Legea 217/2015 a lui Crin Antonescu, o lege împotriva culturii române

Precedentul creat la Cluj de Emil Boc, care a retras de pe ordinea zi proiectul de schimbare a numelui „Radu Gyr“ al unei străzi, redeschide discuţia despre Legea 217/2015, prin care „Mişcarea legionară“ a fost introdusă arbitrar printre organizaţiile fasciste, deşi Tribunalul de la Nürnberg a respins această solicitare! Proiectul legii a fost depus la Senat pe 8 octombrie 2013, cînd Crin Antonescu era anunţat ca viitor preşedinte al ţării din partea USL şi se urmărea cîştigarea simpatiei şi susţinerii din partea comunităţii evreieşti, mai exact, a Institutului „Elie Wiesel“, condus de trista figură a lui Alexandru Florian. Cînd acest proiect a devenit Legea 217/2015, USL nu mai exista, iar candidatura lui Crin Antonescu la preşedinţie era deja istorie.

Obiectul Legii 217/2015 era, în principal, includerea „Mişcării legionare“ între organizaţiile criminale de tip fascist. În fapt, această lege nu făcea altceva decît să modifice „Ordonanţa 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii“.

Constantin Noica, Mircea Vulcănescu şi Mircea Eliade, doar câteva nume proscrise de legea lui Crin Antonescu, care i-a trecut în rândul autorilor Holocaustului

Mari scriitori, filosofi sau oameni de cultură români, printre criminalii de război

Între aceste organizaţii nu exista „Mişcarea legionară“, aşa încît Legea 217/2015, pe criterii arbitrare, fără nici un argument istoric sau de natură ştiinţifică, extinde atît de mult conţinutul Ordonanţei 31/2002, încît permite introducerea între criminalii de război şi autorii holocaustului unii dintre cei mai mari scriitori, filosofi sau oameni de cultură români, doar pentru simpatiile lor politice din acea vreme sau pentru că au deţinut unele funcţii administrative în timpul guvernului legionar!

Consecinţa? Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Constantin Noica deveneau proscrişi, numele lor urmînd să fie şterse din nomenclatura unor străzi, iar statuile acestora urmînd să fie demolate, aşa cum cere Institutul „Elie Wiesel“! În acelaşi timp, ar trebui scoase din manualele şcolare referirile la opera lor, deşi unii dintre aceşti gînditori sînt studiaţi în străinătate, fiind preţuiţi pentru contribuţia lor la patrimoniul cultural al omenirii.

Legea 217/2015 se inspiră din „Legea siguranței naționale“ și o decizie a ÎCCJ

Cine citeşte cu atenţie „Expunerea de motive“ a Legii 217/2015 va constata o enormitate: nu sînt invocate cercetări academice sau studii istorice credibile, ci două documente care nu pot înlocui argumentele ştiinţifice:

– Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României, art. 3, lit (h)
– Decizia nr. 1.709/09.04.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie!

Deşi Crin Antonescu este profesor de istorie, el a ignorat cu bună ştiinţă tocmai argumentele istorice, ştiindu-se că Tribunalul de la Nürnberg a decis imediat după terminarea războiului, în timpul celebrului proces, că „Mişcarea legionară“ nu trebuie să fie inclusă între organizaţiile de tip fascist! Ar fi putut, de pildă, să ceară un punct de vedere de la Benjamin Ferencz, ultimul procuror în viaţă dintre cei care au făcut parte din Tribunalul de la Nürnberg, care s-a născut la Satu Mare, dar Antonescu a preferat să urmeze ambiţiile lui Alexandru Florian, fiul odiosului ideolog comunist, care pune deasupra adevărului istoric sentinţele Tribunalului Poporului din perioada stalinismului promovat şi susţinut de tatăl său!

Bustul lui Ion Antonescu, din curtea bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, ctitorită chiar de Mareşal, a fost camuflat cu tablă glavanizată, apoi a dispărut cu totul

Statuile nu pun în pericol siguranța națională!

Dar să vedem ce conţin cele două „reglementări“ la care fac trimitere iniţiatorii acestei legi. Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României se referă explicit la sancţionarea unor fapte petrecute în viitor, care „constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României“, cum se spune chiar la începutul art. 3. În alineatul (h), la care fac referire iniţiatorii, se precizează „iniţierea, organizarea, săvîrşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept“.

Este cît se poate de clară intenţia legiuitorului: aceea de a pedepsi acţiunile totalitariste şi extremiste, derulate în viitor de cineva care s-ar inspira din ideologiile fasciste, legionare, rasiste sau antisemite şi care ar pune în pericol integritatea ţării. Nicidecum nu este vorba despre dărîmarea statuilor unor scriitori sau ştergerea numelor acestora din nomenclatorul stradal, aşa cum se cere de către Institutul „Elie Wiesel“, invocîndu-se Legea 217/2015!

Deci Legea 51/1991 nu face referire la personalităţile politice care, în perioada interbelică, au făcut parte din „Mişcarea legionară“ sau din „Partidul Comunist“ şi nici nu indică pedepsirea acestora în veci pentru opţiunile politice ale acestora! De altfel, este surprinzător că istoricul Crin Antonescu include „Mişcarea legionară“ între organizaţiile fasciste şi criminale, dar omite „Partidul Comunist“, din care făcea parte ca ideolog tatăl lui Alexandru Florian, cel de la care a pornit iniţiativa Legii 217/2015!

Deturnarea unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

A doua referire în „Expunerea de motive“ a Legii 217/2015 face trimitere la Decizia nr. 1709/09.04.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condusă atunci de Livia Stanciu. Este vorba despre decizia dată în Dosarul nr. 39595/3/2009, în care „reclamantul S.N.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând să se constate caracterul politic al condamnării sale în baza sentinţei penale nr. 190/20 aprilie 1960, pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti“. În prima instanţă, fostul deţinut politic S.N.G. obţinuse o hotărîre favorabilă, în care se constatase că „are de drept caracter politic condamnarea reclamantului dispusă prin sentinţa penală nr. 190/20 aprilie 1960 a Tribunalului Militar Bucureşti, pentru care acesta a fost deţinut în perioada 4 iulie 1959 – 18 aprilie 1964“! S.N.G. fusese condamnat la 16 ani de muncă silnică şi 8 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii pentru „crima de uneltire contra ordinei sociale“! Este vorba, desigur, despre uneltire contra comunismului.

Chiar ÎCCJ spune în această decizie: „S-a mai reţinut în legătură cu reclamantul că în anul 1945, după ce s-a întors de pe front, acesta şi-a reluat vechile legături cu legionarii cunoscuţi din activitate şi din detenţia din lagărul de la Târgu Jiu, informându-se reciproc referitor la ştirile politice interne şi internaţionale şi comentând duşmănos măsurile şi hotărârile luate de regimul democrat popular, elogiind totodată elementele legionare“! În acest fel, chiar după Revoluţia anticomunistă din 1989, asistăm la certificarea unei sentinţe date de puterea comunistă împotriva cuiva care nu a comis nici o crimă de război, ci doar asculta posturile de radio străine, comentând duşmănos la adresa „regimului democrat popular“, adică a regimului comunist!

Infirmînd prima sentinţă, care îi dă dreptul lui S.N.G. să fie considerat deţinut politic, ÎCCJ scrie doar o propoziţie, pe care Crin Antonescu şi ceilalţi doi iniţiatori o preiau în expunerea lor de motive: „Or, mişcarea legionară a fost, în esenţă, o organizaţie de tip paramilitar terorist, de orientare naţionalist-fascistă, cu caracter mistic religios, violent anticomunist, dar, printre altele, şi antisemit“! Atît şi nimic mai mult era suficient pentru ca S.N.G. să mai fie, practic, încă o dată condamnat pentru că discuta „duşmănos“ despre PCR!

Iniţiatorii condamnă, de fapt, apartenenţa cuiva la o organizaţie politică!

Este incredibil cum au apreciat cei trei iniţiatori ai Legii 217/2015 că o decizie oarecare dintr-un proces poate fi izvor de lege! Practic, ei au înlocuit tratatele de istorie, cercetările academice şi chiar sentinţa Tribunalului de la Nürnberg cu o propoziţie dintr-o sentinţă civilă extrem de controversată, prin care un judecător condamna, în realitate, o opţiune politică, nu o crimă împotriva umanităţii!

Ce este cu adevărat condamnabil la iniţiatorii Legii 217/2015 este că, deşi invocă Legea siguranţei naţionale, prin citarea art. 3, lit. (h) (vezi mai sus), ei nu ţin cont de prevederile art. 4, al. 1, unde se spune: „Prevederile art. 3 nu pot fi interpretate sau folosite în scopul restrîngerii sau interzicerii dreptului de apărare a unei cauze legitime, de manifestare a unui protest sau dezacord ideologic, politic, religios ori de altă natură, garantate prin Constituţie sau legi“!

Or, ceea ce au făcut iniţiatorii Legii 217/2015 este ceea ce interzice Legea siguranţei naţionale, adică să condamne, după decenii, simpla apartenenţă a cuiva la o organizaţie politică, nu fapte concrete, cum ar fi crime de război sau alte infracţiuni asemănătoare! Culmea este că şi în cuprinsul Legii 217/2015 este preluat textul art. 4, al. 1, din Legea siguranţei naţionale. Cu toate acestea, după cum bine se ştie, Institutul „Elie Wiesel“, invocînd chiar Legea 217/2015, a cerut Guvernului român (în subordinea căruia se află) să schimbe denumirea unor străzi care purtau numele unor scriitori, filosofi sau artişti români şi dărîmarea statuilor acestora doar pentru că au fost membri sau simpatizanţi ai Mişcării Legionare!

În acest fel, nume precum Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu sau Horia Vintilă au fost considerate proscrise, ignorîndu-se valoarea artistică a operelor lor. O dovedeşte adresa MAI, trimisă către prefecturile mai multor judeţe, în care se face referire la „lista transmisă de Institutul «Elie Wiesel»“!

Cu alte cuvinte, întreaga „Expunere de motive“ care a dus la votarea în Parlament a Legii 217/2015 este arbitrară, ignorînd cu bună ştiinţă nu numai adevărul istoric, ci impunînd simple consideraţii ca fiind adevăruri de care ar trebui să se ţină cont!

În acest sens, avînd în vedere şi cazul recent de la Cluj, în care, la solicitarea societăţii civile, primarul Emil Boc a retras proiectul de Hotărîre prin care urma să se schimbe numele străzii „Radu Gyr“ în baza Ordonanţei 31/2002, cu modificarea extinsă de Legea 217/2015, se impune abrogarea Legii 217/2015, în aşa fel încît astfel de solicitări absurde să nu se mai facă, invocîndu-se o lege profund antiromânească, ce afectează grav cultura României!

Abrogarea Legii 217/2015 nu înseamnă că ar fi tolerate manifestările antisemite sau cele contra umanităţii, căci acestea sînt cuprinse şi pedepsite de Ordonanţa 31/2002. Legea 217/2015, atît de controversată în cei doi ani de cînd este în vigoare, nu face altceva decît să genereze chiar atitudini antisemite, căci unii ar putea să înţeleagă că atacul la adresa unor mari oameni de cultură români, generat de Institutul „Elie Wiesel“, ar fi un atac la adresa României!

O lege strâmbă

Este regretabil că toate dezbaterile din ultima vreme, în care vectori ai opiniei publice au semnalat toate aceste riscuri ale unei legi strîmbe, nu numai că nu au dus la retragerea acestei legi aberante, ci, iată, după un timp de tăcere, solicitările Institutului „Elie Wiesel“ au revenit în actualitate, profitînd şi de lipsa de informaţie a membrilor Guvernului sau Parlamentului român!

În acest sens, abrogarea Legii 217/2015 trebuie să se facă urgent, iar dacă se doreşte o discuţie pe tema „Mişcării legionare“, ea trebuie să aibă girul Academiei Române şi al istoricilor români, singurii care pot da un verdict ştiinţific asupra perioadei interbelice, a rolului unor partide sau al personalităţilor implicate în politica acelor vremuri.

În nici un caz, această Lege 217/2015, iniţiată de Crin Antonescu, Andrei Gerea şi George Scutaru, născută din interese obscure, nu mai poate fi păstrată, căci ea aruncă pe nedrept în groapa istoriei operele unor mari personalităţi culturale româneşti. În multe alte ţări ale lumii, scriitori, artişti sau filosofi au avut chiar simpatii fasciste, însă istoriile literaturii, filosofiei sau culturii din ţările respective nu au distrus operele acestora! De ce s-ar întîmpla acest lucru în România?

Recomanda
Ion Spanu 650 Articole
Author