa că, dacă tot ai chef să devii Președinte într-o țară ca a noastră, trebuie să bagi mintea la cap și să fii un luptător versat, inteligent, perspicace și greu de dibuit. Dușmanii sunt de toate felurile, lumea e un bazar adevărat de tot felul de derbedei internaționali de calibru greu. Eu așa le zic, derbedei. Oameni de afaceri, traficanți, foști ofițeri în serviciile secrete, generali, tot felul de aventurieri, partide politice, grupuri de interese, companii transnaționale, grupări oculte sau religioase. Toți călare pe burse, se înțelege. Toată lumea de pe planeta asta e călare pe burse, toți vor bani cu orice preț. Așa că, prin zeci de tertipuri și tactici ticăloase, recunosc, am schimbat conducerea Băncii Naționale. Asta după ce am aflat că guvernatorul Băncii Naționale a chemat la el pe principalii operatori economici din țara asta a noastră și le-a spus, pe șleau, că pot produce doar cam atât, cât ar fi economiile populației, uite asta ar fi suma la nivel național. Bineînțeles că asta e o prostie majoră, nu e un joc economic liber. Toții întreprinzători mici și mititei erau astfel condamnați la moarte. A trebuit să mă mișc foarte rapid. Nu mi-am anunțat echipa de consilieri pentru că ei n-ar înțelege subtilitatea jocului financiar internațional. Păi asta e toată filozofia, să pricepi jocul financiar internațional, bursele, producția de război, căderile spectaculoase la bursă și negocierile perverse între marii competitori economici de nivel mondial. Țările? Independența lor? Guverne libere? Hai că nu suntem copii. Sigur că a doua zi, după ce am schimbat vechea conducere a Băncii Naționale, au izbucnit niște revolte, m-am trezit pe cap cu o criză de guvern, am avut la activ trei atentate din care însă am scăpat teafăr, mulțumesc lui Dumnezeu. Și analiștii au constatat că, vezi bine, cota mea de popularitate a crescut vertiginos.