Kazahii au finalizat vânzarea afacerii de suflet a lui Patriciu în Franţa

KMG International NV, fostul Rompetrol Group, şi CEFC China Energy Company Limited au finalizat, joi 17 decembrie, transferul a 51% din acțiunile grupului de companii Dyneff, care deține active și operațiuni de trading și distribuție carburanți în Franța și Spania.

KMG International va continua să dețină o participare de 49% în cadrul Dyneff, susţine compania. Obiectivul KMGI și CEFC este ca Dyneff să devină o platformă de dezvoltare în Vestul Europei, beneficiind atât de accesul sporit la surse de aprovizionare, cât și de sprijinul financiar necesar continuării și extinderii activităților și operațiunilor din sectorul energetic.

Acest anunţ vine în contextul în care kazahii şi chinezii au încheiat un acord care prevede printre altele şi posibilitatea achiziţionării de către CEFC China Energy Company Limited a unor pachete de acţiuni la KMG International NV.

Compania Franţa, cel mai mare distribuitor de carburanţi din Hexagon, îşi schimbă astfel proprietarul după aproape zece ani. Preţul de vânzare nu a fost dezvăluit, la fel cum nu a fost cunoscut nici în 2005, când Dinu Patriciu, proprietarul de atunci al Rompetrol, a surprins pe toată lumea când a anunţat că a cumpărat o companie cu o vizibilitate foarte bună din vest. La vremea respectivă, Patriciu a reuşit să-l
convingă pe fondatorul Dyneff, Antoine Lecea, să îi cedeze pachetul majoritar, moment care s-a lăsat cu multe lacrimi, din considerente sentimentale, din partea vânzătorului.

La doar doi ani de la preluare, Rompetrol a deschis mai multe benzinării sub brand propriu în Franţa şi a investit câteva zeci de milioane de euro în reţeaua de distribuţie şi în depozite de carburanţi. Dyneff este activă în special în sudul Franţei, dar şi în nordul Spaniei. Din acest an a intrat şi pe zona afacerilor cu gaze naturale. Afacerile anuale ale Dyneff se ridică la 2,3 miliarde de euro.

Achiziţia de către CEFC a participaţiei de 51% din Dyneff face parte din strategia chinezilor de a se extinde pe piaţa europeană şi este „începutul unei cooperări pe termen lung într-o serie largă de proiecte între China şi Kazahstan”, se spune în comunicatul de presă care a anunţat tranzacţia în urmă cu câteva luni. Chinezii derulează operaţiuni în sectoarele de gaze naturale, petrol şi servicii financiare
în 15 state. Compania are birouri în Hong Kong, SUA, Singapore, Anglia, Canada, Taiwan, Malaezia, Albania, Dubai, Indonezia şi Thailanda.

În prezent, Dyneff este una dintre cele mai mari companii de distribuție carburanți din zona de sud a Franței. Compania livrează în fiecare an aproximativ 2,5 milioane metri cubi de produse petroliere prin cele trei canale majore de distribuție din Franța și Spania: 100 de benzinării sub brandul Dyneff si Rompetrol, 14 agenții comerciale si o capacitate de stocare totală de aproximativ 380.000 metri cubi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.