Lider PSD: Iohannis să convoace de urgență CSAT

Președintele PSD Sector 5 Cristian Rizea îi cere președintelui Klaus Iohannis să convoace „de urgență” CSAT pe tema crizei imigranților, apreciind că această criză „este o problemă de extremă urgență care trebuie analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării”.

„Cred ca această criză a imigranților în Europa este o problemă de extremă urgență care trebuie analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Îi cer pe această cale președintelui Klaus Iohannis sa convoace de urgență CSAT. Bulgaria a trimis armata la graniță cu Grecia, președintele Franței se va întâlni de urgență cu cancelarul german Angela Merkel, Ungaria a luat măsuri dure, printre care un zid la graniță cu Serbia. România este printre puținele țări europene, dacă nu chiar singura, care nu are nicio poziție privind această situație care ține prima pagină a ziarelor din Bulgaria până în Norvegia. Dacă urmărim cu atenție harta migrației vom vedea că trece exact lângă România. Ce atitudine are România dacă o parte din imigranți vor dori să vină la noi ? Are România o poziție pe acest subiect ? NU. Cred că este urgentă adoptarea unei poziții oficiale a statului român”, afirmă Rizea, într-o declarație transmisă marți presei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.