Dacă în urma acuzației de plagiat Nicolae Ciucă nu-și dă demisia de bună voie din funcția de premier, cel care trebuie să-i solicite demisia este chiar Iohannis, afirmă Ludovic Orban: „Asta cu atât mai mult cu cât Iohannis s-a arătat intransigent față de plagiat. Astăzi a tăcut mâlc”.
„Ciucă este premier pentru că așa a vrut Iohannis. Dacă în urma acuzației de plagiat Ciucă nu-și dă demisia de bună-voie, cel care trebuie să-i solicite demisia este chiar Iohannis. Asta cu atât mai mult cu cât Iohannis s-a arătat intransigent față de plagiat”, scrie pe Facebook Ludovic Orban.
El amintește de declarații anterioare ale șefului statului pe tema plagiatelor.
„Plagiatul reprezintă furt intelectual și este inacceptabil ca, în fața unor probe concludente, persoanele acuzate să nu facă un pas în spate, după cum se întâmplă în democrații consolidate. Pentru a progresa ca societate, instituțiile abilitate trebuie să-i sancționeze drastic pe cei care își însușesc ilicit munca intelectuală a celorlalți, dar și pe aceia care facilitează acest lucru”. Asta declara președintele Iohannis astă-vară. Astăzi a tăcut mâlc! Despre ce Românie Educată poate să mai vorbească Iohannis dacă va închide ochii și nu va reacționa în niciun fel la aceste serioase acuzații care afectează inclusiv imaginea externă a României, ținând cont de ceea ce susținea la prezentarea proiectului România Educată: „La noi hoții s-au cocoțat în vârful statului și acest lucru a fost posibil și datorită toleranței prea mari a societății și a mediului universitar față de plagiat. Fiindcă plagiatul este o formă de hoție”.
De la conducerea PNL nu mă aștept la nicio reacție. Cât despre PSD, e ca și cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului”, conchide Orban.
„Consider că am realizat teza de doctorat conform cerințelor legale existente la acea vreme și, în consecință, am inițiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etică a UNAp”, transmite Nicolae Ciucă. El spune că UNAp poate cere verificarea de către CNATDCU.
Dar Cîțu ce zice?
Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, a declarat marţi seara că premierul Nicolae Ciucă i-a transmis că a trimis teza sa de doctorat, spre verificare, către o comisie care să ateste că nu este plagiat.
„Astăzi, domnul premier a fost în şedinţa Biroului Executiv al PNL şi singur a luat cuvântul şi a prezentat situaţia. Mi-a spus că a trimis lucrarea spre verificare, din proprie iniţiativă, către o comisie care să ateste faptul că nu este plagiat”, a precizat Cîţu, la postul de televiziune Digi 24.
Întrebat dacă această problemă nu este o vulnerabilitate pentru PNL, Cîţu a răspuns negativ, însă a subliniat că este datoria lui Nicolae Ciucă să clarifice „foarte rapid” acest subiect.
Teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe militare în 2003, include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138, a relatat Press One.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Plagiatu asta no sal vada, deci nu sa intamplat nimic, sistemul merge mai departe, somn usor !