Fotografia este o sursă inepuizabilă de informație. Interesul este fie unul de specialitate, având o paletă foarte largă de consumatori interesați (istorici, sociologi, antropologi, psihologi, medici etc), fie este atașat de pasiunea unor colecționari sau reprezintă dorința publicului larg de a cunoaște detalii ale unui trecut relativ recent.
Proiectul de față își propune să cartografieze geografiile umane ale mijloculului secolului al XIX-lea, anii 1867-1883, prin fotografiile realizate de Franz Duschek la Bucureşti. Fotografiile sale dovedesc faptul ca hărțile care se suprapun nu aparțin exclusiv trecutului, ci mai ales unui prezent în desfășurare, care încearcă să definească o posibilă prognoză pentru un termen mediu.
Duschek a surprins atmosfera socialã şi urbanã a Bucureştiului, oraş al Europei Orientale şi aflat ȋntr-un teritoriu care se gãsea sub influenţa Imperiului Otoman. Imaginile surprind eforturile unei societăţi urbane de a se occidentaliza, efort aflat ȋn primele decenii de manifestare.
El descoperã şi exploreazã o ţarã cu totul neobişnuitã, care se contura la marginea Europei Orientale, vilaiet otoman şi apoi regat independent. A fost martorul efortului fantastic al unor generaţii, care au legat prin profesiile lor liberale o societate modernã şi prin idealurile lor colective o naţiune tânãrã. Spre deosebire de Cehia natalã, aflatã ȋn Imperiul Austriac şi apoi ȋn monarhia dualistã, cele douã principate autonome, Valahia şi Moldova, au reuşit sa construiascã o realitate diferitã de aşteptãrile contemporanilor.
Duschek ne relevã prin fotografia sa portretisticã imaginea clasei de mijloc româneşti, care se forma ȋn primele decenii de modernitate. Sunt profesioniştii care au schimbat societatea ȋn care se nãscuserã dintr-un ev mediu ȋntârziat ȋntr-o lume urbanã modernã, chiar daca insularã pentru ȋnceput.
Duschek ajunge la Bucureşti ȋn 1862, invitat şi sprijinit de Carol Popp de Szathmary. Cariera sa de fotograf la Bucureşti a durat destul de mult, ȋntre anii 1862-1883, el fiind martorul schimbãrilor pe care societatea româneascã le-a trãit ȋn timpul unei generaţii. Atelierul sãu s-a aflat mereu ȋn zona centralã a oraşului: Calea Mogoşoaia 21 ȋn reşedinţa Slãtineanu(astãzi Calea Victoriei), cu intrare pe strada Nouã(astãzi Strada Edgar Quinet) şi ulterior, din august 1876, ȋl aflãm pe strada Franklin(existentã şi azi). Cu spijinul medicului şi politicianului Alexandru Kretzulescu, Franz Duschek obţine titlul de fotograf al Curţii, de „S.A.Le Prince Regnant”. Ne aflãm ȋn cel de-al doilea an de domnie al viitorului rege Carol I de Hohenzollern, ȋntre anii 1866-1878 el fiind domnitor şi vasal al Imperiului Otoman. Devine ȋncepând cu anul 1884 cel dintâi rege al României, odatã cu proclamarea regatului României. Duschek devine ulterior Fotograf al Casei Regale, find numit Furnizor al Casei Regale.
Franz Duschek nu s-a limitat doar la calitatea de portretist de studio, a străbătut oraşul în căutarea unor unghiuri prielnice, din care să surprindă cadre şi scene cotidiene. Însă, Franz Duschek a imortalizat oraşul într-o manieră diferită de cea a confraţilor săi, Szathmari şi Angerer. Contrar celor doi, devotaţi în special imaginilor de largă vizibilitate a peisajelor urbane, Duschek a dezvoltat o preocupare în special pentru detaliile arhitecturale. În privinţa elementului uman care-i însufleţea fotografiile, a abordat un nou stil, reuşind oarecum să „simuleze” instantaneul, deși, pentru surprinderea scenelor de moment, echipamentul tehnic al vremii nu-i permitea fotografierea cu expunere scurtă.
În 1872, Duschek anunța clientela că face fotografii „în orice timp, senin sau noros” și asigura că poate „orice justă acceptare a onor. public ce-mi va vizita atelierul”.
De asemenea, alăturându-se cartierului general rus, încă de la începutul războiului uso-turc, nici fotografia de front nu i-a fost străină. Ca atare, îl regăsim colaborator la albumul lui Szathmari, „Suvenir din Resbelul 1877-1878”, dar şi semnatarul volumului de fotografii, intitulat „Resboiul 1877-1878”.
Orasul Bucureşti a fost principala sa scena profesionalã iar locuitorii care i-au trecut pragul atelierului reprezintã imaginea unei societãţi ȋn schimbare dar şi ȋn continuã mişcare. Putem observa, dincolo de uniformele militare care se ȋncadreazã unui clişeu social şi profesional cunoscut şi intuit chiar ȋnainte de atingerea privirii, descoperim aşadar vârste şi clase sociale diferite, foarte atente cu detaliul afişãrii sociale: vestimentaţie, accesorii şi gest, fizionomie şi stare de spirit. O lume foarte diferitã ȋnsã de aceea surprinsã pe clişeele sale de Ludwig Angerer la Bucureşti ȋn timpul rãzboiului Crimeei, cu o generaţie ȋn urmã. Osmoza culturalã, socialã şi profesionalã a oraşului românesc cu oraşul European era deja ȋn desfãşurare.
Expoziţia ȋşi doreşte sã surprindã aceste detalii ascunse pe chipul clienţilor anonini mulţi dintre ei, pe care Franz Duschek i-a ȋntâlnit ȋn atelierul sãu, au schimbat desigur impresii, stãri sufleteşti, uneori au dezvoltat prietenii. Aşa cum ar fi fãcut-o la Praga sau la Viena. Este ceea ce Europa clasicã a reuşit sã conserve colectiv ȋn interiorul resorturilor sale profesionale şi sociale si este ceea ce o defineşte şi astãzi, particularizând-o cu sentimentul armoniei şi toleranţei. Venim cu toţii din aceeaşi culturã şi ne defineşte o reprezentare comunã a ei.
Adrian Majuru
Aceeasi expozitie si la Viena
Personal, nu am organizat niciodata o expozitie Duscheck la Viena. Posibil sa fie o alta institutie.