La un pas de o construcție faraonică

Cotidianul a reușit, în exclusivitate, să intre în posesia proiectului de lege privind Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii al României, un „mamut“ de 10 miliarde euro, prin care PSD ar vrea să adune sub o singură umbrelă tot ce mai are profitabil statul.

Acesta este un proiect de lege depus în Parlament încă din 9 mai 2017 de către Mihai Tudose, ministrul de atunci al Economiei, în prezent prim-ministru. Până acum nu a fost discutat de Parlament, dar cu Mihai Tudose premier (fostul ministru al Economiei este cel care s-a ocupat de acest proiect), probabil că acest lucru se va întâmpla în cel mai scurt timp.

Ce este

Potrivit proiectului de lege, FSDI va fi o societate pe acţiuni deţinută în întregime pe toată durata sa de funcţionare de către statul român.
Sub aceasta vor fi reunite companii pe profit, precum Loteria Română, Poşta, Hidroelectrica, Conpet, Nuclearelectrica, Oil Terminal, Romgaz, participaţiile minoritare la Petrom, ENGIE, E.ON, Enel şi altele. Nu vor face parte monopolurile de transport ale energiei electrice, Transelectrica, şi ale gazului, Trans–gaz, şi nici companii din industria de apărare. Potrivit ultimelor informaţii publicate de PSD, conducerea va fi exercitată de Ministerul Finanţelor. Are ca scop „atât dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi fonduri atrase, de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participare directă ori prin intermediul altor fonduri de investiţii sau al unor societăţi de investiţii, singur sau împreună cu alţi investitori instituţionali sau privaţi, cât şi administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit“.
În interviurile acordate recent în presă, Mihai Tudose, fost ministru al Economiei şi actual prim-ministru, preciza că scopul Fondului va fi de a dezvolta sau construi de la zero afaceri în domenii prioritare pentru statul român, care să se susţină economic (cu un anumit grad de profitabilitate), singur sau împreună cu alte fonduri de investiţii sau investitori privaţi. Realizarea acestui Fond a fost una dintre componentele programului de guvernare PSD. Acolo se preciza că printre investiţiile ce se vor realiza prin intermediul acestui Fond se numără construcţia unui spital republican şi a opt regionale, autostrăzi, dar şi linii de căi ferate rapide. Mai mult, FSDI ar ajuta şi la crearea de 850.000 de noi locuri de muncă. Mai nou, această cifră a fost drastic ajustată de premier şi de către ministerul Economiei la circa 24.000 de locuri de muncă.

Cine îl conduce

Conducerea Fondului ar urma să se facă în sistem dualist, un Directorat şi un Consiliu de Supraveghere, cu directorii asigurând conducerea propriu-zisă, iar membrii Consiliului ar trebui să aleagă directoratul. Nouă membri va avea Consiliul, printre cerinţele desemnării lor fiind experienţă relevantă financiar-bancară, experienţă în administrarea de societăţi, bună reputaţie. Mandatul primilor membri va fi de un an. În mod normal însă, mandatul obişnuit va fi de patru ani. Ei sunt aleşi de Adunarea Generală a Acţionarilor, adică de reprezentanţii Ministerului Finanţelor, care exercită în numele statului controlul asupra Fondului.
Foarte important! „FSDI este exceptată de la aplicarea prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă, aprobată cu modificările şi completările ulterioare prin Legea nr. 111/2016“, se arată în legea privind înfiinţarea Fondului. Cu alte cuvinte, membrii Consiliului pot fi desemnaţi politic, apoi, la rândul lor, pot desemna, tot pe criterii politice, directorii.

Banii

Evaluările preliminare ale valorii Fondului, bazate pe valoarea componentelor ce îl vor alcătui, sunt de cel puţin 10 miliarde euro, ceea ce îl va face cea mai mare firmă din România. Capitalul social al FSDI subscris integral la data constituirii este format din aport în natură reprezentat de active reprezentând companiile deja menţionate care îl vor constitui, precum şi 1,85 miliarde lei ca numerar. Vărsămintele în numerar se vor face astfel: 50 milioane lei imediat, restul în următorii trei ani. Banii provin din trezoreria statului – venituri din privatizare în lei, pentru capitalul iniţial – şi tot din trezoreria statului, fonduri din privatizare în valută, pentru restul de 1,8 miliarde.
Marea întrebare, la care nimeni nu a dat încă un răspuns, este: Ce fonduri din privatizări se găsesc acum în Trezorerie, dacă echivalentul a 400 milioane euro va trebui să fie vărsat, în trei ani, în Fond?
Toate dividendele pe care companiile din subordinea FSDI le dau vor rămâne integral tot în Fond, deci nu se vor mai duce la bugetul de stat. Aşadar, bugetul va fi privat anual de circa 3 miliarde lei din dividende, bani care vor fi compensaţi din creşterea economică, ce ar urma să aducă suficienţi bani în plus la buget, astfel încât să nu se simtă aportul negativ al dividendelor
lipsă.

FSDI poate vinde din companiile subordonate

Un alt lucru foarte important este că Fondul poate vinde acţiuni, dar şi active, companii sau părţi de companii, iar acest lucru nu este supus legilor de privatizare şi accelerare a procesului de privatizare. Aceste vânzări ar urma să constituie fonduri suplimentare pentru „mamut“. Iată paragraful cu pricina: „Înstrăinarea de către FSDI a unor acţiuni sau a altor active aflate în proprietatea sa ori în proprietatea societăţilor în care FSDI deţine capital nu este supusă prevederilor OUG 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi nici prevederilor Legii 137/2002 privind măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare“. Funcționarea și activitatea FSDI se vor supune regulilor cu privire la deficitul bugetar și datoria publică, potrivit metodologiei UE, pentru a menține clasificarea FSDI în afara sectorului public, pe toată durata existenței sale.
Practic, intenția este ca Fondul Suveran de Investiții să fie înființat astfel încât, prin scop, guvernanță, surse de finanțare și recuperarea investițiilor, să fie clasificat ca o companie în afara sectorului administrației publice de către Eurostat, potrivit metodologiei UE, respectiv să nu aibă impact pe deficit și datorie guvernamentală. Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții a fost unul dintre instrumentele invocate de liderul PSD, Liviu Dragnea, ca nerealizare a guvernului Grindeanu, pe motiv că nu a fost avizat și implementat, deși face parte din programul de guvernare. Cu doar o săptămână înainte de retragerea sprijinului politic pentru cabinetul Grindeanu, Dragnea arăta că proiectul este finalizat și va fi depus de PSD la Parlament, lucru care s-a întâmplat însă încă din 9 mai.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Soare 1067 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.