Kendama, un joc vechi de 4.000 de ani

O jucărie aparent banală, formată dintr-un suport de lemn, o sfoară și o bilă de plastic, este pe primul loc între preferințele celor mici, dar și ale celor mai copți la minte. În România, acest gadget numit kendama a apărut în 2016 și a cunoscut popularitatea foarte rapid, deoarece are un sistem de funcționare simplu, pe care înveți să-l folosești cu o rapiditate fantastică.

Originile kendamei datează de acum 4.000 de ani, în regiunile din Siberia și America de Nord, unde locuiau inuiții. Aceștia aveau un joc, numit Pommawonga (înțeapă peștele), fiind unul dintre cele mai vechi variante cunoscute ale kendamei de azi. Se crede că, la început, jocul a fost folosit în ritualuri de vânătoare, de exemplu pentru a întreba un oracol despre rezultatul unei vânători. Pentru o parte din nativii americani de pe teritoriul Statelor Unite de astăzi, un joc similar era folosit pentru antrenarea aptitudinilor necesare vânătorii. De altfel, originile atestate mult mai recent merg până în Franța secolului al XVI-lea, unde jocul „bilboguet“ era un mijloc de amuzament foarte popular la curtea regelui Henri al III-lea, în vara anului 1585. Unele voci susțin că gadgetul din vremurile noastre s-a dezvoltat din „bilboquet“, iar în Europa, kendama sau predecesorii săi au avut anii de glorie în ultima jumătate a secolului XIX și prima jumătate a secolului XX.

Doi tineri pasionaţi, selfie la concursul „Kendama România”, aprilie 2017

Cești de sake, o minge și multe chicoteli

Cu toate că populația nativă Anui, din Japonia, inventase propriul kendama, varianta pe care o cunoaștem azi a fost cel mai probabil importată din Europa. Se presupune că acest obiect a ajuns pe meleaguri japoneze în anul 1777, în timpul dinastiei Edo, pe Drumul Mătăsii la Nagasaki, singurul oraș comercial la acea vreme. Kita Muranobu a deschis kendama în eseul său, „Jocuri amuzante și distractive“, în 1830, însă pe atunci se numea „Sukuitamaken/ Kendama Lingură“. Pentru a câștiga, jucătorul trebuia să prindă mingea din cinci sau trei încercări. Jocul era răspândit prin cârciumi sau zone de distracție din Japonia, iar cei care nu reușeau să prindă mingea trebuiau să bea. În timpul dinastiei Meji (1868-1912), kendama era mai ales jucată de femei, atunci când le lovea plictiseala, iar în anul 1876 a fost menționată în „Cartea de distracții pentru fete“, sub denumirea de „Sakazukioyobidama“, însemnând ceașcă de sake și minge.

Modelul din zilele noastre derivă din „Nichigetsuboru/ Minge, Soare, Lună“ și prima dată a apărut în perioada Taisho (1912-1926). Numele vine de la bila roșie care amintește de Soare și de la cupele care se aseamănă cu secera lunii.

După 1920, Hamaji Egusa din Hiroshima a îmbunătățit acest obiect și l-a înregistrat sub numele de „Nichigetsuboru“. Era format dintr-un mâner cu un vârf ascuțit, de care era atașată o bilă, precum și trei cupe: mică, medie și mare, cu care se prindea bila. Acela a fost momentul în care a fost realizată kendama pe care o știm astăzi. Pe atunci, erau confecționate cu un strung de picior și produse în număr mic. După 1945, kendama a intrat într-un con de umbră, însă a rămas jucăria tradițională a familiilor japoneze. La mijlocul anilor 1960, jocul a fost redescoperit, de această dată de adulți, care formau și cluburi pentru acest hobby. Ei au ridicat astfel nivelul tehnicilor de joc și au dezvoltat trucuri noi, punând bazele unei noi expoziții kendama în epoca târzie post război, fiind pentru prima dată când obiectul a fost abordat în sfera sporturilor profesioniste.

La evenimentele organizate de „Kendama România” participă sute de tineri

Evoluție impresionantă către competiții

În 1975, Issei Fukiwara a fondat Asociația Japoneză de Kendama și a standardizat dimensiunile și forma kendamei. El a definit un set de trucuri de bază și, plecând de la ele, a dezvoltat și un regulament pentru competițiile oficiale. Datorită experienței sale profesionale ca autor de cărți pentru copii, a fost hotărât să ducă jocul pe culmile popularității, mai ales în rândul tinerilor.

În România, concursurile de kendama au luat amploare rapid. Unul dintre cei mai înfocați fani este Eduard Andreianu, alias CRBL. Are acasă peste 348 de piese, cea mai scumpă valorând 200 de euro. CRBL, împreună cu prietenul său Oase, participă la concursuri, dar în mare parte le organizează sau jurizează. De altfel, el a început și o serie de workshopuri, și vrea să lanseze o aplicație care îi ajută pe jucători să evolueze. Pe 13 mai, la un mall din București, s-a stabilit chiar un record european în materie de număr de participanți. La concursul de Kendama din 2 iunie, jucătorul clasat pe primul loc a primit un Ninebot Mini Pro White și o invitație la tabăra de kendama organizată de CRBL în luna iulie, la Fundata, Cheile Grădiștei. Pe de altă parte, pe 1 iunie, la Timișoara a fost organizat în premieră primul concurs de kendama, organizat de reprezentanții unui mall și de Asociația Sfera Timișoarei. Și la Botoșani a fost organizat un concurs, pe 22 iunie, iar pe 18 februarie, la Oradea, cu numele de „Kendama Contest“. Tot în București, CRBL a organizat și pe 9 iunie un concurs, cu premii constând în biciclete, ochelari pentru realitate virtuală și un voucher de 50 de lei.

Producători și distribuitori în România

Prețurile kendamei variază în funcție de materialele din care este confecționată. Trandafirul, mahonul și abanosul sunt cele mai prețioase materiale, iar cea mai scumpă kendama din România costă 1.500 de lei. În Europa și Asia se vând și în ediție limitată, din aur, marmură sau argilă. Unele dintre ele sunt decorate cu multă migală și sunt descrise drept opere de artă. Unii producători le descriu drept „premium“ sau „de colecție“. Există zeci de replici ieftine care pot fi achiziționate la prețuri modice. Pentru aceste modele, prețurile sunt cuprinse între 30 și 100 de lei. În România, există numeroși producători de kendama, în Bihor, Dolj sau Iași. În Cluj-Napoca, producătorii de kendama „Sweets Kendama România“ vând modele cuprinse între 50 și 899 de lei.

Reguli și trucuri

Obiectivul principal al jocului este de a-ți coordona mișcările corpului, astfel încât să poți prinde tama (bila), cu diferite părți ale mânerului (ken). Se pare că există între 3.000 și 50.000 de trucuri, iar pe măsură ce te prinzi cum se prinde bila în cupele de pe mâner, trucurile devin mai complexe. Cele mai simple trucuri sunt acelea în care prinzi bila în cupa cea mare și reușești să o menții, sau în cea mică, iar un alt truc este acela de a prinde bila în cupa opusă vârfului sau direct în vârful ascuțit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.