Francesco Totti, în vârstă de 40 de ani, a jucat, duminică, ultimul meci al carierei de fotbalist.
Formaţia lui Luciano Spalletti s-a impus cu 3-2 în faţa celor de la Genoa şi şi-a asigurat prezenţa în grupele Ligii Campionilor, în sezonul viitor.
Finalul meciului a adus un moment emoţionant pentru „Regele Romei” şi pentru public în acelaşi timp. După 25 de ani petrecuţi la AS Roma, Il Capitano s-a pregătit de rămas bun în faţa unui public înlăcrimat.
Cele două fiice, băiatul și soția fotbalistului au intrat pe teren la finalul meciului, alăturându-se echipei şi staff-ului pentru a-l îmbrăţişa şi a-l susţine.
După o viață dedicată Romei, Totti şi-a ţinut discursul de adio în timpul căruia cu greu şi-a putut stăpâni lacrimile.
„În aceste zile am auzit atâtea lucruri despre mine. Am plâns singur … pentru că 25 de ani nu pot fi uitaţi aşa”, a spus Totti.
Francesco Totti le-a mulţumit apoi tuturor celor care „l-au dus înainte la bine şi la greu”
Peste 70.000 de suporteri au fost pe ”Stadio Olimpico”, pe gazonul căruia a fost întins un imens tricou cu numărul 10.
Spre finalul festivităţii, a avut loc o predare de ştafetă simbolică.