Lăudat de Obama, preşedintele islamist al Egiptului îl imită pe Mubarak

Sub paravanul negocierii încetării focului în Fâşia Gaza, preşedintele islamist al Egiptului, Mohamed Morsi, a semnat un decret prin care consfinţeşte autoritatea sa asupra puterii judiciare din Egipt. S-a întâmplat joi, la doar câteva ore după ce fusese elogiat de preşedintele Barack Obama, pentru intermedierea între Hamas şi Israel. În fapt, Morsi nu face decât […]

Sub paravanul negocierii încetării focului în Fâşia Gaza, preşedintele islamist al Egiptului, Mohamed Morsi, a semnat un decret prin care consfinţeşte autoritatea sa asupra puterii judiciare din Egipt. S-a întâmplat joi, la doar câteva ore după ce fusese elogiat de preşedintele Barack Obama, pentru intermedierea între Hamas şi Israel. În fapt, Morsi nu face decât […]

Sub paravanul negocierii încetării focului în Fâşia Gaza, preşedintele islamist al Egiptului, Mohamed Morsi, a semnat un decret prin care consfinţeşte autoritatea sa asupra puterii judiciare din Egipt. S-a întâmplat joi, la doar câteva ore după ce fusese elogiat de preşedintele Barack Obama, pentru intermedierea între Hamas şi Israel. În fapt, Morsi nu face decât să reia rolul lui Hosni Mubarak, adăugându-i spectrul islamului militant.

Reacţia opozanţilor a venit vineri, când sediile Partidului Libertate si Justiţie, al islamiştilor lui Morsi, au fost incendiate la Cairo, Port Said, Alexandria şi Ismailiya.

Morsi deţinea deja putere executivă şi legislativă, iar prin “declaraţia constituţională” de joi noaptea, preşedintele provenit din rândurile Fraţilor Musulmani împiedică dizolvarea de către justiţie a Adunării Constituante şi a camerei superioare a parlamentului, Shura. El dă Adunării Constituante formată din 100 de membri numiti şi nu aleşi, dominata de islamişti, două luni pentru redactarea Constituţiei care îi lipseşte acum Egiptului. În februarie urmează să se desfăşoare şi alegeri legislative, deoerece precedentele, câştigate de Partidul Libertate şi Justiţie, au fost invalidate de Curtea Constituţională. Acum, preşedintele împiedică practic justiţia să se mai opună ofensivei politice a islamiştilor.

Decretul a fost prezentat de Morsi ca “protejând revoluţia”. El însă nu face decât să anuleze zeci de acţiuni în justiţie care contestau legalitatea Adunării Constituante, după părăsirea ei de către mai mulţi membri laici.

În acelaşi elan, preşedintele l-a demis pe procurorul general, Abdel Meguid Mahmoud, e drept, un personaj din garda lui Hosni Mubarak. Tot Morsi şi-a rezervat dreptul de a-l numi pe noul procuror general şi a ordonat reluarea anchetelor privind violenţele comise de fostul regim în timpul revoluţiei din vara lui 2011.

Opozanţii laici ai regimului de la Cairo au început să protesteze în piaţa Tahrir încă de joi şi au chemat la acţiuni în timpul zilei de vineri. “Este o lovitură împotriva legitimităţii”, spune Sameh Ashour, şeful sindicatului avocaţilor. Alte două figuri ale opoziţei, Mohamed ElBaradei, laureat al Nobelului pentru Pace, şi Amr Moussa au protestat împotriva acţiunilor lui Mosri. “Azi, Morsi a uzurpat toate puterile. Este o enormă lovitură dată revoluţiei, care poate avea consecinţe nebănuite”, spune fostul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.

Human Rights Watch nu vede însă doar aspectele negative ale preşedinţiei lui Morsi şi insistă asupra faptului pozitiv că acesta a decis continuarea anchetelor împotriva foştilor oficiali ai regimului Mubarak. Tocmai această acţiune de spălare a imaginii lui Morsi, un aparatcik islamist abil, care îşi împinge mereu pionii săi pentru a instaura legea islamică sharia şi pentru a reveni la un regim autoritar, nelinişteşte opinia publică, scrie Le Figaro.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.