Dragnea cere să fie eliberat „de îndată”

Liviu Dragnea a depus două cereri la instanța supremă, respectiv la Tribunalul București, prin care solicită punerea sa în libertate „de îndată” deoarece nu mai poate rămâne în spatele gratiilor după ce decizia CCR privind completurile specializate a fost publicată în octombrie 2019 în MO.

În cererea care a fost depusă luni la Inalta Curte de avocații lui Dragnea se arată că fostul lider PSD formulează contestație la executare.

„Din Decizia CCR nr 417 din 03.07.2019 rezultă indiscutabil că sentința penală prin care contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate și pe care acum o execută strict în temeiul acestei sentințe (devenite definitive prin respingerea apelurilor pe latură penală) a fost pronunțată de un complet nelegal constituit, adică de o instanță care nu este prevăzută de lege, cu violarea dreptului la un proces echitabil”, se arată în cererea depusă la ICCJ și consultată de Mediafax.

„Contestatorul (…) nu exercită vreo cale (ordinară sau extraordinară) de atac împotriva hotărârii definitive de condamnare, nu pune în discuție temeinica și/sau legalitatea sau autoritatea de lucru judecat ale hotărârii penale definitive de condamnare, ci solicită exclusiv eliberarea sa imediată, ca urmare a publicării oficiale a deciziei CCR care constituie o impiedicare la executare”, mai spune cererea.

Decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial pe 10 octombrie 2019.

Tot luni, avocații lui Dragnea au depus la Tribunalul București o cerere de habeas corpus (recurs în drept prin care o persoană poate raporta o arestare ilegală sau o detenție ilegală în instanță), prin care fostul lider PSD solicită instanței să constate caracterul nelegal al stării de privare de libertate începând cu data de 10.10.2019 și să dispună punerea lui „de îndată în libertate”.

„Prezenta cerere de habeas corpus urmărește exclusiv încetarea stării de detenție a petentului, deci punerea sa în libertate. Ea nu vizează deci sub nicio formă încetarea existenței juridice (prin desființare, anulare, modificare etc.) sau pierderea autorității de lucru judecat a sentinței penale de condamnare devenite definitive. (…) Așa fiind, starea actuala de privare de libertate (detenție) a contestatorului este rezultatul sentinței pronunțate de un complet de 3 judecători al Secției penale a ICCJ (devenite definitive prin respingerea apelurilor pe latura penală), care a aplicat pedeapsa pe care o executa contestatorul. Contestatorul nu se afla în executarea vreunei pedepse aplicate de Completul de 5 judecatori penal al ICCJ, întrucât decizia de apel s-a limitat la a respinge apelurile pe latura penală ale contestatorului și parchetului, făcând să devină definitivă sentința completului de 3 judecatori al Secției penale a ICCJ”, se arată în documentul depus la Tribunalul București.

În document se precizează că starea de privare de libertate a lui Dragnea a fost legală până pe data publicării oficiale a deciziei CCR privind completurile specializate (10 octombrie 2019), „devenind ilegală de la acea dată și până pe data viitoarei puneri în libertate a petentului”.

 

„În concluzie, petentul solicită instanței să constate nelegalitatea stării sale de privare de libertate începând cu data de 10.10.2019 (data publicării oficiale a Deciziei CCR nr. 417) și să ordone punerea sa de îndată în libertate”, mai spune cererea.

CCR a admis, în iulie, sesizarea privind conflictul dintre Parlament și ICCJ pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupție. Prin urmare, magistrații CCR au constatat că a existat conflict juridic de natură constituțională între Parlament și ICCJ generat de neconstituirea completurilor specializate.

Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

17 Comentarii

  1. La cate ilegalitati ati fost complice si tacit practicat, trebuie sa iti iei si tu o palma cu piciorul sa simti ce a trait cetateanul roman care a fost si este siluit de legislatia voastra in bataie de joc! Iti amintesti dragneo cand cetatenii ieseau in strada pentru limitarea nivelului de trai minimizat la saracue si voi acceptati nariri peste limita bunului simt a celor deja mari? La fel cu subventia la partide si cu banii negri sau cu terenuri neretrocedate celor care erau proprietari sau mistenitori, ori, trecerea terenurilor de la stat(bunul comun al romanilor) in proprietarea voastra perindatilor? Dar cand mareati bugetul cotrocenist fara nicio baza legala(initial 64 persoane timp de 3-4 luni si dupa, ati dat ordonanta incat s-a marit numarul la peste 3-300 perindati) inclusiv cotrocenistul oricare ar fi fost? Si inca e putin din cate ati facut! Nu am nimic impotriva acestui individ, ma deranjeaza minciunile si manipularea plus aroganta mizerabila a tuturor,inclusiv a celor din alde care spun cu tarie ca poporul trebuie sa ii urmeze, in niciun caz alesii sunt in slujba poporului votant! Vorbele lui gigi becali,citez din pacate:”hahalere peste tot”!

  2. Dragnea nu mai iese din pușcărie decât cu picioarele înainte. De ce? Pentru că așa a hotărât partenerul strategic. Înainte de expirarea unei condamnări va apărea altă condamnare, din altă speță. Prea i-a supărat rău!

  3. Asta-i tare: …când cetățenii ieșeau în stradă pentru limitarea nivelului de trai minimizat la sărăcie….
    Lasă că-ți liberalizează Orban nivelul de trai maximizat la bogăție!

  4. si pentru furturi trebuie complete specializate :furturi de masini, de gaini etc. la facultatile de drept sunt grupe specializate pe coruptie, crima, viol, furturi…

  5. Legea pensiilor Dragnea-Olguta i-a imbogatit si mai mult pe cei cu pensii mari marind rusinos decalajul fata de pensiile mici. Pe cine vroia Dragnea sa multumeasca pentru a-si rezolva problemele personale? Nu are importanta daca dosarele sale erau fabricate sau nu.

  6. Scrisoare de dor rătăcită-ntr-un scrin de-ani de zile,
    Peste galbenele-i fire
    Uitarea-i zăbranic,
    Scrisoare de dor, mărturie-a iubirii tăcute
    Şi-a speranţelor trecute
    Odată, zadarnic”
    La Multi Ani in puscarie,penal nenorocit!

  7. Nicio instantza din Romania statului paralel nu va avea curajul sa recunosca vreodata ca arestarea lui Dragnea a fost ilegala, fiind condamnat de doua instante de 3 si de 5 judecatori nespecializati pe fapte de coruptie, cum cere legea si cum a fost impus si de UE.
    Exact ceea ce s-a admis in cazul condamnarii d-nei Udrea, al carui proces umeaza sa se rejudece in instantze specializate pe fapte de coruptie.
    Atata doar ca in cazul d-nei Udrea legea este mai egala decat in cazul condamnarii lui Dragnea, unde marele prejudiciu de cateva mii de euro a fost de altfel achitat de Bombonica, pe cand in cazul d-nei Udrea nu a fost achitat niciun ban din tot prejudiciul acela baban pe care DNA sustine ca l-a comis in afacerea Galei Bute.

  8. Am avut o strabunica ce avusese niste vecin care dupa venirea rusilor in tara au devenit mari sefi la comunisti. Ea imi spunea: maica , eu ii cunosc bine pe unii din astia ajunsi sefi comunisti . Astia sunt mincinosi si cainosi la inima iar mare parte dintre ei au defecte , betivi, hoti…. De cate ori vreun comunist ajuns , in cei 30 de ani de asa zisa democratie , in inchisoare era intrebat daca este vinovat , raspundea mereu: nu sunt vinovat. Asa si Dragnea aflat dupa gratii, nascut , ce sa vezi in localitatea Gratia, sustine , ca este nevinovat. Dar ce conteaza , militianul va ramane cu averea lui si a familiei intacte , proprietatile la vedere de mare mosier cam ca ale lui Dinescu si cele din tari straine ca si banii din conturile straine raman neatinse . In loc sa aiba loc procese care sa probeze ca toata averea lui si a familiei provin din furt. Dar sa facem liniste ca toti potentatii de dupa 1989 , pe care se bazeaza tara noastra au averile tot din furat sau ca Ion Niculae , Tiriac sau Catarama au fost improprietariti cu averile poporului roman.

  9. Intr-o tara cu o democratie normala, Dragnea nu ar fi fost inchis pentru ca nu are nici o fapta savarsita , el a fost victima complotului unor forte obscure externe antiromanesti reprezentate in tara prin iohanis si acolitii sai mercenari !!!!
    Dragnea a dat dovada de demnitate nationala si nu a vrut sa tradeze tara si sa cedeze santajului facut de acestia , el a inceput un proces de dezvoltare economica si sociala a tarii ceea ce aderanjat si pentru asta a fost inchis si probabil nu-i va da drumul , aceasta mafie dorind sa dea si un exemplu pentru alti politicieni romani patrioti care se impotrivesc lor !!

    • Intr-o tara cu democratie normala NICIODATA nu a existat vreun demnitar condamnat penal care sa isi pastreze functia pe care o ocupa… Indiferent daca era vinovat sau nu, intr-o tara normala SI-AR FI DAT DEMISIA. La noi Dragnea a facut comisie pentru modificarea legilor Justitiei…
      E amuzant ca „nevinovatul” nici n-are de gand sa incerce sa se duca la CEDO… Si alti „nevinovati televizati”, ca Voiculescu sau Ghita, nu se duc nici ei la CEDO dar se declara „victime”…

  10. Dragnea sa faca bine si sa se pregateasca pentru noi condamnari plus confiscarea totala a averii furata de la stat plus plata daunelor si dobanzilor aferente pentru folosirea in scop personal a banilor furati de la statul roman. Cu salariile lui de bugetar, oricat ar parea de mari, nu facea el atata avere nici in 500 de ani fara sa consume nimic intre timp.

  11. E INJUST CA BATRANU BORFAS DIN THELEORMANN SA HIE ELIBERAT TOCMA ACU CAND VOIA SA SE MARITE CU COLEGU SAU DE CELULA ! AVEA PLANURI MARI DE VIITOR SI AMU I LE SPULBERATI ELIBERANDU-L !

  12. Smarandachele vieții, tu vrei să deschizi cutia Pandorei! Păi, doar Dragnea este singurul bugetar care nu-și poate justifica averea? Unde te crezi? În Rusia, unde ministrul de interne a raș mai mult de jumătate dintre milițienii care nu și-au putut justifica averea! Păi, noi suntem euroatlantici nu euroasiatici, panimaiu!

  13. Klaus Iohannis si casele lui sint in libertate, dar Dragnea e arestat. Parchetu Gemneral e doar o vrajeala de fomishti de-ai lu Iohannis,Succes lui Drasgnea, care nu e decit un detinut politic, conddamnat de doamne stimulate prin Statu Paralel

  14. @sl POPESCU
    Dragnea este inchis penal. Iohannis a avut procese in civil care s-au rezolvat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.