La un pas de război

Speculaţiile Israelului privind fabricarea în Iran a unor arme nucleare ar putea avea consecinţe catastrofale, a declarat miercuri un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului rus de Externe, Mihail Ulianov.

„Invenţiile” privind „posibila fabricare de către Iran a unor arme nucleare „cresc tensiunile şi ar putea încuraja tentativele de a recurge la soluţii militare cu consecinţe catastrofale”, a declarat Ulianov pentru agenţia Interfax, citată de Mediafax.ro.

„Zgomotul şi invenţiile privind termenul posibilei fabricări de către Iran a armelor nucleare (…) au obiective politice şi propagandistice care sunt departe de a fi inofensive”, a subliniat Ulianov, directorul departamentului de securitate şi dezarmare al Ministerului rus de Externe.

Speculaţiile privind un posibil atac împotriva Iranului au crescut după ce un expert israelian din serviciile de informaţii, Ronen Bergman, a declarat în urmă cu o săptămână pentru New York Times că un astfel de atac va avea loc în acest an.

La rândul său, ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a provocat emoţii, exprimându-şi dorinţa de a ataca Teheranul, fără a preciza o dată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.