Kremlinul spune că Vladimir Putin nu ar fi discutat cu Trump

Kremlinul a dezminţit luni că preşedintele rus, Vladimir Putin, şi preşedintele ales al SUA, Donald Trump, au avut o conversaţie telefonică după victoria candidatului republican la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, informează AFP

„Acea ştire este o pură invenţie. Este o informaţie falsă”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, în conferinţa de presă telefonică zilnică, făcând aluzie la informaţiile apărute în publicaţia americană Washington Post, care cita surse anonime.

La insistenţele jurnaliştilor, Peskov a subliniat că „nu a existat o astfel de conversaţie”. „Deocamdată nu există planuri concrete” pentru o astfel de discuţie, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. „Este cel mai bun exemplu al calităţii informaţiilor care sunt acum publicate uneori chiar şi de mass-media destul de respectabile. Nu are nimic de-a face cu realitatea”, a subliniat el.

Potrivit lui Peskov, preşedintele Vladimir Putin a repetat săptămâna trecută „că este deschis tuturor negocierilor” cu Occidentul privind Ucraina, dar „nu a fost trimis niciun semnal” de către aceştia. „Dacă ei spun că vor veni semnale, trebuie să le aşteptaţi. Pentru moment, nu a sosit niciun semnal”, a adăugat

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

14 Comentarii

  1. Pai, depinde pe cine intrebi la Kremlin si, mai ales, cand. Pe Zaharova sau pe neica Peskov, . . Ma-ntelegi d.ta, e chestie de prințip.

  2. Adevarul e ca ce poti vorbi cu un asa. sin. Iti trebuie studii de psihologie. Cine a mai sarit de la etaj bro? Cu frigiderele cum mai stati? Ceasuri paltoane mai aveti ati deschis muzeu. Cu cat mai e petu de 3 litri de vodka?Mai vio. lati in gangbang cum e? Cu cat mai e cos. ciugu la Moscova?Kim ce mai face il mai strang chi. lotii? Alde Nemtov nu badea ala Naval,,, ai lasa ma,,, a murit,, pai nu l-au facut chi. lotarii FSB? Ai? Aaaa a mierlit la apel nu vroia sa se trezeasca… E mo. rtii cu mo. rtii vii cu vii. Da alde Ramzam ce mai face? S a ingrasat ca por. cu? Pai sa nu mai mance slana sa arda cu multa palinca gen. Tu ai mai fost la Versai la Soci ce mai fac periile de W. C din aur? Cum?… L-ai vandut?.. Ca Iti erea teama de… aha.. Aha…,,, aaa,, si ala cum a zburat din avion aaa,, da pai e normal ca ati mai doborat si olandeze poloneze de ce nu si rus da da, pa viteazu ala… da bine, Vladi, bine altfel esti sanatos ca presa te da,,, aha,,, no ce bine si baleri a aia gimnasta saritoare ce era cum? patinatoare aaa ai alta aha no bine pupicu. ri si de la Musk si ai grije cu genunchi daca te tiu pune frunze de varza,,, de varza nu barza,, da da te pup dulce, da,, pai noi sa traim da da sanatate… Sigur mai vb… Da da… 📱…

  3. Grija ukrainei a avut Trump in prima zi după ce a câștigat alegerile, să vorbească cu Putin! De asta întreb câteodată daca e tradus corect textul sau comunicatul.

  4. Pentru toti GLOBALISTII „fazani”!…”Daca vi se pare socant ca a iesit Trump,schimbati-va sursele de informare”!.

  5. Donald Trump Jr.(46 de ani),fiul cel mare al presedintelui american ales,Donald Trump,a postat duminica,pe costul sau de Instagram,un mesaj acid catre liderul (dictatorul) ucrainean Volodimir Zelenski,in care ii transmite ca mai are 38 de zile pana isi va pierde „alocatia” !. Sursa Politico.

  6. Văd că nu numai Rusia sa umplut cu idioți (vezi declarația lui soloviov)ci și portalurile de comentarii de la Coti.Eu,am mai spus,sunt o prorusa convinsă,sunt așadar obiectivă,dar le spun idioților așa:cat de prieten o fi Trump cu Putin, americanul îl mănâncă cu fulgi cu tot pe ultimul daca nu se supune.Putin nu este subaltern numai Chinei ci și Americii.Degeaba se da el altceva.In plus,foștii aliați dau semne că s-au săturat de nebuniile rusului:China(vezi felicitările către Maia Sandu),India(noi am cumpărat motorina de la ruși,dar am urmărit că prețurile la carburanți sa nu urce prea sus),Turcia (vinde arme Ucrainei),Brazilia (economie emergentă este încurcată de războiul Rusiei) .Toți acești aliați ii arată pisica lui Putin: ți-a trebuit Ucraina,descurca-te cu Trump.Noi ascultam de american.Bomboana de pe colivă:Soloviov,bolnavul propagandist,a amenințat aseară cu bombardarea principalelor hidrocentrale americane.Rusii,din rău în mai rău.Fac prostii elementare .Trump nu-i prost.

  7. Rușii incep să simtă că pierd teren.Fac gafe după gafe.Toata lumea știe că Trump a discutat cu criminalul de război.Vremuri căcăcioase pentru Kremlin.Sa ajutăm Rusia cu hârtie igienică. 💩 este deja în izmenele lui Ivan.

  8. Voi ăștia putiniști , de cănd ieși Strumf , vă mutarăți aci de la Lanterna 3 CNN . Colportorilor , și Radu Tudor s-a săturat de haznale , numai voi , nu ./ OBSERVATOR A3 CNN :Trump a promis că dacă va fi ales preşedinte al SUA va pune capăt războiului de la graniţa României „în 24 de ore”. Staff-ul său de campanie a nuanţat apoi declaraţia precizând că războiul se va termina „la 3 luni după ce Donald Trump” îşi va prelua efectiv mandatul.
    Cum s-ar putea încheia războiul din Ucraina
    James Stavridis, fost comandant al NATO, este de părere că războiul se va încheia cu Ucraina pierzând cel puţin 20% din teritoriu.

  9. Avand in vedere ca a fost doar o informatie intr-un articol de ziar, nu din partea echipei lui Trump, este foarte posibil ca rusii sa aiba dreptate.
    A fost o tiribomba ziaristica, cum sunt sute in presa mioritica……[Rumburak]

  10. Trump n-avea de ce sa-i telefoneze lui Putin: primul nu-i deocamdata, decât PRESEDINTE ALES. Presedintele ÎN EXERCITIU al SUA fiind ROBINETTE, si EL ar avea rost sa contacteze Kremlinul (lucru pe care nu l-a facut niciodata). Trump si Putin pot sa-si vorbeasca personal (si-o vor si face) DUPA investirea ultimului pentru al doilea lui mandat la Casa Alba. @Rumburak: ai dreptate, însa bomba nu-si are orginile-n România, ci-n SUA (printre acolitii partidului Democrat).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.