Legea votului prin corespondenţă a trecut de Senat prin aprobare tacită

Campania electorală internă din PDL dinamitează nu doar activitatea guvernamentală, ci şi pe cea parlamentară. Problema e că pedeliştii fac acest lucru perfect conştienţi de impactul pe care chiulul lor de la lucrările Parlamentului îl are asupra unor legi extrem de importante, care, prin neîntrunirea cvorumului de şedinţă, trec prin aprobare tacită. Aşadar, subordonaţii lui Băsescu şi Boc nu absentează din Parlament doar pentru că sunt în campanie electorală internă. Aceasta este doar motivaţia de suprafaţă, în realitate, absenteismul pedeliştilor este parte a unui plan bine pus la punct.

Acest plan s-a relevat extrem de clar ieri, când la Senat s-a anunţat că a fost adoptată tacit propunerea legislativă privind introducerea votului prin corespondenţă pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate, senatorii nereuşind să îşi exercite votul asupra proiectului în termenul regulamentar. Deşi Comisia juridică a Senatului propusese plenului respingerea iniţiativei legislative, controversata lege a trecut prin aprobare tacită, întrucât, de săptămâni bune, la Senat nu mai există cvorum de şedinţă, din cauza absenteismului senatorilor PDL, implicaţi în campania electorală internă din partid.

Potrivit proiectului, cetăţenii români cu drept de vot cu domiciliu în străinătate în momentul unei consultări electorale ar urma să poată opta pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă. Actul normativ are ca iniţiatori un grup de senatori şi deputaţi PDL, printre care Mircea Andrei, Petru Başa, Vasile Blaga, Orest Onofrei, Cristian Rădulescu, Sulfina Barbu, Cornel Ştirbeţ şi Raluca Turcan.

În iniţiativa legislativă se arată că prin votul prin corespondenţă se înţelege exercitarea dreptului de vot prin expedirea documentelor ce cuprind opţiunea de vot prin intermediul serviciilor poştale către autorităţile statului român autorizate în acest sens.

Iată că, folosindu-se de pretextul campaniei interne din PDL, membrii partidului prezidenţial au reuşit să înfăptuiască pe jumătate unul dintre obiectivele lor cele mai importante – introducerea votului prin corespondenţă, calea cea mai sigură prin care pedeliştii îşi pot conserva puterea şi după alegerile din 2012.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.