Prim-vicepreşedintele organizaţiei municipale Arad a PDL, fostul deputat Lucian Riviş Tipei, a fost amendat cu 200 de lei de jandarmi, după ce soţia sa a sunat la 112 şi a reclamat că acesta a bătut-o, la faţa locului ajungând şi o ambulanţă al cărei echipaj i-a acordat îngrijiri medicale femeii, transmite Mediafax.
Potrivit unor surse judiciare, incidentul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, când soţia fostului deputat PDL Lucian Riviş Tipei, care este prim-vicepreşedinte al organizaţiei municipale PDL Arad, a solicitat sprijin la 112, reclamând că este bătută.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad, Emilia Fînaţă, a confirmat scandalul, însă nu şi identitatea participanţilor, afirmând că nu pot fi date publicităţii numele acestora.
„În seara zilei de 23 mai, la ora 20.40, a fost înregistrat un apel la 112, făcut de o femeie în vârstă de 36 de ani, care a reclamat că este agresată de către soţ, care are 38 de ani. Când echipajul de jandarmi a ajuns la adresa indicată, în cartierul Grădişte, la faţa locului se afla o ambulanţă, victima primind îngrijiri”, a declarat Emilia Fînaţă, miercuri, corespondentului Mediafax.
Conform sursei citate, femeia a depus o plângere, iar jandarmii l-au amendat pe presupusul agresor cu 200 de lei pentru „participare efectivă la scandal”.