Lavrov, declarat persona non grata

”Nu doar că Varşovia s-a discreditat în această manieră, dar ea a adus un prejudiciu ireparabil autorităţii întregii OSCE”, estimează comunicatul citat.

De M.V.
Lavrov, declarat persona non grata

”Nu doar că Varşovia s-a discreditat în această manieră, dar ea a adus un prejudiciu ireparabil autorităţii întregii OSCE”, estimează comunicatul citat.

Rusia a denunţat sâmbătă ceea ce a numit decizia ”provocatoare” a Varşoviei de a nu autoriza intrarea pe teritoriul Poloniei a ministrului de externe rus Serghei Lavrov pentru a participa la o reuniune ministerială a OSCE, transmite AFP.

”Decizia Poloniei este provocatoare şi fără precedent”, a declarat diplomaţia rusă într-un comunicat.

”Nu doar că Varşovia s-a discreditat în această manieră, dar ea a adus un prejudiciu ireparabil autorităţii întregii OSCE”, estimează comunicatul citat.

Polonia, care organizează la începutul lunii decembrie reuniunea ministerială a OSCE, a anunşat vineri că a refuzat să autorizeze intrarea lui Serghei Lavrov pe teritoriul ei.

”Aşteptăm de la Federaţia Rusă să aleagă membrii delegaţiei sale conform cu reglementările în vigoare”, a explicat pentru AFP o sursă din interiorul preşedinţiei poloneze a OSCE.

Potrivit acestei surse, delegaţia rusă nu trebuie să ”includă persoane sancţionate de către Uniunea Europeană în urma ofensivei ruse în Ucraina declanşate pe 24 februarie, printre care Serghei Lavrov”.

Reuniunea celor 57 de miniştri de externe din OSCE va avea loc pe 1 şi 2 decembrie la Lodz, în centrul Poloniei.

Potrivit Moscovei, delegaţia rusă va fi condusă de ambasadorul rus la OSCE, Aleksandr Lukacevici.

De la crearea sa în 1975, în plin ‘război rece’, pentru a favoriza dialogul între Vest şi Est, OSCE are sediul la Viena. Reuniunea ministerială anuală a OSCE, la care în mod normal Serghei Lavrov participă, este organismul central al acestei organizaţii internaţionale.

Distribuie articolul pe:

42 comentarii

  1. @Kang : pentru accidentul avionului prezidential polonez (al carui frate geaman e-acuma tot presedinte al tarii), victima însasi, Presedintele Poloniei, a fost vinovat: furios ca avionul avea-naltime, a intrat în cabina pilotilor, în care l-a apucat joaca de-a manetele. Daca n-ar fi fost asa, scandalul ar fi fost imens, soldat si cu WW3, si actualul presedinte al Poloniei, fratele geaman, care era si el în acelasi avion, ar fi fost primul sa vrea sa se razbune. Accidentul de la Smolensk, asadar: s-a-ntâmplat, s-a-ntâmplat, si gata. Katyn: citeste cu atentie istoria, si anume : Polonia n-a fost degeaba de 3 ori destramata – vezi ce i s-a-ntâmplat si Moldovei, cu Movilestii, Tomsa, … , când îi platea tribut Poloniei -, ci fiindca era agresiva, ataca militar alte popoare. Maresalul Pilsudsky, primul ei presedinte dupa refacerea Poloniei dupa WW1, era prometeist. Adica Polonia = de la baltice la Caspica. Nazism secular polonez, de care Hitler nu era vinovat. Cine i-o fi omorât pe ofiterii polonezi la Katyn – Germania sau URSS -, a omorât îndoctrinati în prometeism, în agresiune si discriminare (antisemitism, între altele). Vezi ce li se-ntâmpla acuma minoritatilor nationale din Ucraina, fosta parte a Republicii celor 2 Natiuni (Polonia-Lituania): arsi de vii, crucificati de vii, interdictie de-a-nvata la scoala-n limba materna, de-a avea apa de baut, curent electric, de-a fi-nscrisi în registrele civile de nasteri …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate