Regizorul Emir Kusturica a acceptat să treacă de cealaltă parte a camerei de filmat şi va interpreta unul dintre rolurile principale din „Nicostratos the Pelican”, filmul de debut al regizorului Olivier Horlait, informează variety.com.În acest film, celebrul regizor va interpreta rolul unui văduv grec care se distanţează puţin câte puţin de fiul său, care a adoptat un pelican.
Filmul "Nicostratos the Pelican" marchează debutul regizoral al lui Olivier Horlait, care a lucrat ca asistent de regie pentru Milos Forman în timpul filmărilor la "Valmont".
Scenariul filmului a fost scris de Horlait şi Eric Boisset, pe baza unui roman semnat de cel din urmă.
Producătorii au anunţat că pentru această peliculă vor apela la un antrenor pentru păsări şi vor folosi câţiva dintre pelicanii din filmul "Winged Migration" de Jacques Perrin.
Bugetul filmului este de 8,6 milioane de dolari, iar filmările vor avea loc în Grecia, în aprilie şi mai. Sursa: MEDIAFAX