Preşedintele grupului socialist din Parlamentul European, Hannes Swoboda, a declarat că summit-ul de la Bruxelles a fost „dezastruos” şi a dat vina pentru aceasta pe premierul britanic David Cameron.
„Cât priveşte reducerile suplimentare, este inacceptabil ca majoritatea statelor membre să se lase şantajate de David Cameron, care a ameninţat mereu că va bloca procesul UE”, a spus Swoboda. „Premierul britanic, despre care se consideră că conduce Marea Britanie spre ieşirea din UE, are un impact mai mare asupra UE decât cei care sunt dedicaţi întăririi UE şi respectării obligaţiilor lor”, spune Swoboda, citat de The Telegraph.
Guy Verhofstadt, eurodeputat liberal şi fost premier al Belgiei, l-a atacat şi el pe Cameron. „Nu este necesar să-l izolăm. Se izolează el singur”, a spus el despre premierul britanic.
În ciuda acestor atacuri, sursele britanice citate de The Telegraph arată că argumentele lui Cameron au fost susţinute de Suedia, Olanda şi chiar Germania.