Bella, cățelușa jucătoarei Anna Kalinskaya, a fost atracția turneului de la Roland Garros. Patrupedul, care o însoțește frecvent la competiții, a fost martoră la victoria obținută în fața Annei Potapova, scrie zooland.ro.
Bella, adevărata vedetă a turneului
Imaginile cu cele două au devenit în scurt timp populare pe rețelele sociale, spre deliciul iubitorilor de tenis și de animale, deopotrivă.
În vârstă de 26 de ani, Anna Kalinskaya este una dintre cele mai cunoscute jucătoare din noua generație a tenisului feminin.
Rusoaica are un stil agresiv de joc, iar rezultatele sale în circuitul WTA nu au fost lipsite de o atenție pe măsură.
La ediția din acest an a turneului Roland Garros, Kalinskaya și-a confirmat forma bună în care se află și dovedită în ultimele sezoane, ea reușind să avanseze în competiție după victoria împotriva Annei Potapova.
Bella cu ”lipici” la public
Bella este un mini dachshund, cunoscut în România drept teckel pitic. Rasa este apreciată pentru personalitatea energică, inteligența și atașamentul puternic față de familie, scrie sursa citată.
Deși talia sa nu este una care să impresioneze, cățelușa atrage atenția datorită energiei, dar și curajului său. Și pentru că au fost crescuți ca să vâneze, Bella nu își trădează instinctele, astfel că nu de puține ori poate fi surprinsă în ipostaze de cățelusă rebelă datorită încăpățînării sale, dar și curiozității de nestăvilit.
Cu dimeniunile sale reduse, aceste ”inconveniente” sunt desigur mai ușor de trecut cu vederea, mai ales că atașamentul său puternic față de familie compensează din plin.
Bella e vedetă ca și stăpâna sa, poate fi văzută în imagini și filmulețe. Toți le distribuie și comentează pe seama ei, iar prezența în tribune nu mai surprinde, dar nici vitregită de atenție nu a rămas.
Este unanim acceptat că reprezintă una dintre cele mai simpatice apariții de la Roland Garros.
Kalinskaya a fost surprinsă îmbrățișând-o pe Bella după un meci, iar momentul a devenit bineînțeles viral.
Când însă a început să latre în timpul unui meci, Bella a fost obligată să părăsească arena fără nicio discuție sau rabat de la reguli.
Iubitoare de câini
Kalinskaya a explicat în multe ocazii despre legătura specială pe care o are și cât de mult o echilibrează emoțional cățelușa sa, iar publicul nu a ezitat să îi întoarcă momentele pline de emoție cu zâmbete și empatie.
Anna Kalinskaya este, de altfel, o mare iubitoare de animale, iar lucrul acesta se vede ori de câte ori interacționează cu un câine, s-a întâmplat, de pildă, când a întâlnit patrupedul Annei Potapova.
În afara terenului de tenis
Kalinskaya și Jannik Sinner, unul dintre cei mai valoroși jucători ai momentului, au format unul dintre cele mai urmărite cupluri din tenis, dovedind un mare interes pentru fani din întreaga lume.