Kovesi: Nu cred că DNA va rezolva corupția din România

„Nu cred că DNA va rezolva corupția din România”, a spus Laura Codruța Kovesi, la Digi24, insistând că accentul trebuie pus pe măsuri de prevenire a corupției.

Șefa DNA a vorbit la Digi24 despre faptul că, deși DNA anchetează foarte multe nume mari pentru fapte de corupție, continuă să apară, din urmă, alte persoane suspectate pentru fapte de corupție.

„Pentru mine și pentru colegii mei este extrem de greu să explicăm, cel puțin din punct de vedere juridic, cum de se întâmplă în continuare aceste lucruri. Spre exemplu, dacă vorbim de administrația publică locală, în aproape jumătate din județele României am avut primari de reședință de județ sau președinți de consilii județene care în ultimii doi ani au fost investigați, învinuiți, trimiși în judecată, unii dintre ei chiar condamnați. Cu toate acestea constatăm că infracțiunile se comit în continuare”, a spus Kovesi, care a adăugat că același lucru se întâmplă și în sistemul judiciar.

„Este foarte important ca toți românii să conștientizeze că acest lucru și în special conducătorii din instituții mă aștept să ia poziție cu privire la acest lucru. Nu cred că DNA va rezolva corupția din România, dar cred cu convingere că această luptă pe care DNA o duce pentru a combate corupție trebuie dublată de măsuri preventive”, a mai spus șefa DNA.

„Degeaba arestăm medici în fiecare an dacă în sistemul de sănătate procedurile rămân aceleași. Degeaba arestăm profesori care dau subiectele la bacalaureat, dacă modul în care se desfășoară aceste exmaene rămâne același. Cred că este foarte important să se ia măsuri de prevenire, în așța fel încât împreună să încercăm să reducem acest fenomen. Nu arestând oameni vom reduce noi corupția în România”, a mai spus aceasta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.