Reţeaua teroristă Al-Qaida a anunţat vineri seara târziu moartea unuia dintre liderii săi, Khaled ben Abdel Rahmane al-Hussainane, alias Abu Zaid al-Kuwaiti, într-un raid american în Pakistan, relatează Mediafax.
Într-un scurt comunicat, postat pe mai multe site-uri jihadiste, Al-Qaida anunţă că al-Hussainane a fost ucis în timpul unui „sohur”, o masă de seară luată de credincioşi care intenţionează să ţină post ziua.
„Vă anunţăm martiriul şeicului Khaled (ben Abdel Rahmane) al-Hussainane în timpul unui sohur şi ne rugăm la Allah să îl primească în paradisul său”, se arată în comunicat, care nu precizează data morţii acestuia.
Experţi în lupta împotriva terorismului, citaţi de postul american NBC News, au declarat că al-Hussainane a fost ucis într-un atac cu avion american fără pilot.