Fondatorul şi CEO-ul platformei de mesagerie criptată Telegram, miliardarul franco-rus Pavel Durov, reţinut sâmbătă seara la sosirea pe un aeroport de lângă Paris, a ieşit miercuri din arest şi a fost transferat la începutul după-amiezii la palatul de justiţie din Paris în vederea unei eventuale inculpări, transmite AFP, citând o sursă apropiată dosarului.
‘Judecătorul de instrucţie a pus capăt arestului lui Pavel Durov şi l-a trimis în faţa unui judecător în vederea unui interogatoriu de primă înfăţişare şi a unei potenţiale inculpări’, a precizat o sursă judiciară pentru AFP.
Pavel Durov, 39 de ani, cu o avere estimată de Forbes la 15,5 miliarde de dolari, a fost arestat sâmbătă pe aeroportul Le Bourget de lângă Paris, unde era aşteptat la o cină.
Durov sosise de la Baku şi era însoţit de asistenta sa şi de o gardă de corp.
Justiţia franceză îi reproşează că nu a acţionat împotriva difuzării pe Telegram de conţinuturi cu caracter infracţional sau delictual.
După o ancheta preliminară a secţiei de luptă împotriva criminalităţii cibernetice din cadrul parchetului din Paris s-a decis trimiterea dosarului în faţa unui judecător de instrucţie pe 9 iulie, pentru 12 infracţiuni in rem ţinând de criminalitate organizată, în special ‘refuzul de a comunica informaţiile necesare interceptărilor autorizate de lege’, ‘complicitate la delicte şi la infracţiuni care se organizează pe platformă (trafic de droguri, pornografie infantilă, escrocherie şi spălare de bani în grup organizat) şi ‘furnizare de servicii de criptologie vizând să asigure funcţii de confidenţialitate fără declaraţie conformă’.
Anchetele sunt întreprinse de Centrul de luptă împotriva infracţionalităţii cibernetice (C3N) şi de Oficiul naţional anti-fraudă (ONAF).
Arestul fondatorului Telegram a avut loc la sediul ONAF şi a durat aproape patru zile.
Miercuri după-amiază, jurnalişti ai AFP au observat două maşini de poliţe cu geamuri fumurii părăsind parcarea ONAF.
Dacă Durov va fi inculpat şi se va cere detenţia sa provizorie, un judecător pentru libertăţi va trebui să se pronunţe în cursul serii cu privire la încarcerarea sau plasarea sa sub control judiciar.
Site-ul Politico, citat de Reuters, a scris că autorităţile franceze au emis de asemenea un mandat de arestare împotriva lui Nikolai Durov, fratele lui Pavel şi cofondator al Telegram, iar ambele mandate au fost emise în martie.
Solicitat să confirme sau nu informaţia, biroul procurorului din Paris a declarat că toate mandatele de arestare sunt acoperite de secretul investigaţiei şi că singura persoană chestionată în prezent este Pavel Durov.
Acesta a luat cetăţenia Emiratele Arabe Unite, după ce a mutat sediul social al Telegram în Dubai. În august 2021, Pavel Durov a primit şi cetăţenia franceză, printr-o procedură asupra căreia Parisul păstrează discreţia.
Arestarea lui Durov a adus în atenţie răspunderea penală a furnizorilor de aplicaţii şi a alimentat dezbaterea despre unde se încheie libertatea de exprimare şi unde începe aplicarea legii.
De asemenea, ea pus în lumină relaţia dificilă dintre guverne şi Telegram, care are aproape 1 miliard de utilizatori.
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care împreună cu echipa sa foloseşte Telegram, a luat prânzul cu Durov în 2018, ca parte a unei serii de întâlniri cu antreprenori din tehnologie, a declarat o sursă apropiată lui Macron.
Confruntat cu acuzaţii din partea Rusiei, dar şi a lui Elon Musk, că, prin arestarea lui Durov, Franţa a înăbuşit libertatea de exprimare, Macron a făcut luni pasul neobişnuit de a posta pe X despre ceea ce el a numit ‘informaţii false’.
O sursa apropiată subiectului a reafirmat miercuri ca Macron şi guvernul său nu au avut nimic de-a face cu arestarea.
Ministerul de Externe francez nu a răspuns unei solicitări de a comenta după ce Wall Street Jorunal a scris că autorităţile franceze şi din Emirate au piratat împreună telefonul lui Pavel Durov în 2017.
o stire tare spune ca seicul uae ,s-a suparat asa de tare ca francezii l-au arestat pe prietenul lui durov ca a decis sa inghete contractul pentru a 80 de avioane rafale de miliarde …o vorba de duh americaneasca zice ca …money talks ,bullshit walks…avem confirmarea sau nu …in curind…
Nikolai Durov. Fratele mai mare.
A absolvit Universitatea de Stat din Sankt Petersburg. În timp ce studia, ca parte a echipei universitare, a câștigat concursul internațional de programare ACM în 2000 și 2001.
Apoi și-a continuat studiile la Universitatea din Bonn din Germania, unde și-a susținut disertația despre geometria singulară a Arakelov. Are două diplome de doctorat în matematică (conform sistemului occidental) și un candidat la științe fizice și matematice din Federația Rusă.
După ce Pavel a părăsit Federația Rusă, Nikolai lucrează la una dintre instituțiile științifice din Sankt Petersburg și dedică mult timp dezvoltărilor științifice din domeniul IT și matematică. Potrivit zvonurilor, de atunci frații comunică rar.
În același timp, afirmațiile lui Pavel că toate capacitățile și echipa TG sunt în Emirate nu sunt în întregime adevărate. Mult, mult mai mult – în Federația Rusă.
Trăiască și înflorească EUSSR!
Când toți ve.ti avea libertatea de miscare îngrădită și supravegheata ,,vezi orasele de15 minute,,și ve.ti fi supravegheați video și prin cip ,veți vedea că era mai bine daca nu a.ti fi acceptat nimic și a.ti fi refuzat ca fii voștri și generațiile viitoare sa devina scl avi teleg.hidați in numele ,,bunăstării,,comodităților,,si pseudoprogresului,sat.anist,,Asta nu.i progres e scl.avag.ism dig.ital deștepților….sa nu spuneți că nici.eni nu v.a spus sa vă opuneți și să BOICOTATI ACESTE PROPUNERI PURTATOARE DE SC.LAVIE DIGI.TALĂ
Spunea cineva la tv ca si McDonald ar trebui inchis, ca la masa lui, la un Mac, se planuiesc actiuni teroriste. Deja lumea incepe cu bancuri cu Mac-ron.
,,Abramoviciul,,telecomunicațiilor ,,libere,, prin internet s.a revelat a fi servitorul regimului moscovit 😁🤔,șah la rege😁
Error 404, toată lumea e nebună numai noi stim mai bine.
Telegramul este investigat și in India cam pentru același gen de infractiuni. Crimă organizată. Dacă tu crezi că rusul a fost de capul lui inseamnă că ești naiv.
N-are importanta pretextul arestarii, important este ca reteaua este facuta si condusa de frantele liber in EAU. Deci, Occidentul a luat-o in mana. Va presa tot globul si va ploua torential cu sanctiuni. Putin, bajet destept, n-a facut greseala asta, i-a rugat pe frati, doar, sa-i dea cheile. Acum sta si se dixtreaza, de parca cheile ar fi la el.
Mda este ca și cum ai închide MC Donald’s că la o masa unii au discutat o crimă și patronul este acuzat și el de crimă că a favorizat criminalul :))) dacă McDonald’s nu era crima poate că nu exista … Daca consumau si cola arestăm preventiv și patronul de la cola că poate cola prin conținutul ridicat de zahăr si cofeină a excitat creiurul omului normal de a ajuns să planifice o crimă … iar criminaluo poate a mers cu autobuzul la locul crimei și arestăm si primarul care a care are in subordine transportul public … căci a favorizat criminalul și uite așa arestăm și șoferul autobuzului care a avut implicare directă asupra crimei … și ajungem și la mama șoferului de autobuz că dacă ea nu era criminalul nu exista … gândirea unui procuror ….
Modus operandi ce aduce aminte despre cum fu arestat si inculpat Julian Assange in Anglia. In mai putin sexy…lipseste doar echivalentul cele doua fetitze suedeze „violate”. Stapanitorul lumii are insomnie „democratica”. SSucceSSuri!