Lagăre de tortură în Harkov

Unii dintre prizonieri au fost supuşi la şocuri electrice, iar altora li s-au rupt degetele, a adăugat el.

De M.V.
Lagăre de tortură în Harkov

Unii dintre prizonieri au fost supuşi la şocuri electrice, iar altora li s-au rupt degetele, a adăugat el.

Poliţia ucraineană susține că a descoperit 25 de lagăre de tortură după eliberarea de sub ocupaţia rusă a zonei din jurul oraşului Harkov, situat în estul Ucrainei.

Trupele ruse au reţinut şi torturat civili în condiţii inumane în aceste lagăre, a scris luni, pe Facebook, şeful poliţiei regionale Volodimir Timoşko.

Unii dintre prizonieri au fost supuşi la şocuri electrice, iar altora li s-au rupt degetele, a adăugat el.

Regiunea din jurul oraşului Harkov a fost ocupată luni de zile de trupele ruse, care s-au retras abia la începutul lunii septembrie, după o contraofensivă ucraineană. De atunci au fost descoperite în regiunea eliberată cadavrele a 920 de civili, dintre care 25 ale unor copii, ucişi de soldaţii ruşi, a adăugat Timoşko.

Potrivit investigaţiilor autorităţilor ucrainene, forţele ruse au comis crime de război şi în alte teritorii ocupate.

După retragerea unităţilor ruseşti din suburbia Bucea a capitalei Kiev au fost descoperite peste 400 de cadavre. Mare parte din victime au suferit morţi violente. Ancheta este în derulare.

Foto Arhivă

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

  1. Mai bine „sukar” (??) decit sugar (de …, ma abtin !), mai bine orc, decit Ghita-porc !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate