Lăzescu: Arhiva TVR este într-o stare foarte proastă de degradare

Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al SRTv, a declarat miercuri, la Comisia de Cultură din Camera Deputaţilor, că Arhiva TVR este în prezent într-o stare „foarte proastă de degradare”, Televiziunea Română încercând să atragă fonduri europene pentru ca arhiva să poată fi folosită.   Andi Lăzescu participă miercuri, la Comisia de Cultură a Camerei, la dezbaterea […]

De cotidianul.ro - Autor
Lăzescu: Arhiva TVR este într-o stare foarte proastă de degradare

Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al SRTv, a declarat miercuri, la Comisia de Cultură din Camera Deputaţilor, că Arhiva TVR este în prezent într-o stare „foarte proastă de degradare”, Televiziunea Română încercând să atragă fonduri europene pentru ca arhiva să poată fi folosită.   Andi Lăzescu participă miercuri, la Comisia de Cultură a Camerei, la dezbaterea […]

Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al SRTv, a declarat miercuri, la Comisia de Cultură din Camera Deputaţilor, că Arhiva TVR este în prezent într-o stare „foarte proastă de degradare”, Televiziunea Română încercând să atragă fonduri europene pentru ca arhiva să poată fi folosită.

 

Andi Lăzescu participă miercuri, la Comisia de Cultură a Camerei, la dezbaterea privind un proiect legislativ iniţiat de deputatul PNL Mirel Taloş, potrivit căruia televiziunile generaliste vor fi obligate să difuzeze săptămânal cel puţin 120 de minute de emisiuni culturale sau educative, iar posturile de ştiri trebuie să transmită în fiecare săptămână 30 de minute de astfel de programe.

În acest context, Andi Lăzescu a spus că iniţiativa lui Mirel Taloş i se pare potrivită şi că, „dincolo de mici nuanţe”, se poate aplica.

În şedinţa Comisiei, reprezentantul trustului de media Intact, Albert Pânzaru, le-a vorbit deputaţilor şi despre necesitatea ca TVR să ofere spre exploatare televiziunilor private – fără ca radiodifuzorii privaţi să fie obligaţi la plata unor drepturi de autor – operele culturale realizate înainte de 1989 de Televiziunea Publică.

În legătură cu acest aspect, Andi Lăzescu a spus că şi el consideră că Arhiva TVR este „un bun important, un bun naţional”. „Din păcate, din raţiuni financiare, Arhiva este într-o stare foarte proastă. Facem eforturi să atragem fonduri europene pentru ca această Arhivă să poată fi folosită. Arhiva este în pericol, dincolo de faptul că, în timp, s-au furat, s-au luat lucruri de acolo, dar cele care mai există sunt în pericol de degradare. Pe de altă parte, trebuie să le facem disponibile. Din cauza situaţiei dificile financiare, nu avem cum să gestionăm această situaţie decât prin atragerea de fonduri europene. Acest proces e important pentru toată lumea, nu doar pentru TVR”, a explicat Andi Lăzescu.

Totodată, Andi Lăzescu a spus că speră să se găsească „o formulă” pentru Arhiva TVR şi în resursele alocate de la bugetul de stat Televiziunii Publice.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.