Liderii opoziției, în stradă, alături de mii de români, la sărbătoarea Unirii

Marți se împlinesc 153 de ani de când Moldova s-a unit cu Ţara Românească. Unirea Principatelor este sărbătorită cu mult fast în Piaţa Unirii din Iaşi, dar și la Focșani. La manifestările de la Iași participă mii de oameni.

Alături de ei se află şi liderii Opoziţiei, Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin.

Festivităţile cuprind o ceremonie militară și una religioasă, recitaluri folclorice, dar și luări de cuvânt ale oficialilor prezenți la manifestări. 

De partea cealaltă, Puterea a ales să sărbătorească Ziua Unirii în Parlament printr-o ședință solemnă.

UPDATE Băsescu, huiduit în lipsă la Iași 

Traian Băsescu a fost huiduit, în lipsă, în această dimineață de participanții la manifestările dedicate Zilei Unirii de la Iași.

Oamenii au scandat la începutul manifestărilor „Jos Băsescu!”.

Potrivit estimărilor jandarmilor, în Piaţa Unirii din Iaşi se află aproximativ 5.000 de oameni. Unii dintre participanţi poartă pancarte cu mesaje precum „Jos Băsescu”, „Nu comasate”, „Vrem anticipate”, „Poporul a muncit şi voi l-aţi jerfuit”, „În cinstea marelui unificator să-l dăm pe trădător”.

UPDATE Antonescu, întrebat de oameni unde este Băsescu: „Poate că îi e rușine!”

Liderul PNL, Crin Antonescu, a făcut o baie de mulțime la Iași, de Ziua Unirii, dând mâna cu zeci de oameni. La un moment dat, Crin Antonescu a fost întrebat de oameni unde este Traian Băsescu de Ziua Unirii.

„Poate că-i este rușine!”, a venit replica spontană a președintelui PNL.

UPDATE Consilier al lui Băsescu, huiduit la Iași când a depus o coroană la statuia lui Cuza

Consilierul prezidenţial Iulian Chifu a fost huiduit, marţi, la manifestările de la Iaşi, în momentul în care a depus la statuia lui Alexandru Ioan Cuza coroana de flori din partea Administraţiei prezidenţiale.

După ce oficialităţile prezente la manifestările dedicate Unirii Principatelor Române au susţinut discursuri pe scena amplasată în Piaţa Unirii, a urmat ceremonia depunerii de coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Din partea Administraţiei prezidenţiale, coroana de flori a fost depusă de către consilierul prezidenţial Iulian Chifu, moment în care unii participanţi la manifestări au huiduit şi au scandat „Jos Băsescu!”. Huiduieli au fost şi în momentul în care a fost depusă o coroană de flori din partea Guvernului, participanţii strigând „Hoţii” şi „Jos Guvernul”.

Iulian Chifu a fost şi el pe scena de pe care oficialităţile au rostit discursuri, iar potrivit reprezentanţilor primăriei iaşi trebuis să ia şi el cuvântul, însă a renunţat după ce prefectul Dragomir Tomaşeschi, care provine din PDL, a fost huiduit în momentul rostirii discursului.



Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.