Lider UDMR: Nu este sănătos ca Guvernul să dea ordonanțe

Liderul deputaților UDMR, Attila Korodi, a declarat luni la RFI că formațiunea sa nu susține adoptarea grațierii și a modificării Codurilor penale prin OUG sau prin asumarea răspunderii de către Guvern, opinând că aceste proiecte trebuie decise în Parlament.

„Dacă ai teme atât de importante, și noi deja ne-am exprimat punctul de vedere despre Codul Penal și Codul de Procedură Penală, nu este sănătos ca Guvernul, indiferent de mandatul primit de la alegători, să dea Ordonanțe de Urgență. În Parlament, la ora actuală, se află și Ordonanța pe Codul Penal și Procedură Penală emisă de Guvernul Cioloș, care este tot atât de greșit, pentru că modifică foarte multe puncte prin OUG. Deci acea dezbatere ar fi fost posibilă cuplată și Parlamentul să decidă într-un mod transparent în dezbateri parlamentare și atunci oamenii nu mai rămâneau cu acest gust amar, când știi că se întâmplă ceva, dar nu înțelegi”, a spus Korodi.

„Politic vorbind, credem că deja, indiferent dacă vorbim de Codul de Procedura Penală, Codul Penal sau de grațiere, ar trebui amândouă acte normative de modificare sau de legiferare să fie decise în Parlament”, a mai declarat liderul deputaților UDMR.

Attila Korodi a precizat că UDMR nu dorește nici OUG, nici o eventuală asumare a răspunderii Guvernului pe tema grațierii și a modificării Codului Penal.

„Atunci nu mai putem controla prin dezbateri transparente în Parlament anumite greșeli sau derapaje sau abordări greșite”, a explicat el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.