„Avertizarea explicită privind pierderea unor fonduri europene în eventualitatea unei soluții de neconstituționalitate, precum și solicitarea implicită ca instanța de contencios constituțional să țină seama de consecințe financiare externe actului de justiție constituțională, reprezintă o ingerință incompatibilă cu principiul separației puterilor în stat.
Argumentul potrivit căruia o eventuală constatare a neconstituționalității proiectului de lege privind pensiile magistraților ar conduce automat la pierderea unor fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență este, din punct de vedere juridic, inexact. Condiționalitățile asumate de România în cadrul PNRR în materia pensiilor de serviciu au fost deja abordate prin legislația adoptată anterior, iar legătura directă și exclusivă dintre sumele invocate și proiectul de lege supus controlului de constituționalitate nu este susținută de cadrul normativ european aplicabil”, îi transmite ÎCCJ premierului Ilie Bolojan.
„Independența justiției nu este un obstacol în calea angajamentelor europene ale României”
Totodată, Instanța Supremă precizează că CCR nu este parte a procesului de implementare a politicilor guvernamentale și nici un instrument de validare a obiectivelor financiare ale Executivului.
„Singurul său rol este acela de a garanta supremația Constituției, iar deciziile sale trebuie să fie rezultatul exclusiv al analizei juridice, nu al unor considerente de oportunitate politică sau bugetară. Invocarea art. 148 din Constituție nu poate justifica exercitarea unor presiuni, fie ele și indirecte, asupra unei autorități jurisdicționale.
Independența justiției nu este un obstacol în calea angajamentelor europene ale României, ci una dintre condițiile esențiale ale acestora. Orice demers care poate fi perceput ca o tentativă de influențare a unei instanțe constituționale riscă să aducă prejudicii grave credibilității instituțiilor statului și încrederii publice în funcționarea democratică a acestuia”, se mai arată în documentul publicat de ÎCCJ.
În finalul apelului, ÎCCJ îi cere premierului Ilie Bolojan să reafirme public „atașamentul Guvernului față de principiul independenței justiției și de a evita, pe viitor, orice demers susceptibil de a fi interpretat ca o ingerință în activitatea autorităților jurisdicționale”.
Ce i-a transmis premierul președintei CCR
Premierul Ilie Bolojan a transmis vineri Curții Constituționale a României (CCR) o scrisoare oficială în care solicită accelerarea deciziei privind reforma pensiilor speciale ale magistraților.

Scrisoarea, trimisă către șefa CCR Elena-Simina Tănăesescu, subliniază că întârzierea deciziei privind proiectul de lege adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului la 2 decembrie 2025 împiedică îndeplinirea Jalonului nr. 215, care prevede cadrul legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale.
Ilie Bolojan a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că urma să informeze CCR despre consecințele amânării deciziei privind pensiile magistraților. CCR urmează să ia o decizie pe 11 februarie privind reforma pensiilor magistraților. Aceasta este a patra amânare a reformei, după ce primul proiect de lege a fost respins de CCR din cauza lipsei avizului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Sa nu se amestece. Dar sa reduca salariile voastre, pana recupereaza 230 milioane, poate?
Cand cineva saboteaza primirea unor fonduri, cum se poate numi aceasta tragere de timp?
Voi nu traiti in Romania, nu vedeti ca suntem aproape in faliment?
Bolojanul critica CCR pentru intarzierea deciziei, care ne costa ca. 230 milioane de euro. Dar amanarea pachetului 3 cu reducerea de 10% a anvelopei salariale ne costa 270 milioane de euro! Pe luna!!!
Traim in Kafka…
Scarba Lia este creatia PSD, Iordache-alta intrebare.
„Avertizarea explicită privind pierderea unor fonduri europene în eventualitatea unei soluții de neconstituționalitate” este adevarul gol-golut.
Ce vrea capra asta, sa negam realitatea din documentele oficiale ale UE?!
Da, exact despre asta e vorba, pastram privilegiile ptr anumite caste (pensii ptr care nu au contribuit) si renuntam la bani ptr ROMANIA (!!) sau renuntam la banii nemunciti ai unora ca sa primeasaca baniiRomania. Oare asteia i-a trecut prin cap de ce cere asta UE, ca e total imoral si chiar nelegal ca doar unii sa primesca pensii ptr ce n-au platit contributii?! La munca (contributii egale) pensie egala?!
Un inginer care a contribuit cu aceasi suma 35 de ani (nu mai putin ca unii privilegiati) ca privilegiatul primeste acesi pensie ca un privilegiat?! Si atunci cate de egali suntem, sau cat de discriminati?!
Ptr ca da, daca pensiile speciale sunt normale inseamna ca toti ceilalti pensionari care nu au si ei procentul de special in plus de la stat sunt discriminati .
Cam asta e Romania normala, democratia si statul de drept romanesc. RUSINE ROMANIA!
Doamna asta speciala Lia Savonea ,inca nu a inteles nimic din tot ce poporul roman isi doreste sa existe in Romania .