Din toată clasa politică de azi, cel mai alunecos politician mi se pare că este Liviu Dragnea. Nu iau în discuţie averea impresionantă pe care a făcut-o în cel mai sărac judeţ al ţării, cu căsoiul acela pe două străzi, fără ca vreo instituţie să îndrăznească să-l întrebe de unde o are. Nu mă refer nici la faptul că din PD-istul lui Băsescu a devenit liderul PSD. Nici măcar la scena penibilă cînd îl purta slugarnic pe Victor Ponta într-o barcă pe o apă de 20 de cm.
Am în faţă alte două situaţii, în care Liviu Dragnea joacă perfect rolul vaselinei. Prima este atitudinea sa în cazul Ordonanţei 13, cea de-a doua în privinţa amendamentelor la Legea graţierii. În ambele situaţii, Liviu Dragnea a stat ascuns după uşă în timpul scandalurilor şi, cînd a văzut efectele, hop! şi el în faţă, mustăcind ca şi cînd abia atunci aflase de cele două subiecte, astfel încît să scape de orice responsabilitate!
El, care nu lăsa pe nimeni să vorbească despre măririle de salarii, despre pomenile electorale halucinante, punînd stăpînire pe toate tablele din studiourile de televiziune, el care declarase că Guvernul va da socoteală în faţa lui pentru toate neîmplinirile din program, dintr-odată dispare din peisaj tocmai cînd era mai mare nevoie de autoritatea sa ca preşedinte al principalului partid de guvernare!
Astfel, în legătură cu Ordonanţa 13, în loc să iasă alături de Florin Iordache pentru a susţine necesitatea punerii de acord a Codului penal cu Decizia CCR, a preferat să tacă şi să-l lase umilit pe ministrul său. Nici măcar cînd CCR, în ciuda protestelor de amploare din Piaţa Victoriei, a stabilit că Ordonanţa 13 era perfect legală şi că DNA a încălcat grav Constituţia, Dragnea n-a ieşit în faţa opiniei publice pentru a salva obrazul lui Florin Iordache, ci, pur şi simplu, l-a demis! Am cerut şi eu demisia lui Iordache pentru proasta comunicare, dar Liviu Dragnea nu avea dreptul să facă acest lucru pentru că ştia bine de introducerea Ordonanţei 13 pe ordinea de zi din acea seară.
La fel a făcut şi cînd Şerban Nicolae, preşedintele Comisiei juridice din Senat, a fost lăsat în bătaia puştii de către acelaşi Liviu Dragnea, în loc să-l susţină. Cum a văzut că ies două mii de oameni în stradă, brusc, l-a pus la zid pe Şerban Nicolae pentru ca el, Liviu Dragnea, să treacă în ochii oamenilor ca unul care moare de gît cu corupţia. În realitate, era vorba despre o lege a graţierii, care nu înseamnă altceva decît un semn de clemenţă pentru cei condamnaţi pentru diferite fapte. Că vor beneficia de ea şi unii dintre politicieni nu ar trebui să fie nici o problemă pentru că graţieri colective s-au făcut şi pe vremea lui Ceauşescu şi se fac şi azi peste tot în lume fără să se pună problema că anumite persoane ar profita de această clemenţă a statului. Unul dintre beneficiari ar fi chiar Liviu Dragnea şi să nu-mi spună că nu s-ar bucura să scape de problemele penale pe care le are! Dar, dintr-o ipocrizie pe care rar am întîlnit-o la altcineva, a sărit la gîtul lui Şerban Nicolae, ca şi cum acesta ar fi vrut să-l treacă strada cu forţa!
În schimb, cînd este vorba despre propriile dosare, nu se dă înapoi de la nimic. Cere CCR să declare neconstituţională legea care-l împiedică să fie prim-ministru (ştiu, ştiu, Avocatul Poporului a făcut cererea!), într-un demers atît de evident, încît judecătorii n-au avut altceva de făcut decît să respingă solicitarea lui Dragnea, deşi textul legii respective este absurd! Altfel, într-o săptămînă, Liviu Dragnea l-ar fi trimis a Timişoara pe Grindeanu, istalîndu-se victorios ca prim-ministru, căci aceasta a fost mereu pohta ce-a pohtit voievodul! Sigur că într-o zi acel articol din Legea 90/2001 va fi anulat, căci nimeni nu poate fi pedepsit pe vecie pentru o faptă, însă asta nu înseamnă că vreun partid are dreptul moral să pună pe lista unui guvern sau chiar în fruntea lui o persoană condamnată penal, mai ales dacă este în timpul executării unei sentinţe!
La fel a făcut Liviu Dragnea şi cu Sentinţa lui din cazul referendumului. Am scris de atîtea ori că şi eu consider condamnarea lui Dragnea ca fiind una evident politică, dar el, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor şi al celui mai mare partid, nu poate să se bată pentru dreptatea lui folosindu-se de funcţiile pe care le deţine şi, implicit, de eventuala influenţă ce ar decurge din ele. Şi Liviu Dragnea şi Klaus Iohannis, în cazul caselor din Sibiu luate prin acte false, dacă vor să-şi ducă războaiele personale, ar trebui să se retragă din funcţii şi să se judece prin toate mijloacele pentru drepturile lor, astfel încît să nu fim obligaţi să scriem că preşedintele ţării sau preşedintele Camerei deputaţilor se judecă pentru fapte penale! Pentru lucruri mult mai mărunte, atît Klaus Iohannis, cît şi Liviu Dragnea cer subalternilor să-şi dea demisia de onoare cînd se începe urmărirea penală împotriva lor, astfel încît partidele sau instituţiile să nu fie afectate de scandalul lor. Oare, ei de ce nu fac acelaşi lucru cînd sînt în situaţii mult mai grave?
E greu să-i convingi de normalitatea unui astfel de gest pentru că şi Iohannis şi Dragnea se cred Mesia 1 şi Mesia 2 pe pămînt! Măcar nu stau în banca lor, din moment ce cetăţenii i-au votat, ci vor să ne scoată şi ochii că sînt curaţi ca lacrima sau că n-au mîncat în viaţa lor usturoi, deşi le pute gura de departe.
În ceea ce-l priveşte pe Liviu Dragnea, comportamentul său alunecos lasă impresia că se pregăteşte asiduu să intre în PNL! Altfel nu se explică atenţia cu care-şi gîndeşte paşii atunci cînd propria guvernare este contestată de Opoziţie sau de stradă: nu-şi asumă decît pomenile electorale şi deciziile care-i pot spori popularitatea, deşi, cînd ai cîştigat alegerile trebuie să-ţi asumi şi măsurile dure, dar necesare! Nu! Dragnea vrea numai laurii. Chiar acum lucrez la o documentare amplă pentru a afla dacă liderii de sindicat sau studenţii au avut vreodată cereri pe măsura pomenilor date acum de PSD. Din ce am aflat pînă acum, sindicatele n-au cerut niciodată măriri salariale mai mari de 50%, dar primesc acum salarii dublate sau chiar triplate. Nu am găsit, de asemenea, ca studenţii să ceară transport total gratuit pe calea ferată, ci doar atunci cînd se deplasează acasă sau vin la facultate, dar acum primesc în chip absolut inexplicabil această gratuitate chiar dacă s-ar plimba toată ziua de la un capăt la altul al ţării!
Liviu Dragnea îl are acum alături pe Călin Popescu Tăriceanu, fără îndoială politicianul cu cea mai bună imagine publică reală. Bătălia sa trecută cu Traian Băsescu şi, mai ales, consecvenţa cu care a susţinut respectarea drepturilor şi libetăţilor cetăţeneşti, încălcate cu frenezie de Binomul SRI-DNA, i-au creat lui Tăriceanu această imagine de luptător cu Sistemul pentru o Justiţie cu adevărat independentă.
De pe această poziţie, este greu de crezut că, în faţa politicii alunecoase a lui Liviu Dragnea, va mai suporta mult timp să se vadă tîrît în acest joc duplicitar care nu este al său! Acum sînt interese politice pentru păstrarea actualei majorităţi – un lucru ct se poate de firesc -, dar totul are o limită. Coarda însă este întinsă zilnic de Liviu Dragnea şi, mai devreme sau mai tîrziu, se va rupe.
Aş vrea să fiu un profet mincinos, însă mi-e teamă că soarta actualei alianţe PSD-ALDE începe să semene din ce în ce mai mult cu cea a USL. Sînt atîtea forţe oculte sau la vedere care întreţin acest foc, încît se creează impresia că totul este planificat şi se aşteaptă doar ziua cînd se va decide apocalipsa actualei guvernări!
De eventuala rupere a majorităţii actuale se va face vinovat chiar Liviu Dragnea din cauza comportamentului său alunecos şi duplicitar, riscînd astfel să fie considerat un om a Sistemului sau o marionetă a acestuia. Acum trăieşte încă în aburii victoriei din decembrie, însă, cu fiecare decizie ezitantă (cum este cea din cazul Eugen Bejinariu), el pare din ce în ce mai departe de imaginea liderului cîştigător.
Două momente vor fi decisive pentru actuala alianţă de guvernare: legea salarizării unice şi modificarea Codurilor penal şi de procedură penală. Eşecul unuia dintre cele două momente va face pulbere rezultatul alegerilor de anul trecut, iar Liviu Dragnea va constata că tot efortul său de a fi pe placul lui Klaus Iohannis şi Codruţei Kovesi a fost în zadar.
Va vedea atunci şi Liviu Dragnea că lumea poate să meargă mai departe şi fără el, că istoria are încă un spaţiu nelimitat pentru depozitarea cadavrelor politice. Iar noi, ca de atîtea ori în aceste ultime decenii, vom constata că n-am atins încă pragul de jos al prăpastiei, acolo unde ne aşteaptă zîmbitori Nicuşor Dan, Raluca Turcan, Dacian Cioloş sau poate chiar Cristian Buşoi, biciuiţi de la spate de tăcutul panzer Iohannis.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.